În acestă toamnă piaţa locală de centrale termice va trece prin schimbări majore, odată cu introducerea noilor directive europene ErP (Energy-related Products Directive), însă, potrivit Ariston Thermo România acestea nu vor afecta utilizatorii de centrale termice, ci, dimpotrivă, vor avea un impact benefic.
"Începând cu 26 septembrie, pe piaţa europeană şi, implicit, pe cea locală, intră în vigoare directivele cunoscute sub numele de ErP (Energy-related Products Directive) referitoare la proiectarea ecologică a produselor, dar şi normele privind etichetarea energetică, pentru a obţine economii în unul dintre cele consumatoare de energie domenii din Uniune. Am observat însă că, în acest moment, pe plan local, utilizatorii şi clienţii de centrale termice nu sunt foarte bine informaţi cu privire la ce prevăd acestea şi, mai ales, ce beneficii aduc", a declarat Cătălin Drăguleanu, country manager Ariston Thermo România.
Acesta a subliniat că, potrivit unui studiu efectuat de IEA - International Energy Agency, sistemele de încălzire şi cele pentru prepararea apei calde menajere reprezintă aproximativ 30% din consumul total de energie la nivel european, iar 85% din aceasta revine sectorului rezidenţial.
De asemenea, s-a stabilit că proiectarea ecologică a produselor şi promovarea către utilizatori a tehnologiilor cu eficienţă ridicată, va determina, până în 2020, o economie anuală totală echivalentă cu 56 de milioane de tone de petrol, ceea ce este ca şi cum toate sistemele de incălzire şi de preparare a apei calde menajere ale două ţări la fel de mari ca Italia n-ar mai funcţiona. Aceste valori corespund unor reduceri a emisiilor egală cu 130 milioane de tone de dioxid de carbon, noxe pe care le-ar putea absorbi o pădure la fel de mare precum toată zona Central - Nordică a Italiei.
Potrivit lui Cătălin Drăguleanu, noile normative se vor adresa produselor pentru încălzire şi pentru prepararea apei calde precum centralelor termice pe gaz cu o putere de până la 70 KW, boilerelor, dispozitivelor de micro-cogenerare, cazanelor de apă caldă şi pompelor de căldură, însă în cazul pieţei de centrale termice impactul este cel mai puternic.
"Românii care au ales deja instalarea unei centrale termice de apartament nu sunt obligaţi de noile directive europene să o înlocuiască, în condiţiile în care aceasta funcţionează la parametrii normali. Singura diferenţă, faţă de perioada anterioară, este că, în momentul în care o familie va decide să înlocuiască sau să instaleze pentru prima dată o centrală termică, aceasta va putea alege doar din modele în condensare", a mai adăugat Cătălin Drăguleanu.
"În ultima perioadă am observat că tot mai mulţi români sunt interesaţi de noile tehnologii şi sperăm ca, odată cu introducerea noilor directive, aceştia să înţeleagă şi mai mult avantajele condensării", a mai spus Drăguleanu.
De asemenea, dincolo de restricţiile privind tipurile de centrale ce vor putea fi importate, această toamnă impune şi etichetarea produselor de pe piaţa de încălzire. Astfel, românii vor putea să aleagă mai uşor produsele de care au nevoie şi vor putea vedea direct de pe etichetă gradul de eficienţă şi avantajele modelului pe care îl aleg.
"Ariston Thermo România şi-a dorit să fie cu un pas înainte şi, astfel, oferta noastră cuprinde o gamă largă de centrale termice în condensare. În plus, începând cu această toamnă, lansăm un nou model - Ariston Cares Premium - pentru ca cei interesaţi să poată lege dintr-o gamă cât mai variată. De asemenea, pentru a încuraja piaţa, avem în derulare şi o campanie de extindere a garanţiei, de la trei la cinci ani, pentru modelele cumpărate până la finele lunii octombrie", a mai declarat Cătălin Drăguleanu.