ANCOM: "Atenţie la prelungirea contractului de telefonie, internet sau televiziune"

Diana Popescu
Companii / 11 aprilie 2016

Contractele pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se prelungesc, de regulă, automat, fie pe perioade succesive egale cu durata contractuală iniţială, fie pe o perioadă nedeterminată, fără a fi nevoie de un alt demers din partea utilizatorilor sau a furnizorilor, se arată într-un comunicat emis de ANCOM.

Potrivit sursei citate, operatorii le pot oferi utilizatorilor beneficii suplimentare la prelungire (de ex. reduceri la echipamente sau la planuri tarifare), însă aceasta presupune, de cele mai multe ori, încheierea unui act adiţional şi începerea unei noi durate contractuale minime. Dacă utilizatorul doreşte încetarea contractului înainte de expirarea acestei noi durate contractuale, furnizorul poate solicita plata unor penalităţi de reziliere anticipată.

În cazul în care contractul se prelungeşte automat (fie pe o perioadă nedeterminată, fie cu o perioadă egală cu perioada iniţială sau cu o altă perioadă determinată), dar oferta rămâne neschimbată şi nici nu se achiziţionează vreun echipament la preţ redus, utilizatorii nu vor plăti nicio taxă pentru încetarea contractului, asociată perioadei minime contractuale, având în vedere că aceasta a expirat. În această situaţie, serviciul de telefonie, internet sau televiziune este furnizat în continuare atâta timp cât nici utilizatorul, nici furnizorul nu fac niciun demers pentru încetarea contractului, precizează ANCOM.

Potrivit Deciziei presedintelui ANCOM nr.158/2015 privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali, furnizorii trebuie să publice pe paginile de internet informaţii referitoare la durata contractelor pentru servicii de telefonie, internet şi televiziune, prezentate într-un mod corect, detaliat şi inteligibil. Utilizatorii pot afla mai multe detalii despre contractele încheiate cu furnizorii şi despre informaţiile pe care aceştia sunt obligaţi să le publice pe site-urile proprii de internet prin intermediul secţiunii din INFO CENTRU website-ul ANCOM, mai menţionează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Contractele Romtelecom/Telekom devin invalide. Modul de până acum prin care își mențineau clienții captivi trebuia să înceteze la un moment dat. Acest articol este exact ceea ce trebuie să citească un client Telekom. Prelungirea automată a contractelor nu duce la reactivarea clauzelor de plată a daunelor în caz de reziliere înainte de terminarea celor 2 ani de contract.

    1. Cea mai mare tampenie, trebuie sa fi pe faza sa anunti cu 30 de zile inainte rezilierea contractului.

      De ce nu se face pe 1-2 ani cu prelungire, dar nu tacita ?

      Te-ai trezit in luna 25 si ai o adevarata problema ... esti in Romania. 

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5377
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2959
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9394
Gram de aur (XAU)Gram de aur381.7979

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb