Situaţia actuală a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), cu un mandat afectat de lipsa unei perspective şi a permanenţei, creează condiţii propice jocurilor de interese, a declarat ieri, consultantul financiar Bogdan Baltazar.
"Starea asta de clară incertitudine în ce priveşte componenţa CNVM-ului şi mandatul său, imposibilitatea de a se angrena în acţiuni de lungă durată, de a-şi spune părerea clar, de a lua decizii clare este foarte bună pentru pescuitorii în ape tulburi", a subliniat Baltazar.
Pe de altă parte, Baltazar, fost preşedinte al celui de-al doilea grup financiar românesc, BRD SocGen, a criticat prelungirea mandatelor conducerii Comisiei, lucru care în opinia sa "face ca CNVM să nu poată să-şi asume pe termen lung o oarecare strategie".
Baltazar consideră că CNVM-ul ar trebui să fie mai tranşant. În plus, a declarat Baltazar la Money Channel, termenele deciziilor Comisiei sunt "lălăite", "nu prea a avut multe lucruri de făcut din păcate, datorită unei reglementări destul de laxe, în care CNVM-ul de multe ori poate să facă sau să nu facă ceva". Potrivit lui Baltazar, legea valorilor mobiliare "este destul de lipsită de dinţi". Deciziile şi chiar părerile Comisiei ar trebui să fie mult mai prezente pe piaţă, a conchis Baltazar.
Parlamentarii au prelungit din nou, în luna iunie, pentru 90 de zile, mandatul preşedintelui CNVM, Gabriela Anghelache şi al altor doi membri - Ileana Agalopol şi Bogdan Chetreanu. Prelungirea a fost votată cu 220 de voturi pentru şi 77 împotrivă.