Argentina va rambursa 9,7 miliarde de dolari unor creditori

E.D.
Internaţional / 29 mai 2014

Argentina şi creditorii regrupaţi în Clubul de la Paris au ajuns joi la un acord pentru rambursarea datoriilor rămase, un acord care deschide calea pentru ca Argentina să beneficieze din nou de finanţare internaţională, transmite Bloomberg.

Argentina va rambursa arierate în valoare de 9,7 miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani, prima plată în valoare de cel puţin 1,15 miliarde de dolari urmând să fie efectuată până în luna mai 2015.

"Efectuarea plăţii iniţiale în cadrul unui angajament oficial din partea Argentinei de a-şi plăti în totalitate arieratele este un pas necesar şi important spre normalizarea relaţiilor între creditorii din Clubul de la Paris şi Argentina", a anunţat clubul într-un comunicat.

Argentina, ţară care în 2001 a intrat în incapacitate de plată pentru o datorie de 95 de miliarde de dolari, încearcă să-şi rezolve disputele cu creditorii pentru a putea reveni pe pieţele de capital. Guvernul condus de preşedintele Cristina Kirchner a anunţat în 2008 că vrea să ramburseze datoriile moştenite ca urmare a crizei din 2001. Însă, până acum, cele două părţi nu au ajuns la un acord cu privire la suma exactă datorată de Argentina. Clubul de la Paris susţinea că împreună cu dobânzile Argentina datora creditorilor 10,1 miliarde de dolari, în timp ce autorităţile de la Buenos Aires vorbeau de o sumă de 9,1 miliarde de dolari.

După zece ani de renegocieri şi după ce a obţinut reduceri de datorii de ordinul a 70% din partea creditorilor, Argentina a soluţionat 93% din datoria sa. În schimb, autorităţile din Argentina se confruntă în continuare cu procedurile juridice lansate de fondurile speculative americane, care refuză orice restructurare.

Clubul de la Paris datează din 1956, când Argentina a acceptat să se întâlnească cu creditorii la Paris. De atunci, Clubul de la Paris a încheiat 429 de acorduri cu 90 de ţări îndatorate. Din 1956, valoarea totală a datoriilor tratate de acordurile Clubului de la Paris se ridică la 573 miliarde de dolari.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb