ANALIZĂ AFP: ÎN CAMPANIA LUI ANTI-UE, Putin mizează pe partidele populiste din Europa

Valentin Busuioc
Internaţional / 4 aprilie 2015

Putin mizează pe partidele populiste din Europa

De la extrema dreaptă la cea stângă, partidele populiste din Europa sunt curtate de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care urmăreşte să şi le transforme în aliaţi, în campania lui împotriva Uniunii Europene, potrivit unei analize publicate ieri de AFP.

Pe termen mai lung, Kremlinul mizează pe accederea acestor partide la putere, pentru schimbarea Europei şi separarea ei de NATO şi de Statele Unite ale Americii.

Dintre aceste formaţiuni, Frontul Naţional (FN) în Franţa, Syriza în Grecia şi Jobbik în Ungaria sunt cele mai cunoscute, dar nici pe departe singurele. Unele, precum UKIP din Marea Britanie, au adoptat o "neutralitate binevoitoare" faţă de Putin.

Astfel de partide sunt unite în obiectivul lor de a "provoca UE", intenţie ce le aliniază la dorinţa Rusiei privind o Europă "slabă şi divizată", este de părere analistul ungar Peter Kreko.

La rândul lui, analistul rus Konstantin Kalacev, de la Grupul Experţilor Politici, a comentat: "Moscova vrea să stabilească alianţe pe termen lung cu toţi cei loiali Rusiei".

Mai mult: partidele populiste din Europa ajută la promovarea comunicării interne a Kremlinului. Astfel, când Rusia a anexat Crimeea în 2014, autoproclamaţi "monitori" din partea FN şi a Partidului Libertăţii din Austria (FPO) declarau, la televiziuni ruseşti, că alegerile din fosta regiune ucraineană se desfăşurau corespunzător.

Bani ruseşti pentru Frontul Naţional

O boare a Războiului Rece se răspândeşte în "acest stil demodat, din era comunistă, de a face propagandă şi de a-ţi găsi aliaţi", spune Jean-Yves Camus, specialist în dreapta radicală franceză. Cu toate acestea, apreciază Camus, există "o comunitate de valori împărtăşite", inclusiv opoziţia la căsătoriile homosexuale, un aspect ce întreţine ideea unei Europe decadente - "un subiect fierbinte la Moscova", punctează analistul.

Strategia de seducţie a Rusiei este orientată şi asupra facţiunilor de extremă stângă din Europa. "În Germania, stânga este cel mai mare critic al politicilor Angelei Merkel faţă de Rusia", afirmă Konstantin Kalacev.

Unul dintre beneficiile unor legături mai strânse cu Moscova ar putea fi sprijinul financiar. Recent, FN a primit un împrumut de 9 milioane de euro de la Prima Bancă Ceho-Rusă (First Czech-Russian Bank - FCRB).

Săptămâna aceasta, portalul de ştiri francez Mediapart a transmis că hackerii au pus mâna pe SMS-uri schimbate între oficiali ruşi, mesaje ce dovedeau că există o legătură între finanţarea rusească şi sprijinul partidelor pentru Putin.

În replică, Marine Le Pen, preşedintele Frontului Naţional, a respins aceste acuzaţii, calificându-le "delirante".

În ciuda suspiciunilor persistente, nu există dovezi privind finanţări directe ale partidelor, chiar dacă scandalul WikiLeaks a dezvăluit că ambasadorul SUA la Sofia se arătase îngrijorat de posibile transferuri ruseşti către ultra-naţionalistul partid bulgar Ataka (Atacul).

Cu Moscova, împotriva Kievului

Anul trecut, preşedintele Ataka, Volen Siderov, şi-a lansat campania pentru europarlamentare în Moscova, chiar la debutul crizei ucrainene. Majoritatea partidelor populiste europene au trecut de partea Rusiei în problema Ucrainei. De exemplu, Frontul Naţional în repetate rânduri a descris estul ucrainean şi Crimeea drept leagănul istoric al Rusiei.

În mai 2014, actualul prim-ministru grec Alexis Tsipras (pe atunci, lider al opoziţiei) a zburat la Moscova, la două luni după anexarea Crimeii. Partidul său, Syriza, de extremă stângă, ilustrează fenomenul de estompare a etichetei politice ori de câte ori vine vorba de Moscova.

La rândul său, ministrul de Externe din Grecia, fostul comunist Nikos Kotzias, a fost fotografiat în 2013 cu ultranaţionalistul rus Aleksandr Dughin, promotor influent al unei alianţe eurasiatice între Europa şi Rusia, condusă de cea din urmă.

Cu toate acestea, acum, de când Tsipras şi Kotzias sunt la putere, partidul lor nu mai pledează pentru ieşirea Greciei din NATO. Totuşi, Grecia încă ar putea "paraliza" NATO, opunându-se unei acţiuni militare împotriva Moscovei, avertizează Zbigniew Brzezinski (consilier al preşedinţilor americani Lyndon Johnson şi Jimmy Carter).

Totuşi, deocamdată, Kremlinul şi aliaţii săi populişti nu au fost capabili să spargă unitatea Europei pe sancţiunile împotriva Rusiei. În plus, partidele populiste au eşuat şi la formarea unui grup politic coeziv în Parlamentul European, anul trecut. Cu toate acestea, strategii de extremă dreaptă ai Kremlinului au ambiţii pe termen lung, este de părere analistul Konstantin Kalacev. În optica lor, "acum este momentul să fie create legături cu cei care ar putea deveni utili. Sunt zorii unei noi Europe", punctează Kalacev.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Eu am auzit că europenii sunt măicuțele tereza ale politicii.

     

    The Telegraph: "The European Union gives millions in taxpayers’ money to anti-death penalty groups in America" 

     

    "De ce naiba sunt contribuabilii britanici obligaţi pentru finanţarea lobbyului Uniunii Europene în campaniile politice din Statele Unite? În plus, de ce UE interferează direct în dezbaterile politice interne din America, şi până acum fără supravegherea Congresului? După cum cercetarea detaliată mai jos demonstrează, Instrumentul European pentru Democraţie şi drepturile omului (EIDHR) cheltuiește milioane de euro pe campanii US împotriva pedepsei cu moartea. O dezvoltare extraordinara. 

     

    Lista de proiecte EIDHR pentru 2009 (ultimul an pentru care s-a dat o listă detaliată completă), descoperită de către colegul meu cutezător Sally McNamara, este de natură să ne deschidă ochii. În timp ce majoritatea proiectelor s-a concentrat asupra ţărilor în curs de dezvoltare, mai multe milioane de euro au fost de fapt retrase pentru proiecte în Statele Unite, în special pentru grupuri spre deosebire de pedeapsa cu moartea. 

     

    Aceasta este, de asemenea, o intervenţie extraordinara într-o dezbatere internă extrem de încărcată, intens politică din Statele Unite asupra pedepsei cu moartea, a cărei utilizare a fost declarată constituţională de Curtea Supremă în mai multe ocazii, şi este susţinută de 64 la sută dintre americani potrivit Gallup, cu doar 29 la sută care se opune. Vă puteţi imagina strigătele la Bruxelles, în cazul în care guvernul SUA ar finanţa grupuri politice în UE, şi acuzaţii de "Imperialismului American", care ar urma, inevitabil? 

    Este destul de rău că Bruxelles interferează în mod constant cu afacerile interne ale statelor membre UE, dar este cu siguranţă exagerat când încearcă să intervină în treburile celei mai mari democraţii din lume, care nici nu este parte din UE. Acest lucru este extrem de insultător pentru SUA. Până la urmă instrumentului European pentru Democraţie şi drepturile omului se presupune ca este dedicat "îmbunătăţirea respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în ţările şi regiunile unde acestea sunt cele mai vulnerabile."" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb