"ArcelorMittal Galaţi" a inaugurat o nouă instalaţie de desprăfuire, de 7,5 milioane de dolari

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 octombrie 2007

"ArcelorMittal Galaţi" a inaugurat, vineri, instalaţia de desprăfuire de la Furnalul nr. 4, valoarea investiţiei fiind de circa 7,5 milioane de dolari, conform unui comunicat remis redacţiei. Rolul acesteia este de a capta praful şi fumul provenite de la fontă şi zgură. Instalaţia de desprăfuire va aspira peste 640.000 mc/oră. Cantitatea de praf din aerul evacuat de la Furnalul nr. 4 va fi de 10 miligrame/mc, iar concentraţia de praf în hală se va reduce la 8 miligrame/mc. Instalaţia de desprăfuire de la Furnalul nr. 4 este cel de al cincilea proiect de mediu inclus în cele 13 obiective agreate cu Garda Naţională de Mediu.

"ArcelorMittal Galaţi s-a angajat să facă toate investiţiile necesare pentru protecţia mediului, iar în momentul de faţă acestea sunt în curs de realizare", a declarat Augustine Kochuparampil, CEO ArcelorMittal Galaţi. "În prezent implementăm 64 de proiecte de mediu, în valoare de 53 de milioane de dolari, aici fiind incluse şi cele 13 obiective din Programul de Conformare agreat cu autorităţile. În plus, am identificat o serie de alte proiecte de o valoare semnificativă, care urmează să fie implementate în perioada 2008 - 2014. Astfel ne vom putea conforma integral cerinţelor de protecţia mediului ale Uniunii Europene".

Instalaţia de desprăfuire de la Furnalul nr. 4, inaugurată vineri, este al cincilea proiect de mediu finalizat din cele 13 obiective restante, incluse în Programul de Conformare. Primul proiect finalizat a fost epurarea apelor uzate de la spălarea gazelor de convertizor şi recuperarea şlamului şi a avut o valoare de 1,2 milioane de dolari, au anunţat oficialii combinatului. Programul a continuat cu modernizarea instalaţiei de ape fenolice de la Uzina Cocso-Chimică, modernizarea instalaţiei de stripare şi refacerea bazinelor de omogenizare şi aerare de la Cocserie. Valoarea acestui proiect a fost de circa două milioane dolari. Cel de al treilea proiect finalizat a constat în implementarea unui sistem de măsurare şi colectare on-line a emisiilor de pulberi şi gaze la coşuri, în valoare de 700.000 de dolari. Al patrulea obiectiv realizat a fost instalaţia de desprăfuire de la Furnalul nr. 5, proiect cu o valoare de 7,5 milioane de dolari. Alte şase proiecte de mediu se află în diverse stadii de implementare şi vor fi încheiate în acest an, a anunţat Garda de Mediu. Măsurile cu numerele 12 şi 13, ultimele două, sunt programate pentru anul viitor deoarece presupun tehnologii complexe, extrem de greu de obţinut din cauza numărului limitat de producători la nivel mondial. Este vorba de instalaţii de desprăfuire pentru Oţelării. "Combinatul a lansat licitaţie de oferte pentru aceste investiţii, dar nu s-a prezentat nimeni. Din această cauză, compania a fost nevoită să amâne cele două măsuri pentru anul viitor, când le vor aduce prin concernul ArcelorMittal", a declarat comisarul-şef al Gărzii Judeţene de Mediu, Gabriel Panaitescu.

În prezent, ArcelorMittal Galaţi implementează 64 de proiecte de mediu în valoare totală de 53 de milioane de dolari. Între aceste proiecte sunt incluse şi obiectivele din cadrul Programului de Conformare agreat cu Garda Naţională de Mediu. În plus, compania a identificat o serie de alte proiecte de o valoare semnificativă, care urmează să fie implementate în perioada 2008-2014, a anunţat, vineri, Augustine Kochuparampil, CEO ArcelorMittal Galaţi.

Autorităţile de mediu au afirmat că, în ciuda întârzierilor în realizarea obiectivelor din Programul de Conformare pe mediu asumat în momentul privatizării, combinatul siderurgic gălăţean va primi autorizaţia integrată de mediu până la sfârşitul acestei luni. Documentul are 653 de pagini şi va fi emis de Agenţia Regională de Protecţie a Mediului.

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică din lume, având 320.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. În România, compania deţine combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, precum şi operatorul portuar Romportmet Galaţi. Conform rezultatelor pro-forma înregistrate de ArcelorMittal în 2006, compania a avut o producţie de oţel de 118 milioane de tone, reprezentând circa 10% din producţia mondială de oţel. Acţiunile ArcelorMittal sunt listate la bursele de la New York (MT), Amsterdam (MT), Paris (MTP), Bruxelles (MTBL), Luxemburg (MT) şi la bursele spaniole de la Barcelona, Bilbao, Madrid (MTS) şi Valencia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb