AVOCAŢI: "Fraţii Micula, neafectaţi de infringementul primit pentru tratatul România-Suedia"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii / 19 iunie 2015

"Fraţii Micula, neafectaţi de infringementul primit pentru tratatul România-Suedia"

România este unul dintre cele 5 state membre ale UE, împreună cu Austria, Olanda, Slovacia şi Suedia, care trebuie să rezilieze tratatele bilaterale de investiţii intra-UE aflate încă în vigoare, a anunţat, ieri, Comisia Europeană.

Mai mulţi avocaţi specializaţi în drept internaţional ne-au spus că decizia ICSID în favoarea fraţilor Micula rămâne valabilă, chiar dacă ţara noastră va rezilia tratatul cu Suedia, în baza căruia cei doi oameni de afaceri au câştigat despăgubiri de la statul român la instanţa de arbitraj din SUA. "La prima vedere, o reziliere a tratatului nu se aplică retroactiv. Fraţii Micula au intentat procesul în 2005, înainte de aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană", ne-au explicat avocaţii.

Comisia Europeană a trimis celor 5 ţări sus-menţionate o notificare oficială de întârziere în îndeplinirea obligaţiilor de stat membru. Scrisoarea de punere în întârziere este prima etapă a unei proceduri de neîndeplinire a obligaţiilor de stat membru (infringement). Ea survine discuţiilor anterioare avute pe această temă, discuţii soldate fără rezultate concrete, arată un comunicat al Comisiei.

CE a solicitat, în acelaşi timp, celorlalte 21 de state membre ce mai au astfel de tratate bilaterale de investiţii în vigoare să furnizeze informaţii şi să deschidă un dialog administrativ pe această temă. Doar două state membre - Irlanda şi Italia - şi-au reziliat deja toate tratatele bilaterale, în 2012 şi respectiv 2013, conform sursei citate.

Statele membre au la dispoziţie 2 luni pentru a răspunde scrisorii de punere în întârziere.

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu toate statele membre, în prima parte a lunii octombrie, pentru a furniza asistenţa necesară rezilierii tuturor tratatelor bilaterale de investiţii intra-UE într-o manieră coordonată. De asemenea, Comisia intenţionează să discute cu toate părţile interesate modalităţile de îmbunătăţire a protecţiei investitorilor pe piaţa unică.

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, care au şi cetăţenie suedeză, au deschis procesul împotriva statului român, în anul 2005 la ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lânga Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă judecătorească pentru litigiile economice. Ei au susţinut că statul român nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în acordul bilateral dintre Suedia şi România, iar ICSID le-a dat câştig de cauză.

Ioan şi Viorel Micula au reuşit, la finele anului trecut, să pună sechestru pe unele conturi ale Ministerului Finanţelor, dar şi pe o parte din acţiunile deţinute de stat la Petrom, în contul datoriei stabilite de ICSID.

Cristinel Mazilu, executorul desemnat de instanţa autohtonă să pună în aplicare decizia ICSID, ne-a declarat, în decembrie, că statul datorează fraţilor Micula circa 685 milioane lei, reprezentând valoarea despăgubirii stabilită în decembrie 2013 de Curtea de Arbitraj, plus dobânzi şi penalităţi. Domnia sa susţine că valoarea acţiunilor Petrom, pe care a fost pus sechestru în decembrie 2014, acoperă inclusiv dobânzile şi penalităţile şi că nu reprezintă întregul pachet minoritat deţinut de stat în compania petrolieră. Prin Ministerul Economiei, statul deţine 20,6% din totalul acţiunilor Petrom.

Recent, Curtea de Apel a dat curs contestaţiei Ministerului Finanţelor şi a dispus ridicarea sechestrului până la decizia CE privind compensarea. Ulterior, CE a ajuns la concluzia că suma plătită de ţara noastră către doi investitori suedezi drept despăgubiri, ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiţii, încalcă normele UE privind ajutoarele de stat şi a precizat că beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată.

Anunţul a stârnit opinii diverse în rândul avocaţilor, mulţi susţinând că decizia CE nu anulează hotărârea ICSID.

Guvernul nu va achita, deocamdată, banii solicitaţi în instanţă de fraţii Micula (proprietarii European Food), deoarece există o dispoziţie în acest sens a Comisiei Europene, a declarat, în aprilie, premierul Victor Ponta, care a adăugat că Executivul se află între "ciocan şi nicovală" şi că a avut o discuţie pe această temă şi cu preşedintele Klaus Iohannis.

Premierul a afirmat: "Printr-o modificare legislativă făcută în Parlament la cererea fostului ministru de Finanţe Darius Vâlcov, o modificare despre care l-am informat pe preşedinte şi a promulgat-o, am putut să punem într-un cont banii respectivi, aşa cum ne-a cerut instanţa de la Washington. Pe de altă parte, odată aflaţi în cont, banii au fost blocaţi, cu condiţia să ne spună Comisia Europeană dacă putem să-i dăm, dar Comisia a spus că nu putem să îi dăm".

Tratatele bilaterale de investiţii intra-UE sunt acorduri între statele membre, stabilind termenii şi condiţiile pentru investiţiile private realizate de persoanele fizice sau juridice. Marea majoritate au fost încheiate în anii "90, între statele membre UE de la vremea respectivă şi viitoarele state membre. Scopul lor era de a încuraja investiţiile prin oferirea de garanţii reciproce contra riscurilor politice ce le-ar putea afecta.

Din momentul aderării, astfel de tratate bilaterale nu mai sunt necesare, susţine Comisia Europeană, care afirmă că toate statele membre se supun aceloraşi norme privind piaţa internă. În plus, conferirea de drepturi la nivel bilateral poate fi considerată drept discriminare pe bază de naţionalitate şi este incompatibilă cu legislaţia europeană.

Procedurile iniţiate nu se referă la tratatele bilaterale de investiţii încheiate între statele membre şi ţări terţe.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb