Apele Române au finalizat hărţile de hazard la inundaţii

F.A.
Comunicate de presă / 18 decembrie 2013

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a finalizat hărţile de hazard la inundaţii la nivelul celor 11 bazine hidrografice, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În cadrul proiectelor "Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor" (PPPDEI), s-au accesat peste 40 de milioane de euro prin Axa 5 POS Mediu, linie de finanţare europeană deschisă la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, din totalul celor peste 20 de proiecte contractate de ANAR prin Axa 5 POS Mediu, în valoare de peste 370 milioane euro.

"Până în prezent, pe baza studiilor topogeodezice şi a măsurătorilor LIDAR, realizate în urma efectuării zborurilor aerospaţiale, s-au obţinut modelele digitale ale cursurilor de apă, precum şi ale zonelor adiacente acestora. Mai exact, este vorba despre scanarea a peste 20.000 km de cursuri de apă, reprezentând cursurile principale de apă şi afluenţii lor de gradul I şi II de la nivelul celor 11 bazine hidrografice din România: Crişuri, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Dobrogea-Litoral, Prut-Bârlad, Siret, Mureş, Someş-Tisa", se mai arată în comunicat.

Pe lângă aceste zboruri, s-au efectuat lucrări în teren, pe baza cărora se realizează o bază de date topografice, iar hărţile sunt editate în format GIS (geospaţial). De asemenea, pe baza studiilor hidrologice şi hidraulice furnizate de INHGA, se trasează benzile de inundabilitate. "Aceste documente arată cu precizie ridicată extinderea zonei inundate şi vor oferi informaţii referitoare la viteza apei, adâncimea apei la viituri, pentru diferite probabilităţi de apariţie a debitelor (0,1%; 1%; 5%; 10%), adică vor furniza date referitoare la fenomene care au probabilitatea de a se întâmpla la 1000 de ani, o dată la 100 de ani, o dată la 20 ani, respectiv o dată la 10 ani", precizează ANAR.

Pe baza datelor obţinute din hărţile de hazard, precum şi conform prevederilor HG nr.663/27.08.2013, Administraţia Naţională "Apele Române" va realiza şi hărţile de risc la inundaţii, în baza unui protocol încheiat cu consiliile judeţene, în condiţiile legii, cu sprijinul şi în coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri Şi Piscicultură şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform art.12, alin.1.

Potrivit sursei citate, hărţile de risc sunt elaborate de către ANAR din sursele financiare proprii ale instituţiei (resurse umane proprii, logistic, surse financiare). Totodată, INHGA, unitate aflată sub autoritate, va sprijini ANAR, atât prin furnizarea şi validarea datelor hidrologice, cât şi prin aportul consistent al specialiştilor săi. În baza datelor obţinute din hărţile de hazard, precum şi conform prevederilor legislaţiei incidente, aceste hărţi vor deveni documentele pe baza cărora se poate declara un areal ca zonă de risc potenţial la inundaţii. Ele vor indica nivelul potenţial al pagubelor care se pot produce într-un anumit areal, precum şi zonele de evacuare a populaţiei.

Pe baza celor două tipuri de hărţi (de hazard şi de risc la inundaţii), odată finalizate, precum şi prin responsabilităţile majore ce revin Administraţiei Naţionale "Apele Române", în implementarea strategiei de management al riscului la inundaţii, ANAR va elabora, până în 2015, planurile de management al riscului la inundaţii, conform cerinţelor europene. Se urmăreşte, în primul rând, protecţia oamenilor şi a bunurilor acestora prin realizarea, după caz, a unor lucrări structurale de apărare: acumulări, poldere, diguri şi derivaţii de ape mari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb