Peste 2000 de populari europeni, la Congresul PPE din Bucureşti

S.B.
Politică / 6 - 7 martie

Peste 2000 de populari europeni, la Congresul PPE din Bucureşti

Actualizare - Siegfried Mureşan, Vicepreşedinte al PPE: Manifestul care cere aderarea cât mai rapidă a României la Schengen a fost adoptat în unanimitate

Partidul Popular European a adoptat miercuri în unanimitate, în cadrul congresului său de la Bucureşti, manifestul care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen, după ce delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă, relatează Agerpres.

"Surpriză la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti. Delegaţia austriacă nu a mai votat împotriva manifestului electoral al Partidului Popular European care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen. Manifestul a fost adoptat în unanimitate. Acest vot arată că blocajul a fost depăşit şi că, chiar dacă au existat dificultăţi, le vom depăşi şi vom obţine aderarea deplina a României la spaţiul Schengen", a declarat miercuri seară eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al PPE.

În manifestul adoptat de PPE se menţionează că "avem nevoie de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre".

"Trebuie să reparăm spaţiul Schengen, care este în prezent disfuncţional, în special prin consolidarea în continuare a protecţiei frontierelor externe ale UE şi prin prevenirea migraţiei ilegale către Europa, pentru a avea un spaţiu Schengen sigur şi complet, fără controale la frontierele interne", mai pledează documentul intern al formaţiunii paneuropene.

Mai devreme, în cadrul conferinţei de presă comune susţinute în deschiderea Congresului PPE, Manfred Weber a recunoscut că există o "provocare austriacă" şi a precizat că "în PPE avem opinii diferite asupra unora dintre chestiuni şi este absolut democratic să le exprimăm".

"Un lucru vreau să-l transmit cu claritate: PPE sprijină extinderea deplină a spaţiului Schengen, astfel că România şi Bulgaria ar trebui să adere imediat la zona Schengen, respectă toate criteriile", a subliniat Manfred Weber în cadrul conferinţei de presă susţinute la începerea Congresului PPE, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

De asemenea, Manfred Weber a ţinut să îi felicite pe "prietenii" români pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene de la 31 martie.

"Primul pas este acum aderarea cu frontierele maritime şi aeriene şi vrem să vedem România şi Bulgaria aderând cât de repede la zona Schengen. PPE ca partid este clar asupra acestui lucru", a subliniat liderul PPE.

El s-a folosit de prilej să le ceară şi socialiştilor din Austria să ia în considerare o schimbare a opiniei "pentru că şi ei se opun acordării accesului deplin al României şi Bulgariei la Schengen". "Deci avem o provocare austriacă în faţa noastră, trebuie să convingem toate partidele", a mai spus Weber.

---

Actualizare - Proteste în timpul Congresului PPE

USR şi AUR au organizat, miercuri, proteste în contextul Congresului Partidului Popular European de la Bucureşti. Două maşini cu ecrane digitale au circulat prin Bucureşti, în zona în care este organizat Congresul PPE, afişând mesaje în română şi engleză...Citeşte mai mult...

---

Actualizare - Partidul cancelarului austriac Karl Nehammer nu vrea să accepte programul electoral al PPE

Delegaţii austrieci de la congresul Partidului Popular European, care se desfăşoară la Bucureşti, se vor exprima prin veto asupra manifestului electoral prezentat înainte de alegerile europene, potrivit news.ro.

Pentru ÖVP, partidul conservator al cancelarului Karl Nehammer - care se va afla el însuşi la Bucureşti şi care joi are o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis -, propunerile familiei politice din care face parte în privinţa extinderii Schengen şi a energiei nucleare reprezintă "linii roşii", scrie presa austriacă.

Partidul Popular European (PPE), familia politică din care face parte şi ÖVP, se reuneşte miercuri şi joi la Bucureşti, pentru a-şi alege candidatul pentru preşedinţia Comisiei Europene şi pentru a-şi adopta programul electoral.

Potrivit secretarului general al Partidului Popular Austriac, Christian Stocker, delegaţii ÖVP nu vor vota în favoarea programului electoral al PPE. Motivul sunt mai multe prevederi cu care austriecii nu sunt de acord, cum ar fi aprobarea obligatorie a energiei nucleare sau extinderea spaţiului Schengen.

