AMBASADORUL SLOVENIEI: ''Am ajuns la un schimb de un miliard de euro cu România, în 2021''

G.U.
Politică / 4 ianuarie 2022

Sursă foto: CJ Arad

Sursă foto: CJ Arad

Relaţiile economice între Slovenia şi România au ajuns la cifra de un miliard de euro în 2021, iar judeţul Arad este "cea mai rapidă poartă de intrare" în ţară a investitorilor, afirmă ambasadorul Republicii Slovenia în România, Excelenţa Sa Lea Stanèiè, care a făcut, astăzi, o vizită la Consiliul Judeţean (CJ) Arad, informează Agerpres.

"Aradul este cea mai rapidă poartă de intrare în România a investiţiilor slovene. Slovenia şi România au ajuns la un schimb de 1 miliard de euro în 2021, există un mare interes al companiilor slovene pentru România, dar şi multe alte oportunităţi pe care trebuie să le dezvoltăm în continuare", a declarat Lea Stanèiè, la întâlnirea diplomatică pe care a avut-o cu preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca.

În cadrul întâlnirii au fost discutate relaţiile economice, culturale şi turistice dintre cele două ţări.

"Judeţul Arad este centrul Regiunii de Dezvoltare Vest a României şi are o poziţie geo-strategică privilegiată. Obiectivul nostru, ca autoritate care gestionează judeţul, este să punem în valoare potenţialul lui economic, cultural, turistic. Eu cred că, la nivel regional, România are foarte multe de învăţat de la Slovenia şi mi-am propus să iniţiez un schimb de experienţă între autorităţi administrative româneşti şi slovene, să înţelegem mai bine modelul sloven de dezvoltare. Ştiu că există în Slovenia regiuni istorice şi regiuni statistice, cu un rol diferit de cel al judeţelor din România. La noi, regiunile abia acum încep să primească libertate mai mare de organizare şi de absorbire a fondurilor europene, dar deja se constată că modelul regional de dezvoltare este unul preferabil centralismului", a spus Iustin Cionca.

În urma discuţiilor, reprezentanţii judeţului au propus, între altele, organizarea unei expoziţii de artă plastică, la Complexul Muzeal Arad, cu artişti contemporani din Slovenia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb