Analiştii văd creşteri pentru companiile energetice, în acest an

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 ianuarie 2021

Analiştii văd creşteri pentru companiile energetice, în acest an

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Eliminarea restricţiilor de mişcare ar trebui să fie benefică pentru companiile din sectorul producţiei şi distribuirii de hidrocarburi"

Irina Răilean, BT Capital Partners: "Ne aşteptăm ca utilităţile să rămână atractive prin prisma politicii de dividend, care va fi însă echilibrată şi de nevoile de investiţii"

Indicele BET-NG, ce reflectă parcursul companiilor energetice şi de utilităţi de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a avut un declin de 11,8%, anul trecut, cea mai mare scădere din rândul coşurilor de acţiuni de la bursa noastră în 2020.

Deprecierea a fost imprimată în primul rând de declinul preţurilor acţiunilor OMV Petrom (SNP) şi Romgaz (SNG), companiile cu cele mai mari ponderi în indice, a căror activitate a fost afectată de măsurile impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii pandemiei de Covid-19, precum şi de declinul titlurilor Transgaz (TGN), companie ce a suferit între altele şi de pe urma scăderii veniturilor din tranzitul internaţional.

Dar analiştii au aşteptări pozitive pentru acest an de la domeniul energetic în ansamblu, poate cel mai important sector de la Bursa de Valori Bucureşti.

Ovidiu Dumitrescu, CFA, director general adjunct al societăţii de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "În perspectiva unei eliminări a restricţiilor de mişcare ar trebui să crească mult cererea pentru combustibil şi acest lucru ar trebui să fie bun pentru companiile din sectorul producţiei şi distribuirii de hidrocarburi. Pe de altă parte, în privinţa companiilor de utilităţi ar trebui să vedem găsirea unui echilibru rezonabil între dividendele necesare statului pentru finanţarea relansării economice şi profitul reinvestit în infrastructura necesară societăţilor de utilităţi pentru o bună funcţionare în viitor".

Irina Răilean, BT Capital Partners: "Ne aşteptăm la o competiţie mai strânsă între furnizorii de electricitate, lucru care poate afecta marjele furnizorilor pe termen scurt şi mediu"

Şi Irina Răilean, CFA, Head of Research în cadrul BT Capital Partners, ne-a spus că echipa de la BT se aşteaptă la o revenire din partea companiilor din sectorul energetic în acest an, susţinută atât de îmbunătăţirea consumului de energie, cât şi pe fondul unor preţuri aşteptate să recupereze din scăderile înregistrate în 2020.

"Totuşi, este puţin probabil că vom asista la niveluri de preţuri la energie similare cu cele din 2019", a spus analistul de la BT, care a adăugat: "Tot pe partea de energie, aşteptăm deblocarea unor proiecte importante precum Neptun Deep, dar şi crearea unui cadru pentru valorificarea acestor resurse".

În ceea ce ţine de utilităţi, o provocare ar fi liberalizarea pieţei de energie electrică, unde anumite aspecte legislative încă nu au fost pe deplin clarificate, spune Irina Răilean.

"În plus, ne aşteptăm la o competiţie mai strânsă între furnizorii de electricitate, lucru care este benefic pentru consumatori, dar poate afecta marjele furnizorilor pe termen scurt şi mediu, dar şi conduce la o consolidare a pieţei pe termen lung", ne-a mai transmis analistul de la BT, care a conchis: "Ne aşteptăm ca utilităţile să rămână atractive prin prisma politicii lor de dividend, însă aceasta va fi echilibrată şi de nevoile de investiţii, unde emitenţii de la BVB au planuri ambiţioase".

Nuclearelectrica şi Conpet - în topul randamentelor dividendelor estimate

Acţiunile Nuclearelectrica (SNN), vedetele Bursei de Valori Bucureşti în 2018 şi 2019, ar putea să ofere dividendele cu cel mai ridicat randament din rândul companiilor importante din indicele BET-NG, după cum reiese din calculele noastre pe baza estimărilor făcute de Prime Transaction, BRK Financial Group şi Goldring, la finele anului trecut. Prime Transaction estimează un dividend de 1,8 lei, în cazul BRK (care prezintă trei scenarii - optimist, realist şi pesimist) estimarea în scenariul realist este de 1,8424 lei, în timp ce Goldring a prognozat pentru SNN un dividend de 1,681 lei. Astfel, făcând o medie a estimărilor celor trei case de brokeraj, se ajunge la un dividend de 1,774 lei, ceea faţă de preţul acţiunii Nuclearelectrica din 6 ianuarie, de 18,24 lei, oferă un randament brut de 9,73% (Vezi tabel).

Pentru Conpet (COTE), media estimărilor celor trei societăţi de brokeraj este de 6,5 lei/acţiune, echivalentul unui randament brut al dividendului de 8,3%, al doilea din rândul emitenţilor importanţi din indice.

La polul opus, cel mai redus randament, de 4,3%, apare în cazul Transelectrica (TEL), cu menţiunea că Prime Transaction nu oferă o estimare de dividend pentru transportatorul de energie electrică. Dacă considerăm că cei de la Prime se aşteaptă ca Transelectrica să nu dea bani acţionarilor în acest an, atunci media estimărilor scade la 0,768 lei/titlu, echivalentul unui randamnet brut de 2,85%.

De menţionat că, în afară de OMV Petrom şi Electrica, celelalte companii din indicele BET-NG cu o lichiditate relativ ridicată (care fac parte şi din indicele BET) sunt deţinute majoritar de stat, iar brokerii nu exclud posibilitatea să apară cereri de dividende suplimentare din partea Guvernului, dar pe care însă nu le includ în scenariile de bază.

"Elementul care ne-a făcut să păstrăm ca ipoteză principală una cu dividende mai mici de 100% la companiile de stat este reacţia din primăvară a Guvernului, care a acceptat să lase la dispoziţia companiilor un procent mai mare din profit faţă de anii trecuţi. Situaţia se poate schimba însă destul de rapid", se arata în raportul Prime Transaction de la începutul lunii decembrie a anului trecut, semnat de Marius Pandele.

Dar, chiar şi fără dividende suplimentare, companiile din energie şi utilităţi vor rămâne proababil şi în acest an printre cele cu distribuţiile cele mai mari de la BVB, în condiţiile în care activitatea multor emitenţi a fost şi încă este sever afectată de situaţia creată de pandemia Covid-19, ceea ce restrânge posibilităţile de a acorda bani către acţionari.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. La conpet dividendul o sa fie 1,5 lei.

    1. Conpet are de unde să dea dividende mari si probabil i se va lua şi din rezultatul reportat. Cred ca va fi mult mai mare de 1,5 lei.

    vor fi dividende foarte mici si investitii mari la societatile cu capital de stat

    Politica ferma și explicita a Guvernului de a face investitii majore, chiar dacă ele se dovedesc nerentabile, ar trebui sa reducă optimismul analiștilor. și speranțele investitorilor. Pe de alta parte pandemia nu a trecut și ne putem aștepta la o scădere in continuare a randamentelor și a profiturilor in general. Conducerile firmelor sunt și mai rezervate in ceea ce privește acordare de dividende.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb