Producătorul de hârtie şi carton Ambro Suceava (AMRO) a afişat în primele nouă luni din 2007 pierderi de 23,2 milioane lei (6,9 milioane euro), de peste patru ori mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2006, pe fondul creşterii cheltuielilor din exploatare, a informat luni compania.
Pierderile înregistrate de companie în primele nouă luni ale anului trecut au fost de 4,97 milioane lei. Cheltuielile din exploatare ale companiei au crescut într-un ritm mai accelerat decât veniturile, în primele nouă luni din 2007.
Ambro a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, venituri din exploatare de 141,4 milioane lei (42,1 milioane euro), de 2,6 ori mai mari decât cele de 53,5 milioane lei, afişate în perioada similară a anului trecut. Cheltuielile din exploatare s-au ridicat în primele nouă luni la 160,9 milioane lei (47,9 milioane euro), fiind de 2,8 ori mai mari decât acelaşi interval al anului trecut, când acestea au fost de 57,1 milioane lei. Cele mai mari cheltuieli înregistrate au fost cele cu materia primă, cu energia, cu personalul şi cheltuielile privind prestaţia externă.
Afacerile societăţii s-au cifrat în primele nouă luni ale acestui an la 130,16 milioane lei (38,7 milioane euro), de 3,3 ori mai mult decât intervalul echivalent din 2006, când cifra de afaceri afişată a fost de 39,4 milioane lei.
Ambro Suceava are un capital social de 62 milioane lei (18,5 milioane euro), divizat în 24,8 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei. Acţionarul majoritar al companiei este Sical SA, care controlează 75,47% din capitalul social.