AstraZeneca a redus şi mai mult ţinta privind numărul de vaccinuri pe care le va livra UE în primul trimestru

A.B.
Internaţional / 12 martie 2021

AstraZeneca a redus şi mai mult ţinta privind numărul de vaccinuri pe care le va livra UE în primul trimestru

Grupul farmaceutic AstraZeneca şi-a revizuit, la 30 de milioane, estimările privind numărul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra Uniunii Europene în primul trimestru al acestui an, adică o treime dintre obligaţiile sale contractuale şi o reducere de 25% faţă de promisiunile pe care le-a făcut luna trecută, arată un document consultat de Reuters şi Agerpres.

Această reducere reprezintă o nouă lovitură dată planurilor de vaccinare ale UE, care au fost afectate de întârzieri repetate în aprovizionarea cu vaccinuri şi progrese lente ale campaniilor de vaccinare în unele state.

În documentul consultat de Reuters, care este datat 10 martie şi a fost comunicat şi oficialilor UE, grupul britanico-suedez susţine că în prezent se aşteaptă să livreze doar 30,1 milioane de doze până la finele lunii martie şi alte 20 de milioane în aprilie.

Comparativ, în data de 25 februarie anul curent şeful de la AstraZeneca, Pascal Soriot, declara în Parlamentul Europeană că firma va încerca să livreze 40 de milioane de doze până la finele lunii martie.

În acelaşi document consultat de Reuters se arată însă că încă de la finele lunii februarie AstraZeneca estima că va putea livra doar 34 milioane de doze de vaccin către UE în perioada ianuarie-martie 2021, cu mult sub ţinta de 90 de milioane de doze prevăzută în contractul semnat cu Bruxelles-ul.

O sursă din apropierea acestui dosar a spus că îmbunătăţirea livrărilor, pe care AstraZeneca miza în primul trimestru al acestui an, nu s-a materializat din cauza dificultăţilor întâmpinate în transferul vaccinurilor de-a lungul lanţurilor globale de aprovizionare.

Washingtonul a informat Uniunea Europeană că nu ar trebui să se aştepte să primească prea curând vaccinuri AstraZeneca produse în SUA, au declarat joi două surse europene. Grupul farmaceutic miza tocmai pe faptul că va putea aproviziona UE cu vaccinuri produse în SUA.

"Văd eforturi, dar nu cele mai bune eforturi. Nu este de ajuns pentru ca AstraZeneca să îşi îndeplinească obligaţiile pentru primul trimestru", a subliniat comisarul european Thierry Breton într-un mesaj publicat joi seara pe Twitter. "A venit timpul ca boardul AstraZeneca să îşi exercite responsabilitate şi să facă ceea ce trebuie pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale", a adăugat Breton.

În acelaşi document consultat de Reuters se mai arată că AstraZeneca se aşteaptă să livreze UE aproximativ 20 de milioane de doze de vaccin în luna aprilie. Documentul nu include estimări pentru lunile mai şi iunie.

Potrivit contractului semnat cu Bruxelles-ul, AstraZeneca s-a angajat să livreze blocului comunitar 180 de milioane de doze de vaccin în trimestrul aprilie-iunie 2021 şi un număr total de 300 milioane de doze începând din decembrie 2020.

Separat, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat joi ''continuarea administrării'' vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser, după ce Danemarca, Islanda şi Norvegia au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca, iar Austria şi Italia au retras temporar fiecare câte un lot din acest vaccin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb