Artiştii încearcă, pe cât este posibil şi de asemenea legal, să coloreze marile oraşe. Când acţiunea este una coerentă rezultatele sunt dintre cele mai placute. Artown Festival, ediţia a doua, va avea loc la Ploieşti între 28 iulie şi 6 august, în cadrul evenimentului urmând ca 3.000 de metri pătraţi de pereţi să fie acoperiţi cu 19 picturi murale. Conform organizatorilor, Artown Festival este un manifest urban şi social pentru o lume mai colorată, mai plină de viaţă în oraşul Ploieşti: "3.000 de metri pătraţi de pereţi vor fi acoperiţi cu 19 picturi murale realizate de 37 artişti care au lucrat în colaborări: Alex Baciu, AnnaOvni & Bona_Berlin, Barto & Mateo Sabatino, Cristina Barrientos & Denis Galocha (Twee Muizen), Dima Kashtalyan & OCU, Irlo & Eea & Taci, KSELE & RO, Med & BAKR, Megan Oldhues & SILOH, Modreanu & Matei Emanuel, Mouse & BILOS, Native Touch & Michael Marushkin, Ohboy & Eladela Furu Loom, Pandele & Tovnyah, Roper & Delia Cîrstea, Sarai & Isabela, Sophie Nicklas & Fabien Karp, SPACEBAR & TINE , Tammy Lovin & Wanda, din 14 ţări de pe 5 continente, precum România, Israel, Canada, Maroc ş.a. Ploieştiul va fi plin de surprize la fiecare pas, prin intermediul celor peste 50 de intervenţii de artă stradală realizate de cei 25 de artişti/ artist crews din 3 ţări: Aeul & Cristiana, Ana-Maria Stroie, Andreea Geamănu, Brave Bots, Bucharest stickerz fest, Carmen Pavel, Cristian Soto, Denis Nanciu, Diana Diaconu, Dragoste, Faces of Mosaic, John Dot S, Maria Bălan, Kalut Ceramics, Nadine Kseibi, Otto Constantin, Plan B, Pisica Pătrată, Rado van Jano, Robert Obert, Roşe cu apă minerală, The Plant, Victor Covrig, şi Zdesroy street art". Spectacole de teatru, poezie, diverse workshopuri, instalaţii textile, concerte, petreceri şi momente de dans contemporan vor fi susţinute de 30 de artişti şi se vor adăuga în programul ediţiei curente. "Ne dorim să îngustăm prăpastia dintre loc şi locuitor aducând arta în stradă şi oferind-o oamenilor să o folosească ca bun comun pentru a-şi redefini conceptual şi emoţional oraşul", a transmis, Livia Florea, fondatoarea Artown Festival. Evenimentul se desfăşoară în spaţiul public, astfel că intrarea este liberă.
Artown Festival, mii de metri pătraţi de picturi murale
O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 27 iulie 2023