APC solicită demisia lui Nelu Tătaru

A.B
Miscellanea / 29 iunie 2020

APC solicită demisia lui Nelu Tătaru

ASOCIAŢIA PRO CONSUMATORI (APC), a constatat din comunicatul de presă emis de Curtea Constituţională a României în data de 25 iunie 2020, din comunicatul de presă nr. 368/VIII/3 din data de 23 iunie 2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv din acţiunile Avocatului Poporului legate de deciziile privind starea de urgenţă şi starea de alertă, că ministrul sănătăţii, domnul Nelu Tătaru nu a folosit mecanismele şi resursele de care dispune Ministerul sănătăţii pentru a gestiona corespunzător criza sanitară generată de virusul SARS-CoV-2. Domnul ministru Nelu Tătaru se face responsabil de prejudiciile de natură financiară aduse statului român prin achiziţia de măşti de protecţie neconforme prin intermediul Companiei Naţionale Unifarm SA, societate care se află sub autoritatea Ministerului Sănătăţii.

Ministrul sănătăţii, domnul Nelu Tataru, prin emiterea Ordinului nr. 555 din 3 aprilie 2020 a adus prejudicii de natură financiară consumatorilor asimptomatici internaţi în spitale suport COVID fără a se obţine acordul lor de voinţă, privându-i pe aceştia de resursele financiare pe care le-ar fi obţinut din activităţi lucrative pe perioada detenţiei acestora în spitale. Prin comunicatul de presă din data de 23 iunie 2020, Ministerul sănătăţii a adus la cunoştinţa opiniei publice faptul că a fost modificat Ordinul nr. 555 cu privire la durata internării pacienţilor asimptomatici, după cum urmează : "Pacienţii asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control vor putea fi externaţi după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiţia izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare). Pacienţii asimptomatici care sunt negativi la testul de control vor putea fi externaţi după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu."

Cu privire la articolul 25 alin. 2 din Legea nr. 95 din 2006 în baza căruia s-a emis Ordinul ministrului sănătăţii nr. 555 din 3 aprilie 2020, Plenul Curţii Constituţionale a României a stabilit că articolul 25 încalcă articolele constituţionale referitoare la libertatea individuală, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi. În consecinţă, dispoziţiile referitoare la internarea asimptomaticilor din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 555 din 3 aprilie 2020, Ordinul ministrului sănătăţii nr. 629 din 16 aprilie 2020 şi din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1137 din 23 iunie 2020 se suspendă după publicarea deciziei Curţii constituţionale în Monitorul Oficial.

În ceea ce priveşte achiziţia de către Compania Naţională Unifarm de echipamente de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID 19, în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se arată că Ionel Eugen Adrian, director general al Unifarm ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat aflată sub autoritatea Ministerului sănătăţii, să-i atribuie un contract de achiziţie de 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale. Contractul de achiziţie a fost semnat în prima jumătate a lunii martie, iar prima tranşă formată dintr-un milion de măşti care nu corespundeau specificaţiilor tehnice a fost plătită şi recepţionată de Unifarm.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Trebuie demisia urgent a intregului guvern, nu numai a lui Nelu Tataru.

    De cand cu mascarada de arestare de asimptomatici in Romania (mai rau ca in China) exista oameni care refuza sa revina la munca in spatiile de birouri de frica ca s-ar putea infecta si ar putea fi arestati si bagati la cort in izolare cu forta riscand astfel sa-si piarda locul de munca. Ganditi-va numai ca, daca este depistat cel putin 1 pozitiv asimptomatic in spatiile de birouri.. intreg colectivul trebuie testat si bagat in cort la izolare .. cine drku mai vine la munca in conditiile astea? 

    Lumea se teme ca tampitii care conduc acesta tara vor abuza de arestat si izolat asimptomatici si ca asta le va afecta locul de munca, familia, etc..  

    Deci nu pune nimeni botul, asta e ideea...  

    1. ...

    APC spune o minciuna (poate si mai multe): Plenul Curţii Constituţionale a României a stabilit că articolul 25 încalcă articolele constituţionale referitoare la libertatea individuală, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi dreptul persoanei de a dispune de ea însăş

    Fals APC. Te trimit la origini, adica la textul CCR din 25 iunie. Nu scrie nimic acolo mai ticalosilor. CCR a respins toate argumentele Avocatului Poporului. CCR a sanctionat doar faptul ca "boli transmisibile" este un termen prea generic si trebuie mai clar si previzibil definit in lege. 

    Mars de aici ticalosilor de la APC. Mars in carantina, bai infectatilor. 

    1. ...

      Esti cam analfabet functional, 2.1

      Ai citit decizia CCR? Nu, pentru ca nu te duce capul. 

      Decizia CCR nu mentioneaza cuvintele "libertatea de miscare" 

      Search results: 0

      Decizia CCR se refera doar la faptul ca boli transmisibile sunt aproape toate, inclusiv conjunctivita. Nu vrea nimeni oameni internati cu forta pentru conjunctivita. Dar pentru Covid, da, cu sau fara simptome, pentru ca riscul pentru sanatate este relativ ridicat. 

    Înlocuit cu oameni competenți. Lumea crede că-s tobă de carte. Rezultatele spun că NU-S!!!!!!!!!!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb