Conducerea producătorului de mobilă Anteco Ploieşti (ANTE) propune acţionarilor o majorare de capital social cu 2,7 milioane lei, până la 4,1 milioane lei, prin aport în numerar, potrivit convocatorului transmis ieri pieţei Rasdaq şi citat de NewsIn.
Dacă majorarea de capital va fi aprobată, vor fi emise nouă milioane de noi acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei, iar preţul de emisiune pentru o acţiune va fi de 0,30 lei. Acţionarii înscrişi înainte de 1 octombrie 2007 vor putea subscrie doua acţiuni noi la fiecare trei acţiuni deţinute. Acţiunile rămase nesubscrise, după perioada de subscriere, vor putea fi vândute angajaţilor Anteco, prin ofertă publică.
În şedinţa care va avea loc pe 14 septembrie, acţionarii vor mai dezbate aprobarea unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 600.000 euro, cu o valoare nominală de 10 euro. Obligaţiunile nou emise vor putea fi convertite în acţiuni.
Societatea a înregistrat anul trecut pierderi în valoare de aproape 300.000 lei şi a avut o cifră de afaceri de 9,08 milioane lei. Potrivit companiei, pierderile au avut drept cauză numărului scăzut de comenzi şi deprecierea monedei naţionale într-un moment în care Anteco primise o comandă externă importantă.
În prezent, Anteco are un capital social de 1,39 milioane lei, divizat în 13,9 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Acţionarii principali ai Anteco sunt SSIF Broker Cluj-Napoca (BRK) cu 12,63%, SIF Banat-Crişana (SIF1) cu 13,06% şi Tehnoforestexport cu 17,47%.