AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA: "România are posibilitatea să dea în judecată Elveţia, pentru situaţia CHF"

Ţara noastră are posibilitatea să acţioneze în judecată Elveţia pentru situaţia creată de creşterea neaşteptată, din ianuarie 2015, a francului elveţian (CHF), este de părere avocatul Gheorghe Piperea. Acesta concluzionează, în urma lecturării unui text scris de către un avocat de la Casa de avocatură Bottega di Bella: "Croaţia şi Muntenegru au decis, prin lege, îngheţarea cursului de schimb în contractele de credit în valută exotică, la nivelul celui din data semnării contractului. Băncile «afectate», care se plâng de pierderi cauzate de aceste măsuri legislative, au declanşat proceduri arbitrale contra acestor state, pretinzând despăgubiri pentru pierderea valorii investiţiilor lor străine în acele ţări, în baza unor tratate bilaterale de garantare a investiţiilor.

Dacă aceste arbitraje vor fi fost pierdute de cele două state, ulterior se va putea declanşa un alt arbitraj, mult mai interesant, între state, în care Croaţia şi Muntenegru vor putea cere Elveţiei aceste despăgubiri, pentru modul discreţionar în care Banca Centrală a Elveţiei s-a comportat în criza francului elveţian. Astfel, dacă în anul 2011, Elveţia îşi ancora moneda naţională la un curs fix de 1,2 CHF pentru un euro, în luna ianuarie 2015 a renunţat la această ancorare (...), declanşând dezastrul financiar şi ruina debitorilor expuşi acestui risc.

Precum se ştie, România (ca, de altfel, şi Polonia) a încercat o reglementare similară celei din Croaţia şi Muntenegru. Cu o motivare neaşteptată şi bizară (...), Curtea Constituţională a României a respins legea conversiei la cursul istoric a creditelor în CHF, printr-o decizie din 7 februarie 2017.

Similar au stat lucrurile şi în Polonia (ţară cu mult mai expusă pe CHF decât România). În ambele cazuri, motivaţia renunţării la gestul curajos, pro-cetăţeni, făcut totuşi de croaţi şi muntenegreni (şi, în trecut, de islandezi), a fost teama de represaliile bancherilor (...).

Cum situaţia creditelor în valută exotică nu s-a rezolvat nici în România, nici în Polonia, implicaţia celor susţinute de Danilo Ruggero Di Bella, care scrie despre acest potenţial arbitraj, ar fi că România şi/sau Polonia, împreună sau separat, să dea în judecată Elveţia, dacă tot le-au îngheţat picioarele de frica unor bănci austriece (dominante în România), germane sau italiene (dominante în Polonia)".

Avocatul Piperea subliniază că ţara noastră are un tratat bilateral de protejare a investiţiilor (BIT), în baza căruia poate declanşa, dacă va considera necesar, un arbitraj contra Elveţiei. "Motivaţii pentru un astfel de arbitraj ar avea destule", consideră specialistul, menţionând: "Foarte important este faptul că, la fel cum băncile care au vândut credite în franci elveţieni au insistat pe ideea stabilităţii CHF şi chiar au garantat această stabilitate, atât verbal, cât şi în reclame deceptive, mai ales prin vocile preşedinţilor lor (...), tot aşa, Banca Centrală a Elveţiei, prin vocea preşedintelui său Thomas Jordan (speech-ul din 18 decembrie 2014), a dat asigurări că Elveţia nu va renunţa la ancora cursului fix de 1,2 CHF pentru un euro; ba mai mult, domnul Jordan a reafirmat că va face orice, va cheltui oricât trebuie, pentru ca acest curs să se menţină. Evident, a minţit, întrucât în 15 ianuarie 2015, la nici măcar o lună de la acele declaraţii liniştitoare, Elveţia a renunţat la ancoră, declanşând ruina a milioane de oameni, plus câştigul enorm, de miliarde de euro, al câtorva investitori germani care, întâmplător, au avut intuiţia acestui gest al onorabilului bankster elveţian şi au pariat pe renunţarea la ancoră".

Gheorghe Piperea se întreabă, retoric, dacă ţara noastră va acţiona Elveţia în judecată: "Va face un astfel de gest România, adică să dea în judecată Elveţia? Nu. Niciodată. Pierderile determinate de rebuturile contractuale impuse debitorilor în CHF de către onorabilii noştri bancheri vor fi în continuare suportate de noi toţi. Aţi înţeles bine, de noi toţi, şi nu numai de către debitorii în CHF. Vorbesc atâta de debitorii «performanţi» şi de deponenţi. Ce nu ştiu sau nu vor să audă lăudătorii băncilor şi mai ales cei care se simt agasaţi de insistenţele celor cu credite în CHF este că onorabilele bănci le-au garnisit deja, demult, toate costurile cu bucăţele infinitezimale din costurile implicate de creditele neperformante, cel mai recent exemplu fiind ROBOR, care a crescut nu pentru că nu ar mai exista lichidităţi pe piaţă (în realitate, acestea abundă), ci pentru că trebuia cumva vărsată undeva cheltuiala cu scoaterea din bilanţ a creditelor neperformante şi cu optimizarea fiscală. Şi nici măcar asta nu e lucrul cel mai rău, căci beleaua mare a sistemului bancar românesc încă nu a venit: devalorizarea severă a euro faţă de leul din anii 2006-2008, când s-au dat cam 60% din creditele ipotecare în România. Ca şi în cazul creditelor în CHF, şi creditele în euro prezintă sămânţa riscului valutar, căci debitorii nu îşi obţin veniturile în euro, adică nu sunt «acoperiţi natural la riscul valutar». Se va vedea atunci ce înseamnă operaţiunea de spreading (împrăştiere) a greşelilor şi a iresponsabilităţii banksterilor în toate creditele şi depozitele bancare".

Printre altele, articolul scris de avocatul citat arată: "Croaţia şi Muntenegru au adoptat o lege în acest sens (n.r. de conversie a creditelor contractate în CHF), în timp ce Poloniei şi României - care la început au vrut să adopte o conversie impusă prin lege din CHF în zloţi şi lei pe cheltuiala băncilor - li s-au înmuiat picioarele, temându-se de reacţia băncilor germane, austriece şi italiene".

Legea conversiei creditelor în CHF la cursul istoric, aprobată anul trecut în Parlament, a fost declarată neconstituţională, la începutul lunii februarie 2017.

După mai bine de doi ani de luptă pentru o lege care să-i sprijine pe cei ce nu-şi mai pot plăti ratele crescute la bănci, preşedintele Curţii Constituţionale a României Valer Dorneanu a motivat că neconstituţionalitatea acestei legi constă în două aspecte: încălcarea principiului bicameralismului (în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială) şi neconcordanţa cu legislaţia europeană, caz în care instanţele urmează să constate principiul impreviziunii.

Gheorghe Piperea consideră că motivaţia bicameralismului este "penibilă", explicând: "Nu există bicameralism în Constituţia României. Există competenţe diferite ale celor două camere din Parlament. Proiectul de lege pentru conversie modifică OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. OUG 50 a mai suferit modificări, la finalul lui 2010, forma finală a legii fiind schimbată în proporţie de peste 90% în Camera Deputaţilor faţă de cum era iniţial în Senat. De ce atunci nu s-a invocat acest aşa-zis principiu al bicameralismului? Motivaţia probabil că este aceea că atunci modificarea masivă era în favoarea băncilor, iar acum este în favoarea clienţilor".

Parlamentul croat a aprobat, încă din 2015, un act normativ care permite conversia în euro, la cursul de la data acordării, a creditelor denominate în franci elveţieni. Costurile conversiei vor fi suportate de bănci şi, potrivit Guvernului, acestea sunt estimate la 6 miliarde de kuna (901 milioane de dolari), în timp ce Banca Centrală susţine că suma ar putea creşte până la 8 miliarde de kuna. Legea permite conversia unor credite în franci elveţieni în valoare echivalentă de circa 3,5 miliarde dolari.

Opt bănci locale au cerut Curţii Constituţionale a Croaţiei o evaluare din punct de vedere constituţional a legii conversiei, apreciind că nu se împart corect costurile şi că reglementarea se aplică retroactiv, însă instituţia a respins solicitarea creditorilor locali, precizând că o astfel de măsură era necesară, în momentul acela, pentru a realiza un obiectiv legitim. În acelaşi timp, guvernul croat a anunţat că a fost avertizat de Comisia Europeană că legea încalcă reglementările UE şi a promis "să facă tot posibilul pentru a preveni posibilele consecinţe negative". Majoritatea băncilor care activează în Croaţia sunt deţinute de instituţii financiare din Europa Occidentală.

În Ungaria, autorităţile au ajutat împrumutaţii, dar au uşurat simultan şi povara băncilor. Conversia s-a aplicat doar creditelor pentru locuinţe. Au fost vizate împrumuturile în toate valutele, nu doar cele în franci. Acestea au însumat echivalentul a 9 miliarde de euro. Conversia nu s-a făcut la cursul istoric, adică la cel la care a fost luat creditul, ci la o cotaţie fixă, stabilită de banca centrală a Ungariei la data de 7 noiembrie 2014.