Angela Merkel spune că există motive strategice ca statele din Balcanii de Vest să devenină membre ale UE

G.B
Internaţional / 6 iulie 2021

Angela Merkel spune că există motive strategice ca statele din Balcanii de Vest să devenină membre ale UE

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat ieri convingerea că cele şase ţări din Balcanii de Vest vor deveni membre ale Uniunii Europene din motive strategice, relatează Reuters, citată de Agerpres.

"Este în interesul Uniunii Europene ca acest proces să avanseze", a declarat Merkel presei după o conferinţă virtuală privind Balcanii de Vest, făcând aluzie la influenţa Rusiei şi Chinei în regiune, dar fără a le numi.

Cooperarea regională mai puternică promovată începând din 2014 dă roade deja, a mai spus Merkel, oferind ca exemplu acordul privind eliminarea tarifelor de roaming, intrat recent în vigoare.

La conferinţă au participat premierii din Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo, precum şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

"Prioritatea noastră este să accelerăm agenda extinderii în regiune şi să ne sprijinim partenerii din Balcanii de Vest în munca lor de a realiza reformele necesare pentru a avansa pe drumul european", a declarat Ursula von der Leyen.

În cadrul aceleiaşi conferinţe video, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat "foarte clar" sprijinul pentru perspectiva ca cele şase state să adere la UE, a subliniat Merkel.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. cauta si alti fraieri sa-i beleasca

    Draga MErkel, daca au ajuns si Kosovo si Albania sa fie suficient de democratice si cu stat de drept incat sa intre in UE, atunci inseamna ca minti ca o ticaloasa. Sa ajungem sa bagam polurile traficului de orice (arme, carne vie, droguri) in UE, inseamna ca tu Merket esti o DOBITOACA. Mars la pensie, tampita ce esti.

    1. din pacate plecarea lui merkel la pensie nu va schimba raul inceput. macron, ursula si alti lideri politici germani vad cam la fel continuarea...daca bagi albania si kosovo in ue ce credibilitate mai ai sa te iei de ungaria si polonia, iar romaniei si bulgariei sa le arati batzul meceve. daca mai punem la socoteala si dorinta asta nebuna de summituri cu putin e clar ca utopia aia de uniune eurasiatica incepe sa prinda radacini. fara americani, cred ca am fi fost deja acolo.

    vrei noi piete de desfacere?

    au proliferat soldurile la voi si nu aveti desfacere pentru ele? 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb