"Astra Asigurări" neagă implicarea în dosarul înscenării furturilor de maşini

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 octombrie 2011

Societatea nu ştie când va recupera suma de 83.000 de euro plătită către "Unicredit Leasing", pentru o maşină de lux declarată ca fiind furată, în vederea încasării de despăgubiri de la compania de asigurări

Conducerea "Astra Asigurări" a negat, ieri, orice legătură între angajaţii societăţii şi persoanele cercetate în dosarul înscenării mai multor furturi de maşini, în scopul obţinerii de despăgubiri de la companiile de asigurări.

"A fost vehiculată ideea că am fi implicaţi şi noi în dosarul fraudei şi au apărut ştiri de senzaţie că manageri de top ai societăţii ar fi luat parte la aşa ceva. Trebuie să spunem că Astra sau angajaţii noştri nu au nicio legătură cu reţeaua de infractori cercetaţi în dosarul furturilor de maşini", a declarat, ieri, Radu Mus-tăţea, preşedintele directoratului "Astra Asigurări", în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la mai puţin de 24 de ore după ce managementul societăţii a fost invitat la Inspectoratul General al Poliţiei Române, în contextul cercetărilor în dosarul înscenării furtului de maşini.

Presa a scris, miercuri, că procurorii au reţinut, pentru înşelăciune şi fals în declaraţii, mai multe persoane, printre care şi pe Wilkins Lee, un fost manager al "Vodafone Romania", şi că au fost emise ordonanţe de reţinere pentru complicitate la înşelăciune pentru alte persoane. Poliţiştii au făcut deja mai multe percheziţii în Capitală şi judeţe din ţară, la locuinţele a 18 persoane suspectate că luau maşini în leasing, pe care apoi le vindeau în ţări din Orientul Mijlociu şi le declarau furate cu scopul să încaseze despăgubirile.

"Astra Asigurări" a plătit, în aprilie, anul acesta, o despăgubire de 83.000 de euro către "Unicredit Leasing", pentru o maşină de lux cumpărată în leasing, după ce Wilkins Lee, utilizatorul ei, a reclamat că a fost furată. Furtul fusese anunţat în octombrie, anul trecut.

Oficialii societăţii de asigurări au prezentat, ieri, în cadrul conferinţei, acte emise de Serviciul Furturi de Autovehicule, din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei, care atestă că Wilkins Lee a anunţat furtul maşinii asigurate şi că autorii furtului nu au fost identificaţi.

Radu Mustăţea a declarat: "Actele emise de organele de poliţie, prin care se confirmă furtul şi faptul că autorii săi nu au fost identificaţi sunt elementele de bază ale acestui gen de dosare de daună, fiind condiţie necesară şi suficientă din punct de vedere legal şi contractual pentru plata despăgubirilor".

Plata despăgubirilor a fost precedată de o investigaţie proprie a departamentului de control a societăţii de asigurări, fără însă ca aceasta să scoată la iveală vreo ilegalitate. Investigaţia a durat circa două-trei luni, iar dosarul de daună a fost consultat de forurile ierarhice din cadrul "Astra", inclusiv de directorat, au precizat, ieri, oficialii companiei.

"Investigaţia internă nu a găsit nimic care să ne dea motive de respingere a plăţii dosarului", a mai spus, ieri, Radu Mustăţea.

Totuşi, plata a fost făcută la şase luni după anunţul furtului, deşi perioada obişnuită este de circa trei luni, întârzierea fiind cauzată de ancheta proprie desfăşurată de societate.

Radu Mustăţea nu are o explicaţie concretă pentru faptul că investigaţia internă nu a arătat ceva în neregulă cu dosarul de daună.

"A greşi este, totuşi, omeneşte, orice este posibil. Şi Poliţiei i-a luat un an de zile ca să descopere frauda. Bineînţeles că o să ne punem nişte întrebări legate de eficienţa angajaţilor noştri , însă ei nu sunt poliţişti în uniformă", a mai spus preşedintele "Astra Asigurări".

Anul trecut, Astra a plătit despăgubiri de peste 130 de milioane de euro, în peste 12.000 de dosare de daună, au mai spus, ieri, oficialii companiei.

Aceştia nu au o estimare a datei la care societatea va reuşi să îşi recupereze cei 83.000 de euro plăţi drept despăgubire. "Astra" a anunţat că se ca constitui ca parte civilă în dosarul penal şi dacă persoanele anchetate vor fi trimise în judecată şi condamnate, societatea va încerca să recupereze de la ele suma achitată. Societatea de asigurări ar mai putea să îşi recupereze banii dacă Poliţia ar reuşi să găsească maşina declarată furată şi i-ar preda-o.

"Astra Asigurări" este deţinută de "The Nova Group Investments" România, care are o participaţie de 72,6%, potrivit informaţiilor disponibile la jumătatea anului. Din acţionariat mai face parte şi "Epsilon Estate Provider" SRL, cu 27,01% din acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb