Ancheta privind violenţele din 10 august, respinsă

F.B.
Politică / 5 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Camera Deputaţilor a respins astăzi, cu 119 voturi "pentru", 137 de voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul de Hotărâre depus de deputaţii PNL şi USR pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind reprimarea protestului desfăşurat în Bucureşti, în data de 10 august.

În proiectul de Hotărâre, printre obiectivele comisiei se numărau identificarea persoanelor şi acţiunilor prin care s-a generat conflictul din Piaţa Victoriei, determinarea cauzelor care au condus la punerea în executare a reprimării manifestaţiei şi identificarea modalităţilor prin care s-au făcut numiri politice la conducerea instituţiilor de forţă care au acţionat în timpul protestului mai-sus menţionat.

Opoziţia mai voia verificarea oricăror alte aspecte care reies din derularea lucrărilor Comisiei şi care sunt relevante pentru îndeplinirea obiectivelor şi scopului anchetei.

De asemenea, audierile de ieri din Comisia de apărare din Senat pe tema violenţelor din 10 august, din Piaţa Victoriei, au fost scoase de pe ordinea de zi, la propunerea reprezentanţilor PSD - ALDE, care i-au reproşat preşedintelui Comisiei, liberalul Marcel Vela, că nu i-a consultat când a decis invitarea la comisie a autorităţilor implicate în evenimente. Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Marcel Vela (PNL), a declarat ieri că parlamentarii puterii "s-au temut să audă lucruri din gura prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru", el precizând că în raportul MAI referitor la protestul din 10 august "sunt multe dezacorduri, multe situaţii care se bat cap în cap şi ar fi fost o şedinţă foarte interesantă".

Reprezentanţii PSD i-au reproşat lui Vela că nu i-a consultat şi că de fapt nu vrea să afle informaţii şi detalii despre incidente, ci urmăreşte doar scandal mediatic, iar auderile la care erau aşteptaţi, în ordine, prefectul Capitalei Speranţa Cliseru, coordonatorul acţiunii jandarmilor din data de 10 august, maiorul Laurenţiu Cazan şi ministrul de Interne Carmen Dan, au fost anulate.

O nouă propunere a lui Vela ca audierile să fie reprogramate săptămâna viitoare a primit susţinerea a doar patru senatori.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oare de ce le este frica?. Ia ghiciti. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb