Amendă record de 435 milioane dolari pentru "Barclays", în SUA

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 iulie 2013

Banca este acuzată că a manipulat preţurile de pe piaţa energiei electrice

Banca britanică "Barclays" Plc şi patru foşti traderi ai acesteia trebuie să plătescă amenzi şi penalităţi totale de 487,9 milioane de dolari în SUA, în urma unei anchete privind manipularea preţurilor de pe piaţa electricităţii, anunţă Comisia Federală de Reglementare a Energiei (FERC).

Din suma menţionată, băncii i-a fost impusă suma record de 435 milioane dolari (amenzi şi penalităţi), iar Scott Connelly, fost şef al biroului de tranzacţii cu electricitate pentru America de Nord, trebuie să achite 15 milioane de dolari. Foştii traderi "Barclays" Daniel Brin, Karen Levine şi Ryan Smith trebuie să achite, fiecare, amenzi de câte un milion de dolari.

Astfel, per total, banca şi traderii trebuie să achite 453 de milioane de dolari - penalităţi civile - către Trezoreria SUA, în termen de 30 de zile, şi să verse 34,9 milioane de dolari pentru un program de sprijin al gospodăriilor cu venituri mici din California, Arizona, Oregon şi Washington. Sumele alocate programului menţionat reprezintă ajutor pentru plata facturilor de electricitate.

"Consumatorii au dreptul să-şi încălzească locuinţele şi să beneficieze de electricitate fără teamă că traderii fac aranjamete ilegale împotriva lor, ca să-şi umfle profiturile", a declarat senatorul american Ron Wyden, preşedinte al Comisiei de Energie din Congres. În opinia sa, amenda transmite un mesaj puternic către traderi şi bănci, mesaj potrivit căruia manipularea pieţelor electricităţii "costă mult".

Amintim că, în octombrie 2012, FERC a propus o amendă record de 469,9 milioane de dolari pentru "Barclays", pentru o presupusă manipulare a pieţei locale a electricităţii. FERC arăta atunci că amenda trebuie să fie de 435 de milioane de dolari, iar 34,9 milioane de dolari din profitul "Barclays" trebuie vărsaţi pentru încălcarea reglementărilor anti-manipulare a pieţei de comercializare a electricităţii, în perioada 2006 - 2008.

La acel moment, FERC susţinea: "Am concluzionat că modul de conduită al Barclays constituie cel puţin imprudenţă. Traderii ştiau că activităţile lor erau, probabil, ilegale şi au ignorat avertismentele". Autoritatea arăta, atunci, că traderii erau dispuşi să accepte pierderi pe "piaţa pentru ziua următoare" ca să poată beneficia de poziţiile "Barclays" la piaţa futures InterContinental Exchange. FERC susţine că aceste acţiuni au costat alţi jucători de pe piaţa energiei electrice şi cea financiară 139 milioane de dolari.

Însă, "Barclays" consideră că tranzacţiile derulate pe piaţa electricităţii din SUA au fost realizate în mod legitim şi în conformitate cu legislaţia aplicabilă. "Intenţionăm să ne apărăm ferm în acest caz", au anunţat oficialii băncii britanice, care consideră că amenda primită nu are temei, iar concluzia FERC nu reflectă "o descriere echilibrată şi deplină a faptelor".

Autorităţile din SUA afirmă că activităţile "Barclays" au afectat tarifele de distribuţie a electricităţii în vestul Statelor Unite, influenţând în final şi preţurile plătite de consumatorii din California şi alte trei state.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb