Austeritate, pentru ce?

Politicile de austeritate sunt din nou în centrul atenţiei. Mai nou, creşterea economică a revenit în atenţia politicienilor europeni. Preocupaţi de analiza consecinţelor asupra politicilor europene - mai ales în privinţa schimbării paradigmei în politicile economice, dar şi în posibila revenire la supremaţia drepturilor omului - pe care le-ar putea avea victoria lui Hollande la alegerile prezidenţiale din Franţa, dar şi rezultatul alegerilor legislative din Grecia, comentatorii români sau europeni au trecut cu vederea o ştire care dovedeşte starea de fapt a sistemului financiar mondial: banca JP Morgan, cea mai mare bancă americană, tocmai a anunţat o pierdere de 2 miliarde de dolari. Iar banca spaniolă Bankia, a patra bancă din peninsulă, a fost naţionalizată pe 9 mai de guvernul Rajoy. După doi ani de austeritate forţată, impusă de Angela Merkel, rezultatele sunt dezastruoase.

Politicile de austeritate au afectat grav nivelul de trai al majorităţii europenilor şi implicit au lovit în bazele sociale şi morale ale democraţiei europene care se baza pe modelul social pus în aplicare după al doi-lea război mondial. Politicile de austeritate nu au schimbat comportamentul sistemului financiar, dar au limitat, aşa cum anticipau economiştii critici precum Stiglitz sau Krugman, şansele relansării creşterii economice. Acum se văd consecinţele politice, iar evoluţiile, dacă situaţia va continua, nu pot decât să îngrijoreze. Nu cu mult timp în urmă, la sfârşitul lunii aprilie, Wall Street Journal şi Washington Post au anunţat că FBI efectuează o anchetă pentru a vedea dacă banca Goldman Sachs sau angajaţii săi au participat la fraude cu titluri de valoare sau la manipularea pieţelor. Ori, Goldman Sachs, societatea financiară care a sfidat criza, părea intangibilă.

După 2008, guvernele statelor cel mai puternic industrializate, sub presiunea opiniei publice, au încercat să impună un set de reguli sistemului financiar mondial. Băncile au părut dispuse să accepte, după care şi-au folosit lobby-ul pentru a bloca orice reformă consistentă. Căci, a promite este nobil, dar a te ţine de promisiune este burghez! Iar băncile nu mai au nicio legătură cu etica burgheză de acum un secol şi mai bine. Reconfortat după ce a participat cu toate forţele la înfrângerea în alegerile legislative din mai 2010 a lui Gordon Brown, dar mai ales la formarea guvernului de coaliţie conservator-liberal, City-ul londonez a dat tonul. Wall Street-ul - a cărui vedetă era Jamie Dimons, preşedintele JP Morgan (bancherul cel mai bine plătit de la New York) - nu s-a sfiit să îşi folosească influenţa împotriva politicilor lui Barack Obama, fiind unul din coautorii victoriei republicane de la alegerile congresionale din noiembrie 2010.

Între timp, reacţiile violente provocate de politicile de austeritate şi consecinţele lor se multiplică, amplificând nesiguranţa socială şi instabilitatea politică. Mai întâi a fost Grecia, victima predilectă a austerităţii, iar alegerile legislative au dovedit cât de mare este prăpastia între partidele care au acceptat poziţia troi-cii şi poporul grec. Ieşirea din zona euro a Greciei pare astăzi mult mai plauzibilă. Urmează Italia, unde atacurile împotriva simbolurilor politicii de austeritate s-au înmulţit în ultimele luni. Sâmbătă, 12 mai, două cocteiluri Molotov au fost lansate asupra birourilor Equitalia (fiscul italian) la Livorno, după ce în decembrie 2011 directorul general al aceleiaşi instituţii a fost rănit uşor la mâini în momentul în care deschidea un plic ce conţinea exploziv, iar în ianuarie trei bombe au explodat în faţa filialei fiscului din Napoli. S-ar părea că ne întoarcem în anii '70 ai secolului trecut, când mişcările anarhiste de toate nuanţele prosperau.

Austeritatea impusă cu duritate unei clase mijlocii care încă trăia iluzia sfârşitului istoriei şi unor pături populare atrase de retorica populistă, nu poate decât să trezească fantomele trecutului. Iar acestea nu au întârziat să renască. Extremis-mul nu mai e un pericol ipotetic: el se manifestă deschis şi cucereşte voturi. Dacă liderii europeni, sub conducerea inflexibilei Angela Merkel, vor continua astfel, unde vom ajunge?