Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici informează că, şi pe parcursul anului 2011, va continua să promoveze rezultatele deosebite obţinute în administraţia publică românească prin organizarea Competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică din România şi premierea acestora în cadrul Conferinţei Inovaţie şi Calitate în Sectorul Public, ediţia a IV-a, arată un comunicat remis redacţiei.
Experienţa înregistrată ca urmare a organizării celor trei ediţii anterioare a evidenţiat dorinţa instituţiilor publice de la toate nivelurile administraţiei româneşti de a disemina exemplele de succes, dar şi importanţa ca bunele practici să fie apreciate şi premiate într-un cadru formal.
Prin acest demers, ANFP promovează inovaţia în diferite sectoare de activitate ale administraţiei publice româneşti şi oferă posibilitatea unui schimb real şi eficient de expertiză între personalul din administraţia publică, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, personalităţi internaţionale.
"Ne vom implica şi în acest an în a identifica şi evidenţia inovaţia şi bunele practici înregistrate în administraţia publică românească, de aceea vom lansa, din nou, provocarea instituţiilor publice de a-şi înscrie proiectele în competiţia iniţiată de noi. Considerăm deosebit de oportun schimbul de idei, pentru bunul mers al administraţiei publice", a precizat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.