Asociaţii familiei Sechelariu au cîştigat contracte de milioane

Oleg Cojocaru
Ziarul BURSA #Companii / 14 ianuarie 2004

"Spedition UMB" Bacău a obţinut contracte de 17 milioane de euro de la AND, instituţie subordonată secretarului de stat Sergiu Sechelariu

Firma "Spedition" este asociată cu Dumitru Sechelariu în consorţiul care a cumpărat fabrica de hîrtie "Letea"

"PA&CO International", firma controlată de Costel Căşuneanu, important sponsor al partidului de guvernămînt, a cîştigat contracte de aproape 40 milioane de euro

Două sereleuri din Bacău, din care unul este chiar partenerul de afaceri al familiei Du-mitru Sechelariu, sînt abonate la contractele de milioane de euro derulate de Administraţia Naţională a Drumurilor (AND), ins-tituţie subordonată direct se-cretarului de stat, Sergiu Se-chelariu, fratele primarului din Bacău.

"Spedition UMB" SRL Podu Turcului, are în derulare două contracte AND în valoare totală de 17,6 milioane de euro. "Spedition UMB" a contractat, în iunie 2003, reabilitarea a 40 km pe tronsonul DN 11B Tîrgu Secuiesc-Cozmeni, o lucrare în valoare de circa 5 milioane de euro, iar ulterior, a semnat şi contractul de reabilitare primară a DN 1 Ploieşti-Buzău (circa 72 km), în valoare de 12,6 milioane de euro. "Spedition UMB", controlată de Dorinel Umbărescu, este o firmă apropiată de fraţii Sechelariu. Consorţiul format din Selena SRL, firma primarului Dumitru Sechelariu, şi "Spedition UMB", a cumpărat anul trecut de la APAPS pachetul majoritar de acţiuni al producătorului autohton de hîrtie de ziar "Letea" SA.

Cealaltă firmă băcăuană, "PA&CO International" SRL Bacău îl are ca asociat cu 90% pe Costel Căşuneanu, unul dintre cei mai importanţi sponsori ai partidului de guvernămînt. Compania "PA & CO International" a obţinut cel mai mare volum de lucrări de la AND, cu valoare totală de aproape 40 de milioane de euro, în urma licitaţiilor organizate de această instituţie pentru reabilitarea primară a cîtorva drumuri naţionale. Sergiu Sechelariu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, ne-a declarat: Cele două firme au cîştigat licitaţiile organizate de AND fiindcă au oferit cel mai mic preţ. Dacă nu ar fi fost declarate cîştigătoare, atunci cele două firme ar fi dat în judecată comisia de licitaţie. Nu pot fi eliminate două companii de la licitaţie doar că sînt din Bacău sau că o firmă ar fi parteneră de afaceri cu firma fratelui meu. Pe mine nu mă interesează afacerile pe care le derulează fratele meu şi, sincer, nici nu am ştiut de această colaborare dintre ei. Pot să vă spun că firma mea nu a participat la nici o licitaţie organizată de către AND".

Ultimele contracte în domeniul reabilitării primare a drumurilor naţionale au fost semnate la sfîrşitul lunii decembrie 2003. AND a încredinţat firmelor cîştigătoare - "Genesis International" Bucureşti şi asocierea ALDP Iaşi-Cominco SA - derularea unor lucrări în valoare totală de peste 10 milioane de euro. "Genesis International" va reabilita 86 de km pe DN 22 Brăila-Tulcea, în timp ce asocierea ALDP-Cominco SA - 41 km pe DN 15C, Piatra Neamţ-Tîrgu Neamţ. "Genesis International" nu este la primul său contract cu CNAD, firma fiind cel de al doilea mare contractant în domeniul reabilitării drumurilor naţionale după "PA & CO International" din Bacău. În perioada mai-iunie a anului trecut, firma a semnat cu AND trei contracte de execuţie lucrări de reabilitare primară în valoare totală de 19,7 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb