Ambasada SUA din Damasc a fost atacată, ieri, de patru terorişti care au detonat un autoturism-bombă înainte să fie împuşcaţi mortal de forţele de securitate siriene, potrivit celor declarate de reprezentanţii ambasadelor SUA şi Marii Britanii, precum şi de martori. Un al doilea vehicul plin cu explozibil a fost dezarmat de forţele de securitate din Siria. Schimbul de focuri dintre părţi a durat circa 30 de minute, auzindu-se şi o explozie de grenadă, a afirmat colonelul Julian Lyne-Pirkis, ataşat pe probleme de apărare în cadrul Ambasadei Marii Britanii la Damasc.
Un reprezentant al forţelor siriene de securitate a fost ucis, iar alţii răniţi în timpul atacului. Totodată, un paznic al ambasadei, un membru al staff-ului instituţiei, 11 civili sirieni, doi irakieni şi un cetăţean chinez au fost răniţi, potrivit agenţiilor de presă străine. Forţele siriene au controlul asupra situaţiei. Aceştia califică incidentul drept "atac terorist" şi se pare că este vorba despre o "grupare mică", nu de mâna reţelei al-Qaida.
În urma atentatului, au scăzut acţiunile tranzacţionate pe pieţele europene, însă acestea s-au redresat până la finele şedinţelor bursiere de pe continent.
"Pieţei nu-i place incertitudinea", declară Pedro Alves, administrator de fonduri la "Spot Gestao Financeira" din Braga, Portugalia. Acesta adaugă: "Investitorii devin nervoşi după ce află astfel de ştiri, iar în asemenea stare ei vând".