ANALIZĂ OTP BANK: Finalul de an poate aduce o recesiune uşoară


Bănci-Asigurări / 2 decembrie 2021

Finalul de an poate aduce o recesiune uşoară

Potrivit analiştilor OTP Bank, recuperarea economică a încetinit substanţial în al treilea trimestru al anului, iar o recesiune uşoară este posibilă în ultimul trimestru, în contextul în care economia a depăşit nivelul pre-pandemie, situaţia pandemică continuă să se deterioreze şi inflaţia în creştere a început să erodeze veniturile populaţiei.

Redresarea remarcabilă din prima jumătate a anului, alimentată în principal de sectorul serviciilor şi industrie, a făcut posibilă depăşirea nivelului PIB înregistrat înainte de pandemie. Cu toate acestea, economia nu se poate izola de problemele inflaţiei în creştere, blocajele lanţului de aprovizionare şi problemele induse de criza COVID.

"Situaţia actuală ne arată că rata scăzută de vaccinare la nivel naţional şi amânarea implementării unor măsuri riguroase a făcut ca România să treacă printr-un acut val IV la începutul acestei toamne, ceea ce va afecta în mod negativ ritmul de creştere pentru ultimul trimestru. Cu toate acestea, având în vedere efectele de bază, ne aşteptăm la o creştere a produsului intern brut de 7,2% în acest an. Pentru finalul acestui an ne putem aştepta la o recesiune moderată, iar anul viitor creşterea PIB va încetini la 3,6%, în urma acensiunii rapide a preţurilor pentru energie. Estimarea este fondată şi de efectul reportat al unei performanţe economice mai slabe în al doilea semestru din 2021, de blocajele logistice internaţionale şi locale, dar şi de înăsprirea politicii monetare.", apreciază analiştii OTP Bank.

Tabloul este completat de o traiectorie ascendentă a inflaţiei, începând cu luna septembrie, şi având în vedere evoluţia inflaţiei la nivel mondial şi ritmul lent al măsurilor de înăsprire monetară, se preconizează o depăşire a pragului de 8% pentru luna decembrie. Situaţia s-ar putea normaliza cel mai devreme spre toamna anului viitor, considerând că Banca Centrală Europeană mizează deocamdată pe o inflaţie temporară, pentru care nu se grăbeşte să crească ratele dobânzilor.

"O abordare similară observăm şi pe plan intern, unde Banca Naţională pare să îşi conserve instrumentele de intervenţie şi evită să combată inflaţia, pentru a susţine creşterea economică pe final de an. Un nivel predictibil al inflaţiei este dificil de estimat, dar ceea ce pare clar este că acest indicator va rămâne în afara benzii ţintă a băncii centrale tot anul viitor; BNR va putea să majoreze dobânda de referinţă în mai multe etape în 2022 pentru a gestiona acest lucru şi ne aşteptăm ca peste 12 luni să ajungă la 2,75%". Efectele actuale induse în piaţă de politica monetară naţională trasează o tendinţă de reducere a creditării către persoanele fizice, în timp ce creditarea pentru real estate sau cea corporate continuă să rămână la niveluri bune.

Situaţia politică, care şi-a găsit deznodâmânt la finalul lunii noiembrie, dar mai ales creşterea generală a preţurilor şi evoluţia galopantă a inflaţiei, coroborat cu ritmul de creştere al datoriei guvernamentale, implică riscuri demne de luat în seamnă pentru consolidarea fiscală şi absorbţia fondurilor europene.

Chiar dacă acum nivelul de îndatorare de 50% din PIB este unul scăzut comparativ cu media europeană, este necesară înfrânarea acestei evoluţii prin consolidare fiscală, mai ales în cazul deficitelor bugetare şi comerciale, acesta din urmă nemaifiind echilibrat de un aport proporţional al investiţiilor străine directe încă din anul 2019.

"Pe măsură ce consolidarea fiscală avansează, problema deficitului geamăn ar putea începe să se atenueze, cu toate acestea, balanţa externă din acest an şi anul viitor este afectată negativ de recenta creştere a preţurilor la energie." Analiştii OTP Bank apreciază că va urma o consolidare fiscală treptată, în conformitate cu programul de convergenţă adoptat din acest an, şi chiar dacă datoria guvernamentală ar putea atinge un nivel de 55% din PIB la orizontul anului 2024, acesta va fi în continuare la un nivel moderat comparativ cu pieţele regionale".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb