"Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA, a treia bancă din Italia, va obţine 3,4 miliarde euro (4,3 miliarde dolari) printr-o emisiