Artă şi curiozităţi

Cu uriaşă şi cultural-istorică bucurie am constatat că mai multe voci se pronunţă împotriva ideii de a aduce în România rămăşiţele pământeşti ale sculptorului Constantin Brâncuşi. Termenul de repatriere nu este cel mai bun, că bătrânele oase nu au fost expatriate. Doar Brâncuşi, la un moment dat, a plecat la Paris şi a murit acolo. A vrut să revină în România sau măcar să ne lase rămăşiţele muncii sale de o viaţă, dar un grup de intelectuali bine înfipţi în funcţiile vremii, care azi ar pune imediat de o petiţie cu semnături, l-au declarat decadent şi i-au respins donaţia cu mândrie proletcultistă şi oportunistă. Nu mai reluăm povestea pentru că se pare că este deja bine- cunoscută. De altfel, constatăm o deplină concordanţă a vocilor recente pe care le invocăm cu ceea ce susţineam, cu indignare, de câte ori se punea de vreun "cenaclu" în care se vibra după amintirea lui Brâncuşi şi lumea pleca pe jos spre Paris, să sape la Montparnasse şi să se întoarcă triumfal la Târgu Jiu, tremurând de emoţie şi efort mistic, ca Flutur când aducea, cu avionul, lumina Învierii de la Ierusalim. Într-adevăr, această idee nu merită discutată, ci respinsă ca absurdă, subculturală, fără contact cu realitatea. Nişte ciudăţenii!

În schimb, Artmark a vândut multe curiozităţi, ba chiar şi ciudăţenii în sesiunea sa de trei zile la începutul acestei săptămâni. Este un mobil clar care determină procesul de cumpărare. De la katane la binoacle, la mobilier de grădină şi picturi dintr-o colecţie pasionată, ofertele s-au vândut cu dedicaţie şi preţuri în creştere. Categoria curiozităţilor a cuprins, aseară chiar, săbii masonice estimate la 3-450 de euro, cu care nu te duelezi, bastoane cu argint şi fildeş, hărţi vechi, poze şi tipărituri din vremea comunismului, aparatură diversă, mai ales foto, dar veche, o blană de leopard posibil capturată la una dintre licitaţiile de vânzare a cadourilor Ceauşeştilor din anii '90, ziare, cahle, un caiet cu versuri, posibil volum, numit, culmea, "Licitaţie" şi aparţinând unui pictor, Vasile Popescu.

În grădină nu ne aşteaptă niciun grătar, doar o masă de grădină cu patru scaune pliante, "stil Edwardian" şi "posibil Atelier francez". Probabil faptul că provine dintr-o înfrăţire pes-te Mânecă sau ştirea ocultă că însuşi regele Edward s-a chinuit pe ele, în aerul liber şi rece al Britaniei, în scurta sa domnie cu care de altfel a început secolul XX, au făcut ca preţul să zboare ca purtat de rachete, de la o estimare de 250 euro la o adjudecare de 4.250 de euro. La banii aceştia se puteau cumpăra picturi serioase şi cu semnături puternice. "Explozia" nu a fost anunţată, chiar înaintea sa o banchetă edwardiană cu aceleaşi criterii a urcat de la 180 la 450 de euro. Cam toate piesele de grădină au fost vândute în creştere, semn că lumea se pregăteşte de vară, de vacanţe liniştite acasă, de grădinărit şi terasărit: o băncuţă modestă, dar elegantă a urcat de la 100 la 350 de euro, o garnitură Art Deco, banchetă şi două scaune, de la 300 la 1.600 de euro, două coloane cache-pot, de la 250 la 1.000 de euro, la fel ca un vas de grădină mare, masiv, din fontă, nişte jardiniere destul de simple, de la 100 la 600 de euro. O altă situaţie de succes este vânzarea cu 3.000 de euro a unei fântâni tip pompă Allweiler, din fontă, interbelică, estimată la 450 de euro.

Ofertele de artă nu au avut succes, s-a vândut doar, cu 3.250 de euro, o tăietură în piatră de regretatul nemuritor Nicăpetre. În schimb, nimeni nu a dat 25-35 de mii de euro pentru o copie a omniprezentei sculpturi a omului în mijlocul roţii timpului de Ion Mândrescu, care dă bine, totuşi, în centrul vechi. Şi nici 15-18 mii pe un nud suplu şi exuberant ţopăicios - deh, franţuzoaică! - anonim şi din bronz.

N-am uitat de săbiile japoneze amintite la început şi ştiu că au avut mult succes, vizitatorii amintindu-şi, pe diverse reţele de răspândire a mărturisirilor, numai despre katana. S-au dat la "militărie şi antichităţi", prima cu 2.250 de euro, pornind de la 700, iar a doua cu 2.000, estimarea fiind tot atâta, nici un eurocent mai mult sau mai puţin. În această întâmplare nu aş vedea o greşeală de evaluare, cât una de calcul din partea cumpărătorilor. Altfel spus, prima intrată în luptă a luat în piept toate ofertele, licitaţia oprindu-se un pic după ce s-a trecut de estimarea celei de a doua oferte, cei care îşi doreau sabia de 700 de euro constatând că au ajuns la cele 2 mii de care fugeau. S-a dat tot ce era ascuţit şi sclipitor, fie săbii, spade, stilete sau alte cuţite. Este drept, nici preţurile nu au sărit de 500-700 de euro, semn că publicul care a poftit la aşa ceva se documentase înainte de a arunca cu banii.

Nu a trecut neonorată apariţia în vânzare a unor instrumente de marinărit. Ocheanul marinăresc de acum peste un secol, cam mic pentru gustul admiratorilor lui Jack Sparrow, s-a dat cu 350 de euro, estimarea fiind de 150. Cu acelaşi preţ a plecat un sextant atât de complicat dar decorativ, localizat în Marea Britanie, din 1917, estimat, însă, la doar 70 de euro. Până la urmă, trişti au rămas copiii, de la 3 la 300 de ani, care puseseră ochii ba pe o machetă de tun, ce a urcat de la 30 la 200 de euro, ba pe o cască colonială dar americană, luată cu 250 de euro, de la o estimare născătoare de speranţe pentru publicul larg, de 40 de euro. Cu 600 de euro, cât era estimată, s-a dat o platoşă germană, mare şi grea, rezonantă, bună să te baţi cu pumnii în piept.

S-au vândut şi ziarele, şi chipiele, doar picturile cu chipuri militare nu au avut succes. Din patru portrete ce trebuiau să ajungă la Muzeul Militar Central, s-a dat cel mai important, cel al unui căpitan cu chipiu şi mus-tăţi ce a putut scădea de la estimarea de 300-500 euro la o pornire modes-tă de 250 de euro. Altfel, tot greu este cu portretul pe piaţa românească, dacă nu e al bunicului general sau al nostru - om de afaceri de succes, cu trabuc gen Patriciu înfipt în gura cică senzuală de acum 20 de ani.

S-a mai vândut la începutul aceste săptămâni ceva veselă şi mici chiţibuşuri delicioase, multe în creştere, multe deloc, la vânzarea de "Art Nouveau şi romantism". Despre pictură şi sculptură vorbim data viitoare, când se încheie bilanţul, şi de pe acum spunem că sunt cifre importante de spus.