Banca Europeană de Investiţii şi Transelectrica vor cooperarea în vederea accelerării investiţiilor energetice din ţara noastră

G.B
Bănci-Asigurări / 23 februarie 2022

Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului Transelectrica, Florin Tătaru, membru al Directoratului Transelectrica şi Christian Kettel Thomsen, Vice-preşedinte al Băncii Europene de Investiţii

Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului Transelectrica, Florin Tătaru, membru al Directoratului Transelectrica şi Christian Kettel Thomsen, Vice-preşedinte al Băncii Europene de Investiţii

Transelectrica şi Banca Europeană de Investiţii vor intensifica cooperarea pentru a consolida şi accelera investiţiile în reţeaua electrică din ţara noastră. Colaborarea tehnică de consultanţă, al cărui rol este de a facilita şi eficientiza procesele investiţionale din domeniul energiei, a fost agreată astăzi, la Bucureşti, de către Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului Transelectrica, Florin Tătaru, membru al Directoratului Transelectrica şi Christian Kettel Thomsen, Vice-preşedinte al Băncii Europene de Investiţii, responsabil pentru energie şi operaţiuni de creditare în ţara noastră, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Banca Europeană de Investiţii colaborează cu partenerii români din sectorul energetic în vederea consolidării investiţiilor energetice de mare impact din toată ţara. Suntem încântaţi să încheiem primul nostru acord de consultanţă cu Transelectrica pentru a sprijini investiţiile transformaţionale pentru accelerarea proiectelor viitoare necesare în vederea creşterii capacităţii reţelei de energie electrică a României, astfel încât să poată fi acoperită cererea crescută de energie şi să conducă la îmbunătăţirea calităţii serviciului de transport al energiei electrice. Investiţiile în energie sunt esenţiale pentru îndeplinirea politicilor climatice şi a obiectivelor privind decarbonizarea stabilite pe termen lung", a declarat Christian Kettel-Thomsen, Vice-preşedinte al Băncii Europene de Investiţii responsabil pentru energie şi operaţiuni de creditare în România.

Potrivit sursei citate, Transelectrica este Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice din România şi operează linii de transport al energiei electrice de înaltă tensiune, gestionând o reţea de 8931 de kilometri, precum şi 81 de staţii electrice de transformare în toată ţara. Cooperarea cu Banca Europeană de Investiţii va pune în comun cele mai bune practici pentru a intensifica ritmul investiţiilor viitoare în reţeaua electrică, a îmbunătăţi parcursul licitaţiilor şi achiziţiilor publice, precum şi managementul proiectelor energetice.

"Acordul semnat cu Banca Europeană de Investiţii va reprezenta un pas important în decongestionarea proceselor şi accelerarea investiţiilor pe care Transelectrica le are prevăzute în Planul de Dezvoltare a Reţelei Electrice de Transport pe 10 ani. În acest moment, pentru a ne alinia ţintelor europene, infrastructura sistemului de transport al energiei electrice necesită investiţii majore, de impact, care pot face posibilă creşterea capacităţii de transport şi integrarea energiei regenerabile. De aceea, Transelectrica va urmări îndeaproape noile abordări şi oportunităţi care vor exista în baza Acordului de consultanţă semnat cu Banca Europeană de Investiţii" a declarat Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului Transelectrica.

Banca Europeană de Investiţii a furnizat peste 1,2 miliarde Euro către investiţii în energetie în toată ţara încă din 1991, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb