ANDREI RĂDULESCU, BT: Sectorul construcţiilor din România - cea mai bună evoluţie anuală din ţările UE

M.G.
Ziarul BURSA #Companii / 19 octombrie 2020

Sectorul construcţiilor din România - cea mai bună evoluţie anuală din ţările UE

Statisticile publicate vineri de INS privind evoluţia sectorului construcţiilor în august indică consolidarea climatului pozitiv din acest sector intensiv în capital şi forţă de muncă, arată Andrei Rădulescu, economistul-şef al Băncii Transilvania, într-un raport de analiză. Potrivit acestuia, evoluţia este susţinută de nivelul redus al costurilor reale de finanţare şi de majorarea investiţiilor publice, iar evoluţia din 2020 faţă de 2019 este cea mai bună din ţările membre ale Uniunii Europene.

Rădulescu notează: "Construcţiile au crescut pentru a doua lună la rând în august, cu un ritm lunar de 0,9%. Această evoluţie a fost determinată de majorarea construcţiilor noi şi lucrărilor de reparaţii capitale cu 1,3% lună/lună, respectiv 2% lună/lună. Pe de altă parte, lucrările de reparaţii curente s-au ajustat cu 3,4% lună/lună în august".

Datele INS arată de asemenea că dinamica anuală a sectorului de construcţii a decelerat de la 13,4% în iulie la 12,3% în august, pe fondul temperării componentelor construcţii noi - de la 1,6% an/an în iulie la 1,2% an/an în august - şi reparaţiilor curente - de la 39,7% an/an în iulie la 26,7% an/an în august.

Pe de altă parte, lucrările de reparaţii capitale au accelerat de la 44,2% an/an în iulie la 67,3% an/an în august, cea mai bună dinamică din luna martie, mai notează analistul.

"Prin urmare, în perioada ianuarie-august sectorul construcţiilor a consemnat un avans de 17,3% an/an, România înregistrând cea mai bună evoluţie din rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene. Componentele construcţii noi, reparaţii curente şi reparaţii capitale au crescut cu ritmuri anuale de 5,6%, 44,3%, respectiv 51,7%", evidenţiază Rădulescu.

Potrivit acestuia, din perspectiva analizei pe obiecte de construcţii se evidenţiază majorarea construcţiilor inginereşti cu 21,9% an/an, evoluţie susţinută de creşterea investiţiilor publice. Cheltuielile de capital ale statului au urcat cu 17,7% an/an, la 14,3 miliarde RON, conform datelor publicate de Ministerul de Finanţe.

De asemenea, construcţiile rezidenţiale au urcat cu 17,2% an/an, pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finanţare şi continuării programului Prima Casă/Noua Casă.

"Nu în ultimul rând, segmentul construcţiilor nerezidenţiale a consemnat un avans de 10,8% an/an, evoluţie influenţată de creşterea investiţiilor productive în economie, în pofida incidenţei pandemiei, un şoc fără precedent în perioada postbelică. Conform estimărilor econometrice elaborate, sectorul construcţiilor a evoluat sub ritmul potenţial pentru a doua lună la rând în august. Considerăm că sectorul de construcţii va creşte cu ritmuri ridicate în acest deceniu, pe fondul persistenţei costurilor reale de finanţare la niveluri scăzute/accesibile pe termen mediu, programelor lansate recent de Uniunea Europeană (Next Generation şi cadrul financiar multianual 2021-2027) şi oportunităţilor de dezvoltare la nivelul infrastructurii critice", conchide Rădulescu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb