De săptămâna viitoare, ChatGPT va avea, în sfârşit, o aplicaţie şi pentru smartphone-urile cu Android, conform news.ro.
OpenAI va lansa săptămâna viitoare aplicaţia ChatGPT pentru Android. Aceasta vine la mai bine de două lună după ce compania a publicat în App Store aplicaţia pentru iPhone.
Compania a făcut anunţul pe Twitter, fără să spună exact în care din zilele săptămânii viitoare va fi disponibilă noua aplicaţie.
Până atunci, în Play Store există o pagină de precomandă a aplicaţiei. Utilizatorii interesaţi se pot înregistra acolo pentru a putea descărca aplicaţia imediat cum devine disponibilă.
Aplicaţia propriu-zisă este gratuită, ca şi folosirea chatbot-ului în mod limitat. Însă, pentru 20 de dolari pe lună, ChatGPT Plus oferă o serie de funcţii suplimentare, precum mai mult acces la API şi suportul pentru plugin-uri.
Nu se ştie exact ce funcţionalităţi va oferi versiunea pentru Android. Dacă va fi lansată în acelaşi stadiu funcţional precum cea de iPhone, aceasta ar trebui să ofere acces la chatbot la fel ca versiunea web, plus suportul pentru comenzi vocale.
Aplicaţia ChatGPT pentru Android apare după ce deja numărul de download-uri ale versiunii de iOS a început să scadă, indicator care i-a făcut pe unii specialişti să se întrebe dacă interesul pentru AI nu este decât o altă bulă care se va sparge la un moment dat.