"Avem poziţii clare şi o poziţie clară în calitate de partid popular în Europa, ne menţinem această poziţie şi nu ne putem abate de la ea. Manifestul conţine multe propuneri bune şi puncte importante, dar există şi câteva linii roşii pentru noi", a declarat Christian Stocker, citat de Die Presse.

ÖVP respinge, de pildă, includerea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, aşa cum cer aceste ţări (şi cu graniţele terestre - n.r.). "Sistemul Schengen este stricat. Trebuie să reparăm sistemul şi nu trebuie să trecem cu vederea acest lucru", a declarat Stocker într-un comunicat citat de agenţian APA.

La sfârşitul anului trecut, Austria a acceptat să-şi ridice veto-ul în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen acceptând un compromis: ca la sfârşitul lunii martie, cele două ţări să intre în Schengen cu graniţele aeriene şi maritime, decizia în privinţa graniţelor terestre urmând să fie luată ulterior. Zilele trecute, ministrul austriac de interne, de asemenea membru al ÖVP, a evitat să se pronunţe în privinţa unui orizont de timp pentru intrarea României şi Bulgariei în Schengen inclusiv cu graniţele terestre, în ciuda faptului că autorităţile române sunt optimiste şi spun că se va întâmpla până la sfârşitul anului.

"Nu putem fi de acord cu energia nucleară în Austria. Suntem şi rămânem împotriva energiei nucleare", a explicat Stocker un alt motiv pentru care ÖVP nu va aproba programul electoral al PPE.

De asemenea, ÖVP se opune în mod clar renunţării la principiului unanimităţii în domeniul deciziilor de politică externă şi de securitate, a arătat politicianul austriac conservator.

O altă linie roşie pentru ÖVP este eliminarea treptată planificată a motorului cu combustie: "Această poziţie clară este una dintre poziţiile noastre cheie în politica europeană şi lipseşte din manifestul PPE. Noi suntem în favoarea deschiderii tehnologice şi împotriva interdicţiilor", a spus Stocker, citat de cotidianul Kurier.

Secretarul general al partidului cancelarului austriac a recunoscut însă că unele dintre cererile ÖVP, de exemplu în ceea ce priveşte lupta împotriva migraţiei ilegale, au fost incluse în manifestul PPE.

Potrivit programului congresului PPE, cancelarul federal Karl Nehammer va vorbi joi după-amiază la Bucureşti în numele Austriei. Ministrul afacerilor europene Karoline Edtstadler (ÖVP) şi europarlamentarii Othmar Karas, prim-vicepreşedinte al Parlamentului European, şi Christian Sagartz vor fi prezenţi miercuri la lucrări, urmaţi joi de candidatul principal al ÖVP la alegerile europene, Reinhold Lopatka.

---

Actualizare - Kelemen Hunor: "Tangoul politic din jurul aderării la spaţiul Schengen nu poate fi continuat"

Tangoul politic din jurul aderării României la spaţiul Schengen nu poate fi nici asumat, nici continuat, a declarat, miercuri, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în deschiderea plenarei Congresului PPE...Citeşte mai mult...

---

Actualizare - Nicolae Ciucă: "Trebuie să facem tot ce putem pentru a susţine în continuare Ucraina"

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că trebuie făcute eforturi, în continuare, pentru susţinerea Ucrainei... Citeşte mai mult...

---

Actualizare - Roberta Metsola: "Spaţiul Schengen nu va fi complet până când nu va adera şi România"

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat miercuri că Spaţiul Schengen nu va fi complet până nu va include şi România... Citeşte mai mult...

---

Actualizare - Manfred Weber: "PPE susţine în totalitate extinderea Spaţiului Schengen"

Preşedintele Partidului Popular European Manfred Weber a precizat, pentru a fi clar pentru toată lumea, că PPE susţine în totalitate extinderea Spaţiului Schengen, prin aderarea României şi Bulgariei, două ţări care ar trebui să intre imediat în Schengen, cu drepturi depline... Citeşte mai mult...

---

Actualizare - Emil Boc: "Primarii din Europa au demonstrat că pot ţine extremismul deoparte"

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri, în cadrul conferinţei organizate după şedinţa Grupului PPE din Parlamentul European, că primarii din Europa au demonstrat că pot ţine extremismul deoparte şi nu veţi găsi, decât cu rare excepţii, primari sau preşedinţi de consilii judeţene cu orientări extremiste... Citeşte mai mult...

---

Actualizare - Siegfried Mureşan (PNL): "Primarii liberali sunt principala noastră armă în faţa populiştilor de la AUR"

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European, a declarat, miercuri, înaintea şedinţei comune a Grupului PPE şi a Grupului PPE la Comitetul Regiunilor că primarii liberali gospodari sunt principala noastră armă în faţa discursului antieuropean al populiştilor de la AUR... Citeşte mai mult...

---

Astăzi începe Congresul Partidului Popular European (PPE) la Bucureşti, eveniment ce adună peste două mii de reprezentanţi din peste 40 de ţări.

În cadrul Congresului PPE, care va avea loc la Romexpo, se va decide strategia pentru alegerile din cadrul Parlamentului European, manifestul Partidului Popular European, precum şi confirmarea Ursulei von der Leyen drept candidat al PPE pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Festivismul nu ajută la nimic. Ciucă vorbeste despre despre importanta Congresului PPE de la Bucuresti, unde se discută despre consolidarea politicilor de dreapta, bunăstare și securitate. El considera că acesta este un semn de recunoaştere a importanţei pe care Partidul Naţional Liberal o reprezintă în interiorul familiei popularilor europeni, în familia de centru dreapta a politicii europene. Numai că Partidul National Liberal condus de Ciucă nu mai este un partid de dreapta după ce Iohannis, contrar oricarei logici i-a adus pe liberali in coalitia de guvernare cu PSD. Si asta după ce in 2012 PNL a mai avut o experientă neplăcută de asociere cu PSD in acea aliantă impotriva naturii numită USL.

    Un vechi aforism spune : „Inteligentul învață din greșelile altora, deșteptul din greșelile lui, iar prostul nu învață niciodată”. 

    Păcat că liberalii n-au învătat nimic din greselile trecutului cu USL si s-au lăsat împinsi de Iohannis si Ciucă in remorca PSD-istă.

    Totul a inceput in noiembrie, 2021 când Iohannis din comoditate, in loc sa medieze refacerea coaliției de guvernare PNL – USR – UDMR, a adus PSD la guvernare in alianta cu PNL, desi unii liberali precum Dan Motreanu a explicat că nu vede diferenţa dintre această aliantă cu PSD şi vechiul USL- un proiect făcut în opoziție pentru a fi votaţi sau nu, dar în niciun caz construit după ce şi- au aruncat reciproc vorbe grele. Dan Motreanu a spus și că după ruperea USL, mai bine de 7 ani, PNL a încercat se se desprindă de acel proiect: ”Majoritatea votantului PNL este anti-PSD, iar acum ne propuneţi să ne intoarcem din nou in braţe la PSD şi astfel să existe posibilitatea de a pierde o întreagă generaţie de votanţi PNL”. 

    1. PAULE,dupa URA ENDEMICA pe care o ai pentru ROMANII care nu sunt PNListi (care PNL, MORT demult facand de ras inaintasii ILUSTRII care au FAURIT ROMANIA MARE si este ACAPARAT de PDListii lui BASESCU) Parintii tai,cred ca tiau pus numele de PAUL dupa STRABUNICUL tau PAUL JOSEPH GOEBBELS,caruia iai mostenit si genele.Venirea la BUCURESTI a PPEului a avut doua OBIECTIVE si anume,SUSTINEREA PNL la urmatoarele alegeri (noroc cu PSD care a ACCEPTA sa il RESUSCITEZE),precum si SUSTINEREA lui IOHANNIS la obtinerea unei FUNCTII importante in EUROPA cu sprijinul PPE,dupa terminarea mandatului. Stii cat a COSTAT POPORUL ROMAN,aceasta SINDROFIE .? Romanilor,li se SERVESTE o VRAJEALA de doi lei,cum ca PPE,o sa bage Romania in SCHENGHEN chiar daca se opune AUSTRIA. MINCIUNA SFRUNTATA,dupa ce PRIETENUL lui PUTIN,a UMILIT ROMANIA SI ROMANII la noi acasa spunand ca AUSTRIA se OPUNE in continuare intrarea ROMANIEI in SCHENGHENUL TERESTRU.Cat despre purtatorii de membrii LIBERALI ai OAMENILOR lui BASESCU,este o RUSINE NATIONALA pentru ca acesti PARADITORI ai ROMANIEI sub conducerea lui BASESCU au dus ROMANIA inapoi cu 20 de ani. Asa ca PAULICA,mai usor cu PIANUL pe SCARI.intrucat PNLul de AZI,este PDLul de IERI,iar tu,poti sa te angajezi paznic la AUSTWITZ.!.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb