ANDREI BACIU: ''Tulpina Delta nu este încă dominantă în România, dar se va intensifica şi la noi inevitabil''

G.U.
Miscellanea / 27 iulie 2021

''Tulpina Delta nu este încă dominantă în România, dar se va intensifica şi la noi inevitabil''

Tulpina Delta încă nu este dominantă în România, în continuare avem celelalte tulpini care domină "terenul de joacă" al variantelor COVID, însă vedem că sunt cel puţin 19 ţări la nivel european unde a devenit dominantă. Se va intensifica şi la noi, inevitabil şi am putea să ajungem la 1.500 de cazuri pe zi spre sfârşitul lunii septembrie, a declarat ieri, la Digi24, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

"Cifrele bilanţului epidemiologic din România arată o tendinţă de creştere. Media numărului de cazuri pozitive pe ultimele şapte zile a depăşit 100. Nu am mai atins acest plafon de la mijlocul lunii iunie, când era un trend descrescător. Procentul de teste pozitive din totalul de teste efectuate - duminică eram la 0,54 la sută, luni suntem la 0,74 la sută, probabil în zilele următoare vom ajunge la procentul de 1 la sută teste pozitive din testele efectuate. Nu am mai atins acest procent tot aşa, de la începutul lunii iunie, când eram pe un trend descendent", a arătat Andrei Baciu.

De ce se îmbolnăvesc mai mulţi tineri

"Un lucru care iese în evidenţă de departe este faptul că pe intervalul de vârstă 20-39 de ani avem cea mai mare creştere a numărului de cazuri noi de la o săptămână la alta, deci la tineri. Spre exemplu, săptămâna trecută în comparaţie cu acum două săptămâni avem o creştere de 139 la sută. În cifre absolute, sigur, nu este foarte mult, însă vorbim de un început de creştere a numărului de cazuri şi vorbim practic de elementele care au, poate, validitate din punct de vedere ştiinţific", a subliniat secretarul de stat, informează Digi24.

Explicaţia din spatele acestui detaliu este dată de ceea ce se întâmplă în realitate: oamenii călătoresc, e perioada concediilor, se călătoreşte în Europa, unde putem să călătorim cu certificatul digital, te întâlneşti cu oameni care vin din zone cu risc suplimentar, oameni cu care nu te-ai întâlni în mod normal. Dacă ai contractat virusul, sigur că la întoarcerea în ţară se va vedea uşor-uşor şi la noi, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi vara trecută, a explicat Andrei Baciu.

Toate aceste lucruri vin în contextul a ceea ce ni s-a transmis de la nivel european şi ceea ce vedem că se întâmplă: există acest val 4 în Uniunea Europeană, în regiune, determinat de această tulpină Delta, care este mai contagioasă, se transmite mai uşor de la o persoană la alta şi evident că nu este restricţionat de bariere georgrafice, fizice sau logistice, cu atât mai mult cu cât oamenii interacţionează mult mai mult în aceste momente. Călătorind, intri în contact cu oameni care vin din zone unde există o problemă epidemiologică reală, cum este spre exemplu în Spania, Portugalia, a completat secretarul de stat, notează sursa citată.

Pe de altă parte, Andrei Baciu atrage atenţia că există riscul "să ajungem într-o capcană cognitivă". Este vorba de a trăi o falsă senzaţie de siguranţă şi a avea o falsă senzaţie de protecţie dată de o percepţie negativă a situaţiei de fapt. "Nu e un lucru care să ne convină - faptul că vine un nou val, că o să crească numărul de cazuri, că viaţa noastră e posibil să devină iarăşi puţin schimbată. Toate aceste lucruri nu sunt plăcute şi atunci le respingem cumva automat: Nu mai vreau să aud de lucrurile acestea! Pe cale de consecinţă, nici nu mai avem comportamente simetrice cu pericolul existent", a explicat medicul.

Specialiştii de la INSP au făcut însă o analiză şi trendul actual din România se încadrează într-un al patrulea scenariu, dat de caracterisiticile unei tulpini Delta care este cu 50 la sută mai contagioasă decât tulpina iniţială, de unde şi posibilitatea de avea undeva la peste 1.000 - 1.500 de cazuri pe zi la vârful acestui val 4, care poate să vină undeva pe la sfârşitul lunii septembrie, a arătat Andrei Baciu.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Astea sunt presupuneri cu drobul de sare. Pentru a justifica măsurile fasciste, acești totalitari agresează zilnic psihologic poporul.

    E un futai permanent la creier, mult mai dăunător decât virusul sau car ajuta Delta.

    Mesajele sunt pentru sclavi, se bazează pe FRICA și amenințare permanentă.. 

    1. bun mesaj, perfect si la obiect!

      Corect. Sa nu uitam ca vine moartea.

    Astea sunt sarcinile primite. Trebui sa fim in 'trend' iar smecherii trebuie sa castige tot mai multe miliarde.

    "inevitabil".... nu-i asa?

    ca asa e planul teatrului de revista "pandemia ...micro-epidemica" !

    m-am saturat si plictisit de tacticile voastre care raspandesc frica la fraieri 

    "se călătoreşte în Europa, unde putem să călătorim cu certificatul digital, te întâlneşti cu oameni care vin din zone cu risc suplimentar, oameni cu care nu te-ai întâlni în mod normal. Dacă ai contractat virusul, sigur că la întoarcerea în ţară se va vedea uşor-uşor şi la noi". Avand certificat digital inseamna ca respectivul este vaccinat. Daca este vaccinat inseamna ca s-a imunizat. Asadar, cum poate contracta virusul de la cei cu care s-a intalnit in cursul calatoriei in strainatate, imunizat fiind?

    1. Au fost cetățenii! La început mergea, dar acum cu Delta și Epsilon? Gherilele urbane vor rezolva totul! E vorba de bani grei pentru vaccin și de menținerea și controlul granițelor și populației! Nu mai tine vraja! CATI au murit intr-adevăr de covid și nu cu covid?

    mister chilotila, te rog sa-ti stergi fruntea mareata ca nu cumva sa se lipeasca delta de ea!

    nu de altceva dar nefiind vaccinat esti groaznic de expus! 

    chiar nu te doare?

    ma refer la neuronul scapat sub frunte!? 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb