• Brokerii cred că acţiunile BRD nu vor fi afectate
• Analiză: "Pe termen scurt, se menţin perspective predominant nefavorabile pentru evoluţia sectorului bancar intern"
Agenţia de rating "Moody's" a retrogradat, vineri, calificativele băncilor franceze "Societe Generale", "BNP" şi "Credit Agricole", ataşându-le o perspectivă negativă.
Crédit Agricole SA a fost retrogradată o treaptă, în vreme ce gradul de soliditate financiară al Société Générale a fost coborât cu două trepte, la "C-".
Retrogradarea instituţiilor financiare a intervenit în urma unor analize începute în iunie anul acesta şi extinse până în septembrie, când "Moody's" a redus ratingurile pentru împrumuturi pe termen lung ale "Credit Agricole" şi "Societe Generale", în timp ce a menţinut calificativul "BNP Paribas".
În ciuda diminuării calificativelor pentru banca franceză "Societe Generale", brokerii nu sunt îngrijoraţi de evoluţia acţiunilor "BRD", deţinute, în proporţie de 59,37%, de grupul francez.
Marcel Murgoci, Director Operaţiuni "Estinvest" Focşani, crede că nu există motive de îngrijorare pentru "BRD", aceasta fiind o bancă distinctă. "Societe Generale ar putea cere, în cel mai rău caz, lichidităţi de la societatea fiică", ne-a declarat brokerul.
Şi Mihai Chişu, broker la "IFB Finwest", este optimist cu privire la evoluţia acţiunilor româneşti. "Aceste calificative nu aduc nimic nou având în vedere că preţul acţiunilor oricum se depreciase în ultimul timp", ne-a declarat, vineri, brokerul.
Mihai Chişu a comparat retrogradarea calificativelor date de "Moody's" băncilor franceze cu cele acordate "Transgazului" de "Standard&Poor's". Brokerul consideră că ambele companii transmit mult mai fidel realitatea decât agenţiile de rating, a căror imagine a avut de suferit în ultimul timp. "Fundamentele companiei oferă o încredere mult mai mare, fiind inerte în faţa ratingului scăzut dat de agenţii", a încheiat Mihai Chişu.
Nicolae Gherghuş, preşedintele "Confident Invest", ne-a declarat că "downgradarea" nu va influenţa cotaţia acţiunilor pe termen lung, având în vedere că "BRD" este una dintre cele mai solide bănci". Domnia sa consideră că acest rating are doar un caracter informativ şi că doar investitorii instituţionali sunt obligaţi să ţină cont de el, nu şi cei autohtoni.
Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", este de parere că ratingul scăzut acordat de "Moody's" celor trei banci franceze a avut un impact imediat în cotaţia acţiunilor. "În momentul în care pieţele au reuşit să iasă din starea pesimistă, stare în care au intrat ca urmare a unor tenisiuni privind declaraţiile făcute la summitul de la Bruxelles, acţiunile celor trei mari bănci au reuşit să se coreleze cu starea generală de pe pieţele financiare", a declarat domnia sa, încheind: "BRD poate fi afectată la nivel de percepţie din partea investitorilor însă ma îndoiesc că retrogradarea "Societe Generale" se va vedea şi în cotaţia acţiunilor BRD".
• Sectorul bancar intern continuă să resimtă consecinţele primului val al crizei
Sectorul bancar intern continuă să resimtă consecinţele primului val al celei mai severe crize economico-financiare mondiale din ultimele decenii, precum şi sosirea celui de-al doilea val al acestei crize, care se manifestă prin datoriile suverane din economiile dezvoltate, potrivit unei analize "Avantgarde Finance".
Pe termen scurt, se menţin perspective predominant nefavorabile pentru evoluţia sectorului bancar intern, susţin analiştii citaţi, care adaugă: Acest sector este dominat de capitalul străin, cu origine în ţări care, la rândul lor, resimt acut criza datoriilor suverane. "În ultimul timp am asistat la ieşiri de capital din economia internă, iar fenomenul s-ar putea intensifica dacă situaţia macro-bursieră internaţională va continua să se deterioreze", se mai arată în analiza citată anterior.
"Criza financiară, s-a transmis către sectorul financiar-bancar privat şi se resimte deja în economia reală. Deocamdată nu putem şti dacă va fi o criză mai severă comparativ cu primul val şi nici durata acesteia. Însă, dată fiind dimensiunea dezechilibrelor acumulate în sfera finanţelor publice, ar trebui să ne aşteptăm la o perioadă mai lungă de ajustare economică", spun reprezentanţii "Avantgarde". Aceştia sunt de părere că factorii specifici care ar putea influenţa bursa românească în 2012 sunt deciziile de politică economică, dar şi cele cu privire la pragul de deţinere la "SIF"-uri: Dacă politica economică se va menţine coerentă acordului "stand-by", încheiat cu "FMI", iar Parlamentul va vota pragul la SIF-uri, atunci piaţa internă de capital ar putea fi un "outperformer" în 2012.
"BRD"-Goupe Societe Generale, a doua bancă din sistemul nostru după valoarea activelor, deţine participaţii la societăţi româneşti dar şi străine.
Performanţele obţinute de "BRD", în primele nouă luni ale acestui an, au fost peste media sectorului bancar, datorită reducerii costului net cu riscul de credit, însă au fost sub performanţa perioadei similare a anului trecut, ca urmare a reducerii venitului net bancar, potrivit unei analize "Tradeville".
Comparând acţiunile "BRD" cu sectorul "BVB" (S-BVB) din care face parte, putem observa superioritatea "BRD", faţă de media sectorului său, în privinţa ratelor de rentabilitate şi a multiplilor, spun analiştii "Tradeville". În funcţie de randamentul dividendului şi de indicatorul care măsoară randamentul aşteptat pe unitate de risc, situaţia este de asemenea bună, se mai arată în analiza citată anterior. Comparativ cu sectorul băncilor europene, care deţin active similare, "BRD" apare ca supraevaluată din perspectiva multiplului P/BV (n.r. preţ pe valoarea contabilă), dar uşor subevaluată din prisma P/E (n.r. price to earnings, care arată numărul de ani necesari recuperării investiţiei din dividende), potrivit analizei efectuate de "Tradeville".
Bugetul din anul acesta al "BRD" pare uşor optimist, în lumina evoluţiilor globale recente, spun analiştii, iar în primele nouă luni ale anului este realizat în proporţie de 65,2%, în privinţa venitului net bancar şi de 71,7%, în privinţa profitului net.
• "BRD" îşi schimbă conducerea
Alexandre Maymat urmează să fie propus, începând de anul viitor, administrator al "BRD", urmând ca în viitor să fie numit preşedintele grupului, după plecarea lui Guy Poupet, a anunţat, joi, banca.
Alexandre Maymat a fost administratorul şi directorul general al "Societe Generale" Camerun.
Sorin Mihai-Popa, administratorul şi directorul general delegat al "BRD", va fi promovat, începând cu 2 ianuarie, în funcţia de consilier al directorului Băncii Comerciale Internaţionale a "Societe Generale", de la Paris.
Acţiunile BRD au încheiat şedinţa de vineri la 11lei/unitate, în stagnare faţă de joi. Titlurile au înregistrat în acest an o scădere de 11,41%, maximul anului fiind de 15,8 lei /unitate (25.03.2011).
BRD a raportat, vineri, că SIF Oltenia a vândut un milion de acţiuni BRD, rămânând, împreună cu societăţi afiliate, cu 33,82 milioane de acţiuni (4,87% din capital).