ANALIZĂ LIMITLESS AGENCY: Creşteri mai mici în ecommerce, mai puţine cumpărături din impuls şi concurenţă mai mare

V.G.
Companii / 23 ianuarie 2023

Daniel Slăvenie, CEO&Partner Limitless Agency

Daniel Slăvenie, CEO&Partner Limitless Agency

2022 a fost un an atipic pentru piaţa de ecommerce, cu creşteri de 10%-15%, mai mici decât în alţi ani, consumatorii români făcând mai puţine cumpărături din impuls, arată un comunicat remis redacţiei.

În schimb, a crescut concurenţa, iar numărul de advertiseri este tot mai mare, arată o analiză realizată de Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenţii de marketing digital.

Potrivit reprezentanţilor Limitless Agency, printre motivele creşterilor relativ mici din ecommerce în 2022 se află inflaţia ridicată, care i-a determinat pe consumatori să fie mai chibzuiţi, şi creşterea numărului de reclame şi advertiseri, care targetează aceleaşi audienţe

"Inflaţia şi-a spus cuvântul în 2022, în numeroase industrii, dar în special în ecommerce, care deşi are un potenţial enorm de creştere a crescut cu doar 10%-15%. Prin comparaţie, în 2020 piaţa de ecommerce a crescut cu 30%. Desigur, ecommerce-ul românesc va continua să crească, având în vedere că doar jumătate dintre români cu acces la Internet obişnuiesc să comande online, însă procesul de creştere va fi mai lent, mai ales în eventualitatea unei crize economice. Pe lângă situaţia actuală, cu preţuri majorate, care îi determină pe români să cumpere doar produse de care au nevoie, concurenţa pe piaţă este din ce în ce mai strânsă, fiind înfiinţate tot mai multe magazine online", explică Daniel Slăvenie, CEO & Partner Limitless Agency.

Astfel, pe fondul unei concurenţe puternice în ecommerce, a crescut numărul de reclame, ceea ce a dus automat la creşterea CPC (cost per click) la 17,2% în medie, chiar până la 30% în unele domenii, pentru generarea aceluiaşi număr de comenzi ca în 2021. Per total, bugetul magazinelor online pentru promovare în 2022 a fost cu aproape 20%-30% mai mare decât anul anterior, însă, prin tool-uri performante, Limitless Agency se ocupă de optimizarea costurilor astfel încât magazinele online să obţină maximul de vânzări prin investiţia făcută.

Potrivit sursei citate, în 2022, lunile noiembrie şi decembrie au fost printre cele mai bune perioade din an, fiind marcate de evenimente importante pentru vânzări, Black Friday şi sărbătorile de Crăciun. Astfel, în decembrie, potrivit unei analize realizate pe 3.340 de magazine online, comanda medie de a fost de 402 lei, în scădere de la 605 lei în noiembrie, cu ocazia Black Friday, fiind înregistrate venituri totale de peste 88 milioane de euro la peste 1 milion de tranzacţii.

Dacă în primele zile din decembrie vânzările în online au fost mai jos, între 5 şi 9 decembrie românii au început să cumpere mai mult. Vârful vânzărilor a fost în data de 12 decembrie, când au fost înregistrate 46.762 de tranzacţii şi vânzări de aproape 4 milioane de euro. Un al doilea vârf al vânzărilor a fost înregistrat pe 19 decembrie, cu 44.191 de tranzacţii şi vânzări de aproape 3,6 milioane de euro.

Cumpărături de 1,3 milioane euro în ziua de Crăciun

"Cumpărăturile online nu s-au oprit nici măcar în zilele de Crăciun sau înainte de Revelion, finalul de an aducând milioane de euro magazinelor online. Astfel, au fost înregistrate unele dintre cele mai bune vânzări din luna decembrie - aproape 1,2 milioane euro pe 24 decembrie, aproape 1,3 milioane euro pe 25 decembrie şi aproape 1,7 milioane euro a doua zi de Crăciun, respectiv aproximativ 2 milioane de euro pe 30 decembrie şi 1,1 milioane euro în ultima zi din an", spune Daniel Slăvenie, CEO & Partner Limitless Agency.

Potrivit datelor agenţiei, domeniile cu cele mai mari vânzări în decembrie au fost IT&C - aproape 43 milioane euro, fashion - 15,5 milioane euro, casă şi grădină - 4,3 milioane euro, food - 1,34 milioane euro şi beauty - peste 820.000 euro.

Cea mai mare comandă înregistrată a fost în domeniul IT&C, de aproape 14.500 euro, pentru invertoare solare, urmată de o comandă în valoare de peste 12.000 euro pentru laptopuri şi telefoane Apple.

Categoriile din IT&C cu cele mai mari vânzări în decembrie au fost telefoane (22%), plăci video (10%), TV/audio video (7%), maşini de spălat rufe (5%), aparate frigorifice (3%), laptopuri (2,2%) şi console (2,2%). La final de an, a fost observat un interes crescut pentru echipamente VR/Gaming.

În ceea ce priveşte zona de fashion, cea mai mare comandă a fost de aproape 5.000 euro, pentru ochelari de soare, urmată de o comandă în valoare de aproape 2.700 euro, pentru încălţăminte. Categoriile lentile de contact, rame de ochelari, treninguri damă, geci, rochii de seară, paltoane, ghete damă (34%), cizme damă (26%), botine dama (8%) şi ghete bărbaţi (8%) au generat cele mai mari vânzări.

Pentru 2023, reprezentanţii Limitless Agency estimează o creştere în ecommerce în jur de 15%, punctând că este loc de o creştere dublă în domeniu. Potrivit acestora, costurile de marketing vor creşte având în vedere concurenţa tot mai mare, recomandându-le magazinelor online să îşi fidelizeze clienţii actuali pentru a-şi optimiza costurile şi a-şi creşte vânzările.

Cu peste 10 ani de expertiză în marketing digital şi rezultate atinse pentru 1.800 de companii, Limitless Agency oferă o gamă completă de servicii de promovare - SEO, PPC, creare de campanii online, strategie, implementare şi marketing automatizat. Cu o echipă solidă de peste 100 de experţi în promovare digitală, Limitless Agency realizează campanii de impact în mediul digital pentru companii din industriile fashion, home&deco, IT&C, pharma, bricolaj şi altele, folosind tehnici avansate şi metode inovatoare pentru a creşte profitabilitatea afacerilor. Compania gestionează bugete de 40 de milioane de euro anual şi este partener Google, Meta, Tik Tok şi Huawei Ads, mai arată sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb