Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen

A.D.
Internaţional / 28 decembrie 2024

Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a interceptat astăzi o rachetă lansată din Yemen, la o zi după ce capitala Sanaa, aflată sub controlul rebelilor huthi, a fost atacată printr-un raid aerian israelian, potrivit AFP.

Atacul intervine la o zi după raidurile israeliene sângeroase vizând instalaţii controlate de rebeli, inclusiv aeroportul din Sanaa, unde se aflau directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi coordonatorul ONU pentru Ajutorul Umanitar în Yemen.

Atacul israelian din Yemen de vineri a fost urmat de o serie de declaraţii din partea rebelilor huthi, care au invocat o "agresiune americană şi britanică". Înainte de acest atac, rebelii au anunţat că au lansat o rachetă spre aeroportul din Tel Aviv. De asemenea, au atacat o navă în Marea Arabiei şi au trimis drone către Tel Aviv. Sâmbătă dimineaţa, armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen, înainte ca aceasta să ajungă pe teritoriul israelian. Sirenele de alertă au fost activate în centrul Israelului, conform protocolului.

Atacurile huthi intervin în urma unor atacuri israeliene joi împotriva unor instalaţii controlate de către rebeli, între care şi aeroportul din Sanaa, baze, centrale electrice şi instalaţii portuare în alte părţi ale Yemenului, potrivit insurgenţilor, care au denunţat "o crimă".

În urma atacului israelian asupra aeroportului din Sanaa, şase persoane au fost ucise, conform rebelilor huthi. Patru dintre victime au fost înregistrate pe aeroport, iar aproximativ 20 de persoane, inclusiv călători şi membri ai personalului, au fost rănite, a declarat adjunctul ministrului Transporturilor din administraţia huthi, Yahya al-Sayani. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, se afla pe aeroportul din Sanaa în momentul atacului, dar a anunţat pe reţelele sociale că este "teafăr şi nevătămat".

El a anunţat vineri pe X că a sosit în capitala Iordaniei, Amman, şi a precizat că un membru al personalului Serviciului Aerian Umanitar al ONU (UNHAS), rănit în atacul israelian pe aeroport, a fost evacuat către Iordania pentru a primi îngrijiri medicale.

Coordonatorul ONU al Ajutorului Umanitar în Yemen Julien Harneis, care se afla de asemenea pe aeroportul Sanaa în timpul raidului israelian, a denunţat vineri atacuri israeliene împotriva unei instalaţii "civile" "absolut vitale" în transportul umanitar în această ţară devastată de război din 2014.

"Cel mai terifiant (...) este faptul că aceste atacuri au loc (...) în timp ce un avion de linie aparţinând (companiei aeriene) Yemenia Airways, care transporta sute de yeminţi, se pregătea să aterizeze", a afirmat el intr-o intervenţie video din Yemen.

Yahya al-Sayani, adjunctul ministrului Transporturilor al administraţiei huthi, a anunţat că zborurile comerciale au fost reluate vineri, la ora locală 10.00, pe aeroportul din Sanaa, după atacul israelian. Turnul de control şi sala de plecări au fost grav avariate, iar echipamentele de navigaţie au fost afectate. Imagini difuzate de AFP arată turnul de control distrus şi geamuri sparte în clădirea aeroportului.

Începând din 2022, doar compania naţională Yemenia efectuează zboruri comerciale de pe aeroportul din Sanaa, cu Amman ca singură destinaţie. În perioada 2016-2022, aeroportul a fost folosit exclusiv pentru zboruri umanitare ale ONU.

Armata israeliană a confirmat că atacul de joi a vizat "infrastructuri militare" utilizate de huthi pe aeroportul din Sanaa, precum şi centrale electrice şi instalaţii militare din Hodeida, ca ripostă la atacurile rebelilor. Huthi, susţinuţi de Iran, controlează capitala Sanaa şi mari teritorii din Yemen, o ţară afectată de război şi criză umanitară.

Insurgenţii huthi din Yemen au declarat într-un comunicat că "agresiunea israeliană" nu va face decât să întărească determinarea poporului yemenit de a continua să susţină poporul palestinian. Aceste declaraţii vin în contextul în care, de la începutul războiului din Fâşia Gaza, huthi au lansat mai multe atacuri împotriva Israelului, ca semn de solidaritate cu palestinienii. Rebelii yemeniti, susţinuţi de Iran, continuă să îşi manifeste sprijinul faţă de cauza palestiniană în cadrul conflictului israeliano-palestinian.

Vineri, zeci de mii de manifestanţi s-au adunat în centrul Sanaa în semn de protest faţă de atacurile israeliene vizând oraşul şi în semn de reafirmare a susţinerii palestinienilor.

"Ecuaţia s-a schimbat şi a devenit de-acum: aeroport contra aeroport, port contra port şi infrastructuri contra infrastructuri", a declarat AFP un manifestant, Mohammed al-Gobisi. "Nu ne vom abandona susţinerea fraţilor noştri palestinieni".

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat din nou, joi, că Israelul va continua să-i atace pe huthi.

"Suntem hotărâţi să tăiem această aripă teroristă a axei răului iranian", a declarat el, după ce a cerut armatei israeliene "să distrugă infrastructurile" acestor rebeli.

"Îii vom lovi pe toţi liderii huthi", a ameninţat ministrul său al Apărării Israel Katz.

Majoritatea atacurilor huthi împotriva Israelului au fost contracarate sau nu au provocat pagube materiale.

Sâmbăta trecută, un atac cu rachetă asupra Tel Aviv-ului a provocat 16 răniţi, iar în iulie un civil israelian a fost ucis într-o explozie de dronă. În replică, Israelul a lansat atacuri aeriene în Yemen, unde huthi controlează capitala Sanaa din 2014, după o ofensivă care a declanşat un război civil. Rebelii huthi continuă să atace navele cu legături cu Israelul, SUA sau Regatul Unit, în Marea Roşie şi Golful Aden, în ciuda acţiunilor armatei americane.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb