AUTORITATEA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR LOVEŞTE DIN NOU OTP Bank, somată să restituie toate dobănzile şi penalităţile pentru creditele din afara ţării

V.D.
Bănci-Asigurări / 28 noiembrie 2018

OTP Bank, somată să restituie toate dobănzile şi penalităţile pentru creditele din afara ţării

OTP Bank a fost sancţionată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa cu 160.000 de lei şi somată să restituie toate sumele percepute sub formă de dobândă, comisioane şi penalităţi pentru creditele cesionate în afara ţării.

"Am luat la cunoştinţă de cele dispuse de ANPC, prin intermediul CJPC Constanţa şi vom sesiza instanţa de judecată, entitate ce va stabili calea de urmat", susţin reprezentanţii OTP Bank citaţi de Protv.

Vorbim de cel puţin 10.000 de credite şi de tot atâţia clienţi OTP care ar putea să primească înapoi un total de nu mai puţin de 243 de milioane de CHF şi 20 de milioane de euro, sume încasate de OTP Financing Solutions (Olanda) şi OTP Bank Nyrt (Ungaria). Începând cu 2007, aici au fost cesionate credite în valoare de 701.289.927 CHF şi 20.737.039 euro.

Doar că, în baza unor sesizări, comisariatul pentru protecţia consumatorilor Constanţa a considerat ilegale aceste transferuri în condiţiile în care, susţin ei, cele două entităţi fie şi-au depăşit autorizaţia deţinută, fie nu aveau deloc autorizaţie. În cazul OTP Bank Nyrt, o instituţie de credit tip bancă, oficialii susţin că putea desfăşura activităţi de servicii financiare doar pentru moneda HUF( forinţi maghiari), ori creditele cesionate erau acordate în CHF şi EUR.

"Prin cesiunile realizate de către OTP Bank România S.A. către OTP Bank Nyrt (OTP Bank Plc.) în datele 30.05.2007, 14.12.2007, 30.07.2008 şi 29.09.2008 se constată că cesionarul OTP Bank Nyrt (OTP Bank Plc.) a achiziţionat contracte de credit în moneda CHF (franci elveţieni), pentru care nu s-a prezentat licenţă de funcţionare, existând licenţă de funcţionare pentru desfăşurare activităţi de servicii financiare într-un mod profesional doar în moneda HUF (forinţi maghiari),", se arată în procesul verbal de sancţionare.

Concluzia CJPC Constanţa: nu avea dreptul să perceapă dobânzi, comisioane şi penalităţi pentru creditele în altă monedă decât forinţi.

"Privind OTP Bank Nyrt s-a constatat că nu deţine autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi de servicii financiare într-un mod profesional în moneda CHF şi EUR, astfel încât încheierea de contracte de cesiune în urma cărora au fost percepute dobânzi, comisioane şi penalităţi pentru creditele în monedele menţionate s-a realizat cu depăşirea autorizaţiei de funcţionare, respectiv fără a avea capacitatea de a contracta", se arată în procesul verbal de sancţionare.

Lucrurile sunt şi mai complicate când vine vorba de OTP Financing Solutions BV. Începând cu 2009, OTP Bank Nyrt a început să cesioneze, la rândul ei, creditele primite de la OTP Bank România. În 2009, din Ungaria au fost transferate către Olanda credite în valoare de 557.642.905 CHF şi 15.503.483 EUR.

Oficialii susţin că societatea, care nu ar fi avut niciun salariat pe întreaga perioadă de desfăşurare a creditelor, nu ar fi instituţie de credit sau instituţie financiară autorizată.

"OTP Bank România S.A. nu a pus la dispoziţie documente care să ateste pentru OTP Financing Solutions B.V. calitatea de instituţie de credit sau de entitate autorizată şi reglementată în acest sens prin legi speciale. OTP Financing Solutions B.V. în calitate de cesionar avea dreptul de a percepe lunar, doar sume de bani reprezentând principalul creditului, perceperea oricărei alte sume de bani realizându-se fără nicio bază legală, în condiţiile constatării lipsei capacităţii speciale de folosinţă a cesionarului care nu are calitatea de instituţie de credit sau instituţie financiară autorizată.", se arată în procesul verbal de sancţionare.

Comisariatul judeţean pentru protecţia consumatorilor a dispus astfel: recalcularea soldului credit şi restituirea sumelor de bani încasate în plus. Recalcularea soldului credit prin calcularea dobânzii penalizatoare fără raportare la întreg soldul creditului ci doar în funcţie de principalul restant. Restituirea sumelor sumelor de bani reprezentând dobândă, dobânzi penalizatoare, penalităţi calculate şi reţinute în perioada 30.07.2008-01.09.2009, când cesionar a fost OTP Bank Nyrt (OTP Bank Plc.) Ungaria, restituirea banilor reprezentând dobândă, dobânzi penalizatoare, penalităţi calculate şi reţinute în perioada 01.09.2009-05.07.2012, când cesionar a fost OTP Financing Solutions B.V. Olanda.

Deocamdată, măsura vizează doar clienţii care au sesizat Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, însă în zilele următoare ANPC va transpune aceste măsuri la nivel naţional, cum s-a întâmplat şi în cazul BANCPOST. În august, şi această bancă a fost amendată cu 150.000 de lei pe lângă măsura de restituire a sumele percepute sub formă de dobândă, comisioane şi penalităţi pentru creditele cesionate unei societăţi olandeze. Vorbim despre o perioadă de zece ani şi aproximativ trei sute de milioane de euro care ar trebui să ajungă la două sute de mii de români.

Bancpost a susţinut încă de atunci că au acţionat legal şi că vor contesta măsura în instanţă ceea ce, de altfel, au şi făcut.

Cel mai probabil asta se va întâmpla şi în cazul OTP BANK care respinge orice acuzaţie că ar fi acţionat altfel decât legal. Iar asta ar rezulta inclusiv din faptul, au transmis ei printr-un răspuns ANPC, că au fost constrolaţi constant de BNR şi ANAF care nu au constatat nicio abatere de la normele legale.

Ziarul Bursa a scris în această vară că ANPC se află în stadiul final al analizei referitoare la creditele externalizate de OTP Bank.

ANPC a sesizat Guvernul şi BNR, în urmă cu câteva luni, cu privire la creditele fără restanţe cesionate de Bancpost şi OTP Bank în entităţi din Olanda, potrivit unui document apărut în spaţiul public.

Recent, ziarul BURSA a publicat cazul unui client împrumutat la OTP Bank, care ne-a transmis că OTP Financing Solutions, căreia OTP i-a vândut împrumutul cu plata la zi, nu funcţionează ca o entitate financiară autorizată. Răspunsul Băncii centrale olandeze pentru debitorul OTP Bank arată: "OTP Financing Solutions nu este sub supravegherea Băncii Naţionale a Olandei. Această nu are licenţă să desfăşoare activităţi bancare în interiorul Olandei. OTP Financing Solutions este o subsidiară a TMF Group HoldCoBV".

Entitatea olandeză este cea de-a doua societate comercială către care OTP Bank a cesionat creditul respectiv, după cum ne-a spus clientul citat, care ne-a explicat: "Am contractat un credit în franci elveţieni în 27 martie 2008, care a fost cesionat de trei ori.

Prima cesiune a fost efectuată în 31 iulie 2008, când nu aveam nicio întârziere la plată, creditul fiind vândut în Ungaria, către OTP Nyrt. De acolo a ajuns la OTP Financing Solutions BV, în Olanda, în dată de 31 august 2009, împrumutul meu fiind în continuare plătit la zi. Nici prima dată şi nici a două oară nu am fost notificată de către bancă referitor la cesiunea creditului. A treia oară când împrumutul meu a fost vândut a fost în 2012, la circa un an după ce eu nu mi-am mai putut achita ratele, către OTP ZRT, entitate reprezentată de OTP Factoring România".

Pe pagina de Facebook a Grupului Clienţilor cu credite în CHF, clientul OTP a scris: "În dosarul de executare silită există acest contract de cesiune şi anexă cu toate contractele cuprinse în acel contract. (...) Am o listă cu 130 de credite cesionate. Se spune acolo, negru pe alb, că prezentul contract se supune legislaţiei din România. Da, dar legislaţia spune (şi spunea şi la vremea aceea) că pot desfăşura activităţi bancare doar cei care sunt autorizaţi de BNR. OTP Factoring Ungaria, OTP Factoring România şi OTP Olanda nu aveau autorizaţie! Fiind doar nişte simple societăţi comerciale de genul SRL-urilor, au perceput şi încasat dobânda în mod ilegal. Chiar dacă creditele au fost «repatriate», dobânda plătită pe perioada cesionării ar trebui restituită".

Răspunzând solicitării ziarului BURSA de la data respectivă, Laszlo Diosi, CEO OTP Bank, susţine că "cesiunea de creanţă nu este şi nu a fost niciodată interzisă de legislaţia civilă, iar dispoziţiile legale din materia cesiunii au fost respectate ad literam". Domnia sa ne-a transmis: "Contractul de cesiune se supune dispoziţiilor art. 1568 alin. 1. din Codul civil, care stipulează expres că «Cesiunea de creanţă transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată; b) drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate». De asemenea, în conformitate cu art. 1573 alin. 1 Cod Civil, «creanţa este cedată prin simplă convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără notificarea debitorului»". Referitor la faptul că împrumutul a fost vândut de trei ori, Laszlo Diosi ne-a spus că "este o practică de piaţă foarte comună ce nu a afectat în niciun fel situaţia consumatorilor în raport cu creditele contractate".

Cea mai mare parte a creditelor acordate de OTP Bank în franci elveţieni au fost externalizate unei entităţi din Olanda, însă în anul 2015 acestea au fost repatriate integral, astfel încât toţi clienţii OTP Bank să poată beneficia de oferta de conversie a creditelor acordate în CHF, făcută de banca la acea dată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Toata treaba asta cu creditele in CHF pute...indiferent de banca care le-a acordat...

    Toate si-au stors clientii ...dobanzi variabile dupa bunul plac...credite exportate catre srl uri... si una peste alta s-a mai dublat si francul. 

    Si toate sub atenta supraveghere a vesnicului guvernator...nemuritorul isarescu..pensionarul de serviciu. 

    Romania este singura tara membra ue care nu a rezolvat problema acestor credite care tin captive zeci de mii de familii...0 protectie sociala.... o dreptate in instante....0  

    Multumim intregii clase politice..tuturor institutiilor statului care sunt la picioarele acestor banci...tuturor guvernelor care s-au perindat ( in special d lui Ciolos cel cu "francii francezi").. 

    Si bineinteles guvernatorului vesnic al neamului.... sfantul isarescu protectorul bancilor . 

    Stimate Faraon Sef de pe Strada Doamnei: Hai siktir !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb