Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat la sfârşitul săptămânii trecute amenzi contravenţionale în valoare de 44.000 de lei operatorilor economici din mai multe pieţe din judeţul Hunedoara, potrivit unui comunicat remis luni de ANPC.
Reprezentanţii ANPC au verificat operatorii economici din pieţele agroalimentare din municipiile Petroşani, Vulcan şi Lupeni, pentru a verifica modul în care comercianţii îndeplinesc prevederile legislaţiei de prevenire a răspândirii coronavirusului, precum şi felul în care sunt respectate drepturile consumatorilor.
În cadrul seriei de controale din judeţul Hunedoara, comisarii ANPC au verificat un număr de 21 de operatori economici, cărora le-au fost aplicate 12 amenzi contravenţionale în valoare de 44.000 lei, şi 9 avertismente.
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Hunedoara au constatat existenţa la vânzare a unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită sau care prezentau modificări organoleptice, lipsa informării consumatorilor asupra ţării de origine, precum şi a categoriei de calitate a legumelor şi fructelor comercializate, comercializarea unor produse de panificaţie-patiserie fără menţionarea pe ambalaj a ingredientelor cu caracter alergen şi a declaraţiei nutriţionale, comercializarea unor produse alimentare pentru care condiţiile de păstrare sau expunere la vânzare erau improprii, nerespectând regimul de temperatură indicat de producător pentru păstrarea acestora.
Pentru pieţele SC Agroaliment SRL Vulcan şi Piaţa Agroalimentară Vulcan, în afara amenzilor contravenţionale, a fost aplicată şi măsura complementară de suspendare temporară a activităţii, deoarece, la momentul controlului, din cele două locaţii lipseau marcajele de distanţare socială necesare în condiţiile speciale impuse de pandemia cu Covid-19.
Ulterior, pieţele agroalimentare a căror funcţionare a fost suspendată şi-au reluat activitatea, în urma remedierii abaterilor constatate în timpul acţiunilor de control, remedierile fiind validate de comisarii CJPC Hunedoara, transmite Agerpres.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va continua campania de verificări şi în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea şi viaţa consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum şi că drepturile consumatorilor sunt respectate cu stricteţe, subliniază comunicatul citat.