Avicola Braşov investeşte 3 milioane de euro în modernizarea fermelor

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 februarie 2013

Omul de afaceri Ioan Popa, proprietarul grupului de firme Transavia, ne-a declarat că în acest an va investi trei milioane de euro în modernizarea a trei ferme ale companiei Avicola Braşov, societate pe care, de asemenea, o controlează. "Deja prima fermă este ca şi finalizată, urmând ca celelalte două să fie modernizate în cursul acestui an", a precizat omul de afaceri.

Compania braşoveană Avicola Braşov a obţinut anul trecut fonduri nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru finanţarea proiectului "Modernizarea tehnologiilor de creştere a păsărilor" pentru fermele 3, 4 şi 5 de pe platforma Măgurele. Valoarea nerambursabilă a finanţării este de 1,724 milioane de euro, montajul utilajelor achiziţionate prin intermediul acestui program urmând să fie realizat în regie proprie.

Compania Avicola Braşov a încheiat primele nouă luni ale anului trecut cu un profit de 238.317 lei, mai puţin de jumătate faţă de câştigul înregistrat în perioada similară a anului anterior, de 498.000 de lei, în condiţiile în care afacerile societăţii au urcat cu peste 23%, de la 68,8 milioane de lei la 85,9 milioane de lei.

Firma a fost preluată de omul de afaceri Ioan Popa în august 2007, în urma achiziţiei pachetului deţinut de asociaţia salariaţilor şi a participaţiei SIF Transilvania, cu o valoare cumulată de patru milioane de euro, printr-o tranzacţie estimată la patru milioane de euro. Acum Popa deţine peste 88% din titluri şi este interesat de delistarea societăţii de pe piaţa Rasdaq a BVB. Potrivit declaraţiilor sale, Popa a investit în Avicola Braşov peste 10 milioane de euro. Transavia este orientată, potrivit proprietarului grupului, pe menţinerea cotei de piaţă - de 20% - precum şi pe dezvoltarea exporturilor, ţintele predilecte fiind Anglia, "dar şi alte ţări din Europa", ţările arabe şi Africa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb