Armistiţiu cu final aşteptat în războaiele valutare globale

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 septembrie 2015

Armistiţiu cu final aşteptat în războaiele valutare globale
CĂLIN RECHEA

Miniştrii de finanţe şi bancherii centrali din ţările G20 au avut o misiune deosebit de dificilă la întâlnirea de săptămâna trecută de la Ankara: restabilirea încrederii în capacitatea autorităţilor de a readuce "ordinea" pe pieţele financiare internaţionale.

Scenariul negocierilor a inclus chiar şi scoaterea în faţa clasei a Chinei, "elevul" considerat responsabil pentru panica din a doua jumătate a lunii trecute.

Autorităţilor de la Beijing li s-au cerut explicaţii privind metodele care vor fi utilizate pentru calmarea burselor şi susţinerea creşterii economice. Reprezentanţii Băncii Populare a Chinei (BPC) şi-au asigurat partenerii că perioada volatilităţii ridicate a trecut, iar ministrul de finanţe Lou Jiwei a prognozat că economia va creşte cu o rată anuală medie de 7% în următorii cinci ani.

Din păcate, asigurările oferite de autorităţile de la Beijing nu au acoperire şi în ceea ce priveşte realitatea economică.

"China este o economie dinamică şi dezechilibrată, care intră în ceea ce se poate numi o transformare de fază", a avertizat recent Michael Pettis, un veteran al Wall Street-ului şi profesor la Guanghua School of Management din cadrul Peking University, pe blogul său.

Rezistenţa autorităţilor în faţa acestui proces de transformare este reflectată de evoluţia rezervelor valutare ale Chinei, care au înregistrat, în august 2015, un declin record, de 93,9 miliarde de dolari, pe fondul "intervenţiilor agresive pe piaţa valutară pentru prevenirea căderii yuanului şi a limitării ieşirilor de capital", după cum scrie Wall Street Journal (vezi graficul).

În primele opt luni ale anului curent, rezervele valutare ale Chinei au înregistrat un declin cumulat de 285,6 miliarde de dolari, după o creştere cu 21,7 miliarde în 2014, ajungând la 3,56 trilioane de dolari la sfârşitul lunii august 2015, cu 10,9% sub maximul de 3,99 trilioane de dolari, înregistrat în iunie 2014.

Acesta este contextul în care oficialii G20 au "făcut un pact de pace valutară", după cum scrie Bloomberg, şi au promis că "nu vor fi atraşi în bătălii valutare", adică nu se vor angaja în devalorizări ale propriilor monede astfel încât să obţină avantaje competitive în faţa concurenţei.

Zhou Xiaochuan, guvernatorul BPC, a declarat că deprecierea recentă a yuanului a fost necesară în condiţiile prăbuşirii indicilor bursieri din China, dar "nu mai există motive pentru deprecierea yuanului pe termen lung".

Oare aşa să fie? Chiar este înţelegerea G20 de la Ankara un tratat de pace sau doar un armistiţiu temporar?

Istoria ne arată că este vorba doar de un armistiţiu. Conform informaţiilor de la Bloomberg, o declaraţie la fel de "fermă" a grupului G20 a fost pe fondul deprecierii yenului, în urma programului de stimulare monetară lansat de Banca Japoniei.

Dincolo de promisiunile Chinei, revenirea încrederii pe pieţele financiare globale depinde, încă semnificativ, de acţiunile Federal Reserve şi ale Băncii Centrale Europene.

Dar preşedintele Fed-ului nu a fost prezent la Ankara să asculte avertismentele venite de la FMI. Stanley Fischer, vicepreşedintele Federal Reserve, a reprezentat, din nou, banca centrală americană după ce Janet Yellen a lipsit şi de la simpozionul de la Jackson Hole.

"Un efort concertat este necesar pentru rezolvarea dificultăţilor cu care se confruntă economia mondială, inclusiv menţinerea politicilor monetare relaxate la nivelul economiilor avansate, introducerea unor politici fiscale stimulative şi a reformelor structurale pentru creşterea producţiei potenţiale şi a productivităţii", se arată într-un comunicat de presă de la FMI.

Lăsând la o parte contradicţia implicită din declaraţiile directorului general al instituţiei financiare internaţionale, în condiţiile în care reformele structurale sunt împiedicate tocmai de politicile monetare relaxate, James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", a scris pe contul său de Twitter că "acesta este ultimul avertisment pentru Yellen lansat de Lagarde".

Nici în Europa lucrurile nu stau mai bine. Ultima şedinţă de politică monetară a BCE a adus noi promisiuni de extindere a programului de relaxare cantitativă, chiar dacă acestea se află în contradicţie directă cu "pacea valutară" de la întâlnirea G20.

Într-un editorial recent de la Bloomberg se arată că "economia Europei are nevoie de acţiune, nu de vorbe", iar aceasta este responsabilitatea guvernelor, prin intermediul politicii fiscale. Cum? Prin creşterea împrumuturilor guvernamentale în cazul ţărilor care dispun de "spaţiu fiscal", cum este Germania. Adică trebuie să fie urmate aceleaşi politici, împrumuturi pentru creşterea "cererii agregate", care au condus la adâncirea crizei financiare internaţionale?

Se pare că, în cadrul "ortodoxiei economice" actuale, nu a mai rămas altceva, în condiţiile în care nu există "erezie" mai mare decât a permite pieţelor să se corecteze după "orgia" creditării din ultimele decade.

"Mario Draghi este un expert al influenţării pieţelor prin inacţiune", se mai arată în editorialul Bloomberg. "Spectatorii" pieţelor s-au plictisit, însă, de iluziile "vândute" de marile bănci centrale şi doresc să pună mâna pe iepurele scos din joben.

Pentru a demonstra că acesta nu este de carton, băncilor centrale şi guvernelor nu le rămâne decât să folosească "armistiţiul" cât mai bine, înainte de declanşarea noilor ofensive valutare, etape ale singurei opţiuni rămase, un război valutar perpetuu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb