AnimaWings lansează zborurile directe Bucureşti - Cluj şi retur începând de astăzi

S.B.
Companii / 15 ianuarie

AnimaWings lansează zborurile directe Bucureşti - Cluj şi retur începând de astăzi

Începând de azi, compania aeriană AnimaWings va conecta oraşul Cluj-Napoca cu capitala României, Bucureşti. Zborurile vor fi operate cu 8 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică, iar biletele pot fi rezervate pe site-ul companiei aeriene sau în reţeaua agenţiilor şi partenerilor acreditaţi, potrivit unui comunicat al companiei, remis redacţiei.

"AnimaWings îşi consolidează prezenţa pe piaţa internă prin conectarea celor mai importante centre economice ale României, iar acesta este zborul prin care inaugurăm acest vis al nostru, de a deveni "The Heart of România", spune Marius Pandel, acţionar AnimaWings. "Am reuşit să devansăm data primului zbor, planificat iniţial pentru luna martie, mai ales datorită cererii foarte ridicate pentru zboruri rapide şi confortabile între aceste două oraşe mari ale ţării."

Momentul primei curse, de o mare importanţă pentru companie şi pentru pasageri, a fost marcat printr-un eveniment inaugural desfăşurat la Cluj - Napoca pe data de 15 ianuarie 2025, cu susţinerea partenerilor strategici ai AnimaWings - Aeroportul Internaţional Cluj şi Consiliul Judeţean Cluj.

Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, domnul David Ciceo, a declarat: "Acest nou zbor intern contribuie la consolidarea legăturilor dintre cele mai importante centre economice şi culturale ale României.

Aeroportul Internaţional Cluj continuă să investească în dezvoltarea reţelei sale de rute aeriene, iar parteneriatul cu AnimaWings marchează un pas important în extinderea opţiunilor de transport disponibile. Evenimentul inaugural de astăzi subliniază angajamentul nostru comun pentru creşterea conectivităţii regionale.

Suntem încrezători că iniţiativa acestor noi zboruri interne va fi apreciată de pasagerii noştri şi va contribui la consolidarea mobilităţii între Cluj şi capitala ţării."

Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj: "Felicităm compania AnimaWings pentru viziunea sa de a conecta cele mai importante oraşe din România şi pentru eforturile de a lansa această rută mai devreme decât era planificat iniţial. Suntem onoraţi să fim parte din această etapă de creştere şi inovare, care aduce beneficii considerabile pasagerilor şi mediului de afaceri din întreaga regiune."

Tarifele pentru ruta Bucureşti - Cluj-Napoca pornesc de la 24,99 euro/sens şi includ bagaj de cabină (8kg), selecţie gratuită a locurilor, check-in online şi offline gratuit. De asemenea, compania a lansat abonamente corporate, special concepute pentru companiile care utilizează frecvent zborurile între cele două oraşe, la tarife preferenţiale şi beneficiind de flexibilitate sporită.

Cursele vor fi operate preponderent cu noile aeronave Airbus A220-300 intrate în flota AnimaWings la finele anului 2024. Acestea poluează cu 25% mai puţin, produc cu 50% mai puţin zgomot şi consumă cu 25% mai puţin combustibil comparativ cu aeronavele de generaţie anterioară, fiind capabile şi să funcţioneze cu până la 50% combustibil sustenabil pentru aviaţie (SAF).

Configuraţia aleasă de AnimaWings pentru aeronavele sale prevede 137 de locuri, cu cinci locuri pe fiecare rând la clasa economică şi 12 scaune rabatabile în clasa business, beneficiind de un spaţiu suplimentar. Pasagerii care zboară la clasa business beneficiază de prioritate la îmbarcare şi debarcare, catering inclus şi servicii personalizate la bord, pentru o călătorie relaxantă, în condiţii de confort deplin.

"Prin numărul ridicat de zboruri, AnimaWings va deveni principalul operator de curse interne premium, în special datorită strategiei noastre de a fi un operator smart cost, cu tarife optimizate, o calitate ridicată a serviciilor, un pachet atractiv de servicii incluse în preţ şi flota modernă, unicat în România", mai spune Marius Pandel. "Practic, va fi incomparabil mai eficient din punct de vedere al costurilor şi al timpului să alegi călătoria cu avionul în locul uneia cu maşina, mai ales că şi orarele de zbor sunt optime, atât pentru segmentul business cât şi pentru cel de leisure, zborurile fiind dimineaţa şi seara."

Următoarele rute interne din planurile AnimaWings vor fi conexiunile Bucureşti - Iaşi şi Bucureşti - Oradea şi retur, primele zboruri urmând a fi efectuate începând din prima săptămână a lunii martie 2025, în aceleaşi condiţii de confort sporit, la tarife accesibile.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb