Aporia lui Tăriceanu

Legat fedeleş, după ce a complotat împotriva tiranului din Eleea, Zenon a fost adus în sala judecăţii să-i dezvăluie pe ceilalţi colegi de conspiraţie, în faţa tuturor capilor cetăţii. Iar Zenon l-a arătat cu degetul pe primul sfetnic şi tiranul l-a dat pe acela securii călăului.

Şi l-a întrebat: "Şi cine a mai complotat?". Şi Zenon l-a indicat pe al doilea şi călăul i-a retezat capul ăi aceluia. Şi tiranul l-a întrebat: "Şi mai cine?" şi Zenon l-a pârât pe al treilea şi aşa au continuat până când în sala însângerată n-au mai rămas decât tiranul, călăul şi Zenon.

Şi când tiranul l-a întrebat încă o dată "Şi mai cine?", Zenon a strigat: "Şi tu, otrava pământului!"

Tăriceanu este pe cale să repete istoria tiranului din Eleea - îi elimină pe complotiştii din PNL, riscând să mai rămână în partid doar el şi călăul.

Ideea să-l dea afară din Guvern pe ministrul Flutur este o idee proastă.

E proastă din toate punctele de vedere - n-are ce să-i reproşeze în prestaţia de ministru, dimpotrivă, el însuşi l-a lăudat, iar liberalismul lui Flutur (atât cât o fi fiind el) în maniera de conducere a Ministerului Agriculturii nu este nicidecum afectat de preferinţa acestuia pentru gruparea platformiştilor lui Stolojan.

Nu, demiterea lui Flutur din Guvern este un gest care ţine de antichitate - un tiran care îşi elimină adversarii personali.

Deocamdată, nu l-a dat afară pe Flutur şi din partid. Probabil că o va face dacă Flutur îl va concura la preşedinţia PNL.

Pe de altă parte, Tăriceanu simte în ce aporie l-au băgat excluderile şi şovăie să-i dea afară şi pe cei nouă senatori, treisprezece deputaţi şi patru primari, semnatari ai "Apelului la unitate", suporteri declaraţi ai lui Stolojan.

În schimb, încălcând legea, îl demite pe Ionel Patrichi de la conducerea Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), pentru poziţia critică la adresa conducerii PNL.

Dar funcţia de director SNIF chiar n-are nimic a face cu viaţa de partid - nu-i funcţie politică.

Tăriceanu reuşeşte astfel să resuscite reflexele de dinainte de Revoluţie, când nu puteai fi director fără să fii PCR-ist de nădejde. Şi numai ce-l auzi pe ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu răspunzând "diplomatic" la întrebarea dacă îi sprijină pe platformiştii lui Stolojan:

"În momentul de faţă, locul unde sunt, poziţia de ministru pe care o am şi în care intenţionez să rămân oferă răspunsul la această întrebare".

Penibil. Un regim penibil.

Dar, simetric lui Tăriceanu, acordul lui Băsescu pentru demiterea lui Flutur este o mizerie de calcul politic şi de imagine şi n-are nimic a face cu principiile de bunăcredinţă la care a promis electoral ca va veghea ca preşedinte al Republicii. Unii spun că normele raporturilor dintre Preşedinţie şi Guvern îl obligau, oricum, pe Băsescu să admită revocarea cerută de premier. Mă îndoiesc, însă, că inventivitatea marinarului n-ar fi găsit un truc pentru ca, măcar să talalaie nedreptatea revocării lui Flutur, (dacă nu să o respingă de-a binelea) dacă ar fi vrut-o.

Dar,ca să nu poată fi acuzat că se amestecă în viaţa PNL-ului ţinând partea platformiştilor lui Stolojan, Băsescu a preferat să-l sacrifice pe Flutur, dar şi principiile (şi chiar şi agricultura).

Ca şi când asta ar putea să aburească pe cineva cu privire la intenţiile lui.

Tuturor ne este evident că acţiunea platformiştilor lui Stolojan este cum nu se poate mai potrivită planurilor preşedintelui Băsescu de consolidare politică pentru un al doilea mandat la Cotroceni.

Băsescu nici nu a ascuns vreodată că foloseşte actualul mandat ca să-şi obţină o majoritate parlamentară favorabilă şi de altfel, războiul cu Tăriceanu l-a declanşat când premierul i-a dejucat proiectul alegerilor anticipate refuzând să demisioneze.

Acuzele formulate de Tăriceanu, cum că Băsescu îl foloseşte pe Stolojan drept "cal troian" în PNL ca să-i tragă scaunul de sub el, sunt, fără îndoială, adevărate, indiferent că Stolojan ar fi sincer în acţiunile lui.

Dar, dacă luăm distanţă ca să zărim întregul câmp al operaţiunilor, vom observa că războiul politic nu are loc între PNL-ul lui Tăriceanu şi Băsescu, ci între PD şi PSD, care îi hăcuiesc pe liberali.

Căci, dacă acordăm credit lui Ghişe, proaspăt revenit în PNL, partidul este condus acum de o mână de oameni, de la şedinţele cărora este nelipsit Dinu Patriciu. Şi deşi Dinu Patriciu nu deţine vreo funcţie de conducere în PNL, Ghişe susţine că este foarte activ ţi influent în deciziile vârfului PNL.

Ceea ce, probabil, se explică prin legăturile afacerilor lui cu "mâna" de oameni care au autoritatea în PNL-ul actual (se pare că toţi au figurat pe ştatele de plată "Rompetrol" - acea situaţie care a stat la baza exasperării lui Stolojan care, cu ani în urmă, a spus că nu admite ca PNL să fie un SRL al unui afacerist).

Dar, Dinu Patriciu tocmai a repetat în vara asta, în ocazia scandalului sponsorizării electorale acordate PSD-ului de către Rompetrol, că el nu vede un alt drum al partidului decât alianţa cu PSD (interesant că Tăriceanu nu l-a dat afară din partid, precum a făcut-o cu Stolojan şi cu aderenţii lui, nu-i aşa?!).

Într-un scenariu similar morţii lui Zenon, când PNL-ul lui Tăriceanu ar rămâne fără parlamentari, când PD-iştii ar ieşi de la guvernare (cum se vehiculează zvonul) iar Guvernul ar deveni minoritar, este previzibil că, totuşi, Cabinetul Tăriceanu ar supravieţui, prin susţinere ... PSD! Căci PSD, cel puţin deocamdată, n-ar vrea să rişte alegerile anticipate. Un scenariu care îi lipeşte pe fruntea lui Tăriceanu trei litere: P şi S şi D. Aşa cum ar vrea Patriciu.

Şi atunci, lupta fratricidă a liberalilor nu este decât o oglindire a încleştării dintre PSD şi PD. Şi probabil că, în loc de PD, mai propriu ar fi să-l numim pe Băsescu, căci, vorba lui Mircea Geoană, "PD, fără Băsescu, e-un partid de mormoloci" (desigur, nici PSD-ul fără Iliescu nu-i cine ştie ce!, iar cu mormolocul de Geoană în frunte, PSD-ul a-nceput să semene cu PD-ul).

Să ne depărtăm, însă, şi de această hartă a operaţiunilor şi să privim ţara din avion: întrucât sunt însemnate toate astea pentru noi, cetăţenii? Ce-avem noi de câştigat ori de pierdut din sciziunea liberalilor ori dacă PD sau, dimpotrivă, PSD, înhaţă o halcă mai mare şi mai grasă din PNL?

Noi, cetăţenii, suntem interesaţi de pluripartitism şi democraţie şi de limitarea puterii politice dincolo de sfera privată a vieţii şi afacerilor. Experienţa ultimului regim PSD, pentru noi,cetatenii, a fost trist? - cu baronii locali, cu PSD-izarea întregii ţări, cu partidul-stat care a confiscat toate resursele.

De aceea, ne interesează echilibrul politic, iar nu un mamut de neclintit de la conducerea ţării, cum părea PSD să se instaleze pe juma" de secol de-acu-nainte (mare performanţa să-ţi piardă alegerile din 2004!, un sincer bravo!, pentru Adrian Năstase).

Din această perspectivă, acţiunea de consolidare politică a Alianţei urmărită de Băsescu, ca alternativă la forţa enormă a PSD, pare să ne fie convenabilă.

Problema este că mijloacele folosite de Băsescu n-au nicio legătură cu principialitatea. Şi dacă succesul acţiunilor lui ar conduce, aparent, la mai multă democraţie, rezultatul va fi marcat indubitabil, de făţărnicia şi versatilitatea metodelor lui. Precum a acceptat demiterea arbitrară şi nedreaptă a lui Flutur.

Consolidezi democraţia pe căi nedemocratice? Nu-i şi asta o aporie? Sau e-o porcărie, pur şi simplu...