"Atlas Gip Ploieşti" a afişat un profit net de 5,54 milioane lei în primul semestru

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 august 2007

Compania de servicii din domeniul petrolier Atlas Gip Ploieşti (ATGJ) a afişat în primul semestru din 2007 un profit net de 5,54 milioane lei (1,77 milioane euro), cu mult peste cel din intervalul similar din 2006, pe fondul creşterii puternice a afacerilor, a informat ieri compania, citată de NewsIn.

În primele şase luni din 2006, Atlas Gip a înregistrat un profit net de doar 16.000 lei. În prima jumătate a acestui an, afacerile companiei au avansat cu 50,5%, până la 50,54 milioane lei (16,13 milioane euro), comparativ cu perioada ianuarie-iunie 2006, când cifra de afaceri a fost de 33,58 milioane lei.

În primul semestru din acest an, societatea a obţinut venituri totale de 51,48 milioane lei (16,43 milioane euro), în creştere cu 49,8% faţă de intervalul echivalent din 2006, iar cheltuielile totale au fost de 43,49 milioane lei (13,88 milioane euro), în avans cu 27,35% comparativ cu prima jumătate a anului 2006.

Atlas Gip Ploieşti a obţinut, în 2006, un profit brut de 3,2 milioane de lei, de trei ori mai mic decât cel înregistrat în 2005. Cifra de afaceri a companiei, aferentă anului 2006, a fost de 70,25 milioane lei, în scădere cu 11,9% faţă de anul precedent, când afacerile Atlas Gip s-au situat la 79,73 milioane lei.

Atlas Gip este un furnizor de servicii pentru companii de foraj şi extracţie în industria petrolieră şi are un capital social de 2,13 milioane lei, divizat în 850.650 acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei. Acţionarul majoritar al companiei este grupul omului de afaceri Ovidiu Tender, Tender SA, care controlează 69,86% din numărul total de acţiuni. În acţionariatul Atlas Gip mai figurează şi SIF Muntenia (SIF4), care are o participaţie de 14,49%.

În România, printre principalii clienţi ai Atlas Gip se numără Petrom şi Romgaz. De asemenea, compania prestează servicii în domeniu şi pentru firme din Kazahstan, Algeria, Irak, Libia şi Iordania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031