Asociaţia Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă a lansat proiectul "Building our Sustainable Future"

Comunicate de presă / 25 septembrie

Asociaţia Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă a lansat proiectul "Building our Sustainable Future"

Asociaţia Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă (ARDLD) lanseaza cea de a treia ediţie a proiectului "Building our Sustainable Future - soluţii pentru mediul construit", prima ediţie fiind lansată în anul 2022. Anul acesta, proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Guvernului României.

Acest proiect se concentrează pe informarea, conştientizarea şi responsabilizarea cadrelor din învăţământul universitar, a specialiştilor din administraţie, companii publice şi companii private, a studenţilor, din domenii conectate direct sau indirect cu problematica mediului construit.

"Mediul construit trebuie înţeles ca fiind mult mai mult decât o colecţie de clădiri. Acesta reprezintă cadrul pentru activitatea umană şi cuprinde clădiri (rezidenţiale, comerciale, industriale, specializate), spaţii publice, parcuri şi alte locuri amenajate, clădiri şi monumente istorice, străzi şi trotuare, infrastructură edilitară şi rutieră precum şi orice alt tip de infrastructură necesară nevoilor generale ale societăţii. Mediul construit -definit astfel pe scară largă- are impact direct asupra mediului natural şi schimbărilor climatice, reprezentând în acelaşi timp un factor esenţial pentru calitatea vieţii. Colaborarea dintre Asociaţia Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă şi Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă confirmă, rolul de catalizator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă şi, nu în ultimul rând, angajamentul acestora şi sprijinul pentru proiecte şi iniţiative de felul acesta în domeniul dezvoltării durabile, cum este şi proiectul nostru", Alina Bilan, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Dezvoltare Locală Durabilă.

Mediul construit este responsabil pentru o parte semnificativă a consumului nostru de energie şi resurse: 50% din toate materialele extrase, 30% din consumul de apă, 40% din consumul de energie şi 36% din emisiile de CO2 în faza de utilizare. În acelaşi timp, carbonul încorporat în mediul construit a fost estimat la 10-12% din totalul emisiilor de carbon din mai multe state membre ale Uniunii Europene. Deşeurile din construcţii şi demolări reprezintă unul dintre cele mai grele şi mai voluminoase (25%-30 %) fluxuri de deşeuri generate în UE.

Acesta reprezintă un factor extrem de important pentru viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Petrecem 85% din timpul vieţii noastre într-un spaţiu construit şi asta ne afectează direct calitatea vieţii. De aceea conştientizarea acestui rol determinant şi educaţia referitoare la sustenabilitatea mediului construit reprezintă elemente fundamentale pentru implicarea în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel global.

Anul acesta ne vom concentra pe oraşele Iaşi şi Bucureşti, unde vom avea în cadrul evenimentelor, o expoziţie de materiale, echipamente şi tehnologii sustenabile pentru mediul construit unde vor fi expuse o parte din aceste materiale. Totodată, participanţii vor avea ocazia să interacţioneze direct cu materialele şi să fie iniţiaţi în aplicarea tehnologiilor şi soluţiilor prezentate. Aceste materiale pot fi echipamente şi tehnologii pentru calitatea apei, soluţii pentru creşterea calităţii aerului, iluminat şi confort vizual, materiale, echipamente şi tehnologii pentru asigurarea confortului termic şi a confortului fonic, etc.

Începând cu anul 2025 proiectul va cuprinde organizarea a 7 conferinţe regionale corespunzătoare regiunilor de dezvoltare (Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru) şi respectiv a unui summit internaţional la Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb