Armata chineză a avertizat că "va strânge laţul" în jurul Taiwanului

S.B.
Internaţional / 9 martie

Armata chineză a avertizat că "va strânge laţul" în jurul Taiwanului

Armata chineză a avertizat, duminică dimineaţă, că va strânge "laţul" în jurul Taiwanului în cazul în care separatismul din această ţară va deveni mai puternic, îndemnându-i pe susţinătorii independenţei Taiwanului să se ferească de "prăpastie", a raportat mass-media de stat, potrivit news.ro.

"Cu cât separatiştii pentru independenţa Taiwanului devin mai invazivi, cu atât se strânge laţul în jurul lor şi se ascute sabia deasupra capului lor", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei chineze, Wu Qian, în faţa delegaţilor la evenimentul politic anual «Două sesiuni», citat de agenţia China News.

Armata chineză "este o forţă de acţiune pentru combaterea separatismului şi promovarea reunificării", a spus Wu. Şi s-a adresat susţinătorilor independenţei Taiwanului: "Aţi călărit pe calul vostru până la prăpastia unei stânci, dar în spatele vostru se află pământul. Dacă voi continuaţi să călăriţi în direcţia greşită, veţi ajunge într-o fundătură", a avertizat el, potrivit aceleiaşi surse.

Beijingul consideră că insula Taiwan face parte din teritoriul său şi nu a exclus recurgerea la forţă pentru a recâştiga controlul asupra acesteia.

În cadrul "celor două sesiuni", care reunesc mii de delegaţi la Beijing, China a anunţat miercuri că îşi va majora bugetul apărării cu 7,2% în 2025, la fel ca anul trecut.

Beijingul subliniază în mod regulat necesitatea de a-şi creşte cheltuielile militare pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale soldaţilor, a efectua exerciţii şi a obţine echipamente mai bune.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Doar armele atomice mai pot asigura securitatea unui stat!Cine nu le are e potențială victimă!

    Am un feeling in u(c)r(a)ina ca se impaca Trump si cu chinejii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb