Piaţa locală de construcţii continuă să fie afectată de lipsa investiţiilor publice, fiind ţinută în viaţă de lucrările sporadice derulate cu fonduri europene din exerciţiul financiar trecut, respectiv 2007-2013, consideră Tiberiu Andrioaiei, secretarul general al Patronatului Societăţilor de Construcţii (PSC).
Domnia sa ne-a declarat că sectorul construcţiilor este cam la acelaşi nivel din 2014, dacă ne raportăm la primele şase luni ale anului, fiind într-o uşoară creştere datorată proiectelor europene care trebuie să se finalizeze în acest an. "Într-o proporţie covârşitoare, piaţa construcţiilor a fost susţinută, în prima parte a anului, de ultimele proiecte derulate cu fonduri europene din exerciţiul financiar 2007-2013", ne-a explicat Tiberiu Andrioaiei, subliniind că situaţia va rămâne la fel pe tot parcursul anului, dacă nu apar ghidurile de finanţare şi licitaţiile pentru noile proiecte pe exerciţiul financiar 2014-2020.
În opinia sa, până la sfârşitul lui 2015 ar putea apărea primele proiecte pe noua alocare financiară, respectiv proiectele de eficienţă energetică, ce presupun o investiţie relativ mai mică.
"Constructorii sunt afectaţi, la fel ca toată piaţa, iar cifra de afaceri este în preajma a nouă miliarde de euro, sub capacitatea ei şi în continuare avem doar lucrări sporadice", ne-a mai spus domnul Andrioaiei, subliniind că un factor extrem de acut care afectează şi acum sectorul construcţiilor este lipsa forţei de muncă. Potrivit sursei citate, firmele care încep proiecte în această perioadă riscă să nu mai încheie lucrările sau să le finalizeze cu mare dificultate, întrucât nu mai există oameni calificaţi în domeniu.
"Nu este nimic într-o dinamică stabilă, totul este absolut fluctuant şi probabil că nu vom mai avea cu cine să construim începând de anul viitor, dacă o ţinem tot aşa", consideră reprezentantul PSC, care ne-a explicat că nu există soluţii de moment pentru această problemă, fiind necesară o abordare articulată şi strategică a sectorului construcţiilor.
Tiberiu Andrioaiei ne-a mai spus că regulile jocului sunt cele care vor dicta evoluţia pieţei şi cât de sănătos va fi sectorul: "Deocamdată, toate efectele sunt negative, iar piaţa este afectată sistemic. Sunt câteva lucruri conjuncturale în piaţă pe care nici nu le putem măsura imediat, pentru că timpul de măsurare ar fi prea scurt faţă de viteza de evoluţie, în sensul că, dacă sunt lucrări în acest an, acestea sunt sporadice, în mediul privat, iar lucrările publice sunt acelea derulate cu finanţare europeană din exerciţiul financiar ce tocmai a trecut şi au ca termen de finalizare sfârşitul acestui an.
• Andrioaiei: "Nici nu ştim dacă ultimele proiecte pe fonduri europene vor fi închise corespunzător şi dacă acestea se vor deconta"
Potrivit sursei citate, este dificil de estimat dacă proiectele derulate cu finanţare europeană din exerciţiul financiar 2007-2013 vor fi finalizate corespunzător, până la sfârşitul anului şi dacă acestea vor fi decontate de către Uniunea Europeană.
"Sunt foarte multe elemente care lipsesc pentru a putea realiza nişte statistici reale cu privire la piaţă. Totul este impulsiv şi pur reactiv", consideră Tiberiu Andrioaiei.
În opinia oficialului PSC, sectorul construcţiilor din ţara noastră se află mult sub nivelul capacităţii sale, într-o situaţie de afectare sistemică, iar această stare se prelungeşte neaşteptat de mult
Tiberiu Andrioaiei consideră că piaţa locală de construcţii nu înregistrează premise pentru o creştere constantă şi relevantă, în perioada următoare. În opinia domniei sale, constructorilor şi antreprenorilor de la noi nu le rămâne decât să fie optimişti, după opt ani de criză. Tiberiu Andrioaiei nu vede însă o creştere relevantă a pieţei. Domnia sa ne-a declarat, recent, că există o astfel de posibilitate de creştere în acest an, dar încă nu se întrevăd semne pozitive în acest sens.
"Mă refer la faptul că suntem în ultimul an de finanţare a proiectelor din fonduri europene, pe ciclul 2007-2013, care se închide la 31 decembrie 2015. Din varii motive, proiectele întârziate sunt acum grăbite, ceea ce nu s-ar fi întâmplat în altă perioadă, pentru că nu exista această presiune. Totuşi, avem constructori care au spus că anumite lucrări nu se mai pot realiza din punct de vedere tehnic, în intervalul optim, chiar dacă ei îşi doresc acest lucru", susţine Tiberiu Andrioaiei, care consideră că piaţa construcţiilor va continua să traverseze o perioadă grea.
Totuşi, potrivit ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 10,2%, ca serie brută, în primele cinci luni din 2015 faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut. Astfel, în intervalul analizat de INS, au avut loc creşteri, pe elemente de structură, la lucrările de reparaţii capitale (18,3%), la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (12,3%) şi la lucrările de construcţii noi (7,9%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor a crescut cu 16,9% pentru clădirile rezidenţiale, cu 8,2% pentru construcţiile nerezidenţiale şi, respectiv, 9,4% pentru cele inginereşti.