ANCA DRAGU: "Până acum nu a fost făcută o analiză a impactului Programului Prima Casă"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 iulie 2016

Ministrul Finanţelor: "Condiţiile Programului Prima Casă nu vor fi modificate"

Condiţiile Programului Prima Casă nu vor fi modificate, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu. Oficialul a menţionat că, în prezent, sunt 280 de milioane de lei disponibili pentru acest program guvernamental, adăugând că ministerul de resort analizează dacă se impune o redistribuire a fondurilor nefolosite de unele bănci, după care se va decide ce se întâmplă cu cererile care există în acest moment la bănci.

Conform doamnei Dragu, Ministerul Finanţelor este în dialog cu băncile pentru a avea o reacţie din partea acestora cu privire la "eficienţa acestui program".

"El a fost demarat în 2009, până în prezent nu s-a făcut o analiză a impactului Programului Prima Casă. Deci asta este faza în care, acum, discutăm cu toţi factorii implicaţi să vedem ce efect a produs acest program în piaţă", a mai spus Anca Dragu, citată de Mediafax.

Ministerul Finanţelor a transmis, în data de 5 iunie, către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), cât şi către băncile participante la programul Prima Casă, datele privind alocarea plafoanelor pe fiecare instituţie bancară în parte.

Băncile care au primit plafoane sunt Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank.

Suplimentarea plafonului total de garantare pe anul 2016 aferent programului Prima Casă cu 500 milioane de lei a fost aprobat în 18 mai, prin hotărâre de guvern. Măsura răspunde solicitărilor potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica semnificativ crescută a volumelor garantate în cadrul programului.

Creditele contractate prin Programul Prima Casă au fost excluse de sub efectul Legii dării în plată.

Recent, însă, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir a depus un proiect de Parlament care urmăreşte modificarea acestui program guvernamental şi a Legii ANL.

Parlamentarul spune că scopul iniţiativei sale este să vină în ajutorul celor care s-au împrumutat prin Programul Prima Casă şi care nu-şi mai pot plăti ratele la bancă, fiind demarată procedura valorificării locuinţei ce face obiectul garanţiei Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

Conform expunerii de motive, amendamentul a fost depus la Camera Deputaţilor în contextul în care Legea 77/2016 privind darea în plată a imobilelor puse garanţie în contractele de credit, pentru stingerea datoriei, exceptează împrumuturile acordate prin Programul Prima Casă.

Expunerea de motive precizează: "Beneficiarii Programului Prima Casă sunt în principal tinerii, acest tip de credit fiind mult mai accesibil datorită avansului mic în comparaţie cu alte produse de creditare. Statul a lansat acest program tocmai pentru a ajuta această categorie, dar nu a luat în calcul ce protecţie le oferă în cazul în care, din motive independente de voinţa lor, la un moment dat, aceştia se vor afla în imposibilitatea achitării creditului. Să nu uităm că în ultimii ani, şi mai ales în contextul european actual extrem de instabil, pieţele financiare şi valutare sunt expuse unor şocuri care pot genera fluctuaţii mari de curs cu impact asupra produselor de creditare oferite populaţiei. (...) În cazul în care clientul nu mai plăteşte creditul, banca face o solicitare de plată către Fondul de Garantare, acesta anunţă Ministerul Finanţelor, care trebuie să efectueze plata garanţiei către bancă şi, ulterior, ipoteca se dă în executare la ANAF. Odată demarată această procedură, situaţia debitorului devine dificilă, ajungându-se la executare silită, popriri pe venituri, debitorul fiind înscris pe «lista neagră» a Biroului de Credit, ca rău platnic, ceea ce va face mult mai dificilă accesarea unui nou credit, de cele mai multe ori chiar imposibilă. În contextul în care prin Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite se oferă protecţie consumatorilor persoane fizice care au contractat un credit cu ipotecă, considerăm că de aceeaşi protecţie trebuie să beneficieze şi cei care au contractat credite prin Programul Prima Casă. În cazul programului Prima Casă, statul are un rol important, el garantând pentru 50% din valoarea creditului. De aceea, statul, în virtutea obligaţiilor de ocrotire a familiei, trebuie să se preocupe şi să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei. Când statul îşi asumă angajamentul de a ocroti familia, implicit are obligaţia să ocrotească şi locuinţa familială. Prin mecanismul propus în prezenta lege, statul practic vine în sprijinul familiilor tinere care au contractat un astfel de credit şi le oferă o a doua şansă".

În aceste condiţii, Daniel Cătălin Zamfir propune introducerea următoarelor prevederi, în textul Legii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe: "ANL are următoarele obiective: cumpărarea de locuinţe a căror achiziţie sau construcţie s-a realizat prin Programul Prima Casă, în situaţia demarării procedurilor de valorificare a garanţiei constituite asupra locuinţei; închirierea de locuinţe cumpărate în cadrul procedurilor de valorificarea garanţiei constituite asupra locuinţelor achiziţionate sau cumpărate în cadrul Programului Prima Casă; vânzarea de locuinţe cumpărate în cadrul procedurilor de valorificarea garanţiei constituite asupra locuinţelor achiziţionate sau cumpărate în cadrul Programului Prima Casă către foştii beneficiari ai Programului Prima Casă în condiţiile exercitării de către aceştia a dreptului de preemţiune".

Printre altele, parlamentarul mai propune ca sumele încasate din chirii de la beneficiarii Programului Prima Casă în cazul carora a fost demarată procedura valorificării garanţiei şi care şi-au manifestat opţiunea să păstreze locuinţa în calitate de locatari reprezintă venit în bugetul ANL.

La textul Legii ce reglementează Programul Prima Casă se propune introducerea mai multor prevederi, printre care se numără următoarele: "În termen de 15 zile de la primirea somaţiei privind executarea garanţiei asupra locuinţei, beneficiarul finanţării acordate în cadrul Programului Prima Casă îşi poate manifesta opţiunea de a dobândi cu titlu de locaţiune locuinţa ce face obiectul garanţiei. În situaţia menţionată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu urmează procedura de executare silită prevăzută la alin. (8) pentru valorificarea bunului ce face obiectul contractului de garanţie, ci procedează la înstrăinarea bunului ce face obiectul garanţiei către ANL. Agenţia are obligaţia să cumpere locuinţa ce face obiectul garanţiei la un preţ egal cu soldul finanţării, preţ ce va fi rambursat finanţatorului. Beneficiarul Programului Prima Casă care şi-a manifestat opţiunea în sensul păstrării locuinţei în calitate de locatar încheie un contract de locaţiune cu ANL pe o perioadă de cinci ani. Cuantumul chiriei datorate în baza contractului de locaţiune se stabileşte prin Hotărâre de Guvern emisă în fiecare an în vederea stabilirii chiriei locuinţelor construite prin ANL, în funcţie de numărul de camere al unităţii locative şi de gradul de importanţă al localităţii în care se află locuinţa ce face obiectul contractului de locaţiune. După expirarea duratei locaţiunii, locatarul, fost Beneficiar al Programului Prima Casă, are drept de preemţiune la cumpărarea locuinţei. Locatarul, fost Beneficiar al Programului Prima Casă, îşi poate exercita dreptul de preemţiune la cumpărarea locuinţei la un preţ egal cu preţul plătit de ANL pentru achiziţia locuinţei, la care se adaugă indexarea cu rata anuală a inflaţiei pe perioada de la momentul preluării de către ANL până la momentul revânzării către chiriaş. În cazul în care chiriaşul nu îşi exercită dreptul de preemţiune (...), ANL dispune de locuinţă conform prevederilor prezentei legi".

Numărul debitorilor care au contractat credite acordate prin Programul guvernamental Prima Casă este de 167.166, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Persoanele care au contractat asemenea împrumuturi au o rată a creditelor neperformante de 0,04%, respectiv de 0,46%, potrivit definiţiei Autorităţii Bancare Europene.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Programul nu se modifica, doar se injumatatesc fondurile.De fapt marea raspundere a statului e sa garanteze, dec nu sa plateasca, sa ia un comision de 1% anual, timp de 30 de ani, si, lanevoie, sa suporte 50% din datorie, avand bineinteles ipoteca pe casa. Totusi, draga de DRagu a injumatatit valoarea garantiilor, a colaborat cu bancile in atacarea legii DIP, astfel ca suma injumatatita a ajuns 3 luni. A mai suplimentat cu 500, crescand de la jumatate la 65%, care s-au epuizat si ei. In sfrasit un lucru bine facut. Ponta e corupt.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb