Comisia de Admitere la Tranzacţionare (CAT) a acordat avizul favorabil pentru admiterea de principiu la tranzacţionare a produselor structurate care fac obiectul Prospectului de Bază din 29 iulie 2009 emis de către ERSTE Group Bank AG şi aprobat de către Commission de Surveillance du Secteur Financier (CSSF) of the Grand-Duchy of Luxembourg, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori Bucureşti.
Conform prevederilor Codului BVB, Consiliul Bursei este singurul organ competent să decidă cu privire la admiterea la tranzacţionare a instrumentelor financiare ale unui Emitent pe piaţa reglementată la vedere administrată de BVB, în baza avizului CAT.
"Lansarea produselor structurate constituie o premieră în România prin introducerea unui nou segment de piaţă la BVB în cadrul pieţei reglementate la vedere, fiind unul dintre obiectivele majore ale BVB pentru anul curent. Demarat în anul 2009, proiectul devine realitate în acest an, în urma unui parteneriat strâns dintre instituţiile pieţei - CNVM, BVB, Depozitarul Central - şi ERSTE Group Bank AG, Banca Comercială Română", a declarat Anca Dumitru, Director General al BVB.
Instrumentele financiare care urmează să fie admise iniţial la tranzacţionare, în baza prospectului de bază emis de ERSTE Group Bank AG, sunt de natura Certificatelor Index (Index Certificates) şi a Certificatelor Turbo (Turbo Certificates). Activele suport care stau la baza acestor instrumente sunt: petrol, aur şi indicele DAX.