ARB analizează 17 candidaturi pentru funcţia de preşedinte executiv

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 octombrie 2011

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) analizează 17 CV-uri trimise de persoane interesate să ocupe funcţia de preşedinte executiv al instituţiei, a declarat ieri pre-şedintele asociaţiei, Radu Gheţea.

Potrivit lui Gheţea, interimatul funcţiei de preşedinte executiv al ARB este asigurat de Barbu Constantin.

Numirea unui preşedinte executiv la Asociaţia Română a Băncilor era programată iniţial pentru luna iulie, dar surse bancare au declarat atunci că decizia a fost amânată pentru septembrie, deoarece niciunul dintre candidaţi nu a avut suportul întregii conduceri.

Potrivit Mediafax, pentru funcţia de preşedinte executiv la ARB au candidat Mihai Bogza, preşedintele Bancpost, Simona Fătu, fost vicepreşedinte Volksbank, şi Emil Iota Ghizari, fost prim-viceguvernator şi fost preşedinte al Transfond.

Potrivit surselor, salariul pre-şe-dintelui executiv va fi de aproximativ 10.000 de euro.

În prima fază de selecţie, începută în iunie, ARB a arătat că pentru a ocupa funcţia de preşedinte executiv candidaţii trebuie să respecte mai multe criterii, printre care experienţă bancară relevantă într-o poziţie de conducere în top management, cunoaşterea la perfecţie a limbii româ-ne şi vorbirea fluentă a limbii engleze.

Persoana desemnată va reprezenta ARB şi va susţine punctul de vedere al comunităţii bancare în faţa autorităţilor române, precum şi a organismelor internaţionale în domeniul financiar - bancar, în baza mandatului dat de Consiliul Director al asociaţiei. Alte cerinţe pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească sunt o bună reputaţie profesională şi morală, aptitudini organizatorice, experienţă în relaţionarea cu autorităţile şi mediul privat, abilităţi de comunicare.

ARB a modificat în luna aprilie statutul, astfel încât Consiliul de Administraţie a fost transformat în Consiliu Director, iar acţionarii au apro-bat angajarea unui pre-şe-dinte executiv.

Preşedintele executiv va asigura managementul de zi cu zi al Asociaţei, iar Consiliul Director, condus de Radu Gheţea, va aproba acţiunile strategice ale asociaţiei.

Membrii ARB sunt instituţii de credit şi sucursale ale unor bănci străine prezente în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb