Autorităţile de tranziţie egiptene ameninţă cu "măsuri ferme" împotriva susţinătorilor lui Morsi

F.A.
Internaţional / 29 iulie 2013

Autorităţile de tranziţie egiptene au ameninţat cu "măsuri decisive şi ferme" împotriva manifestanţilor care cer revenirea la putere a preşedintelui islamist destituit Mohamed Morsi în caz de "depăşire a dreptului lor de exprimare", potrivit surselor de presă.

Consiliul de apărare naţională, prezidat de şeful interimar al statului Adly Mansour şi din care face parte ministrul Apărării şi şef al armatei, Abdel Fattah al-Sissi, a promis duminică "decizii şi măsuri decisive şi ferme" dacă manifestanţii îşi "depăşesc dreptul de exprimare paşnică şi responsabilă a opiniei", potrivit unui comunicat oficial.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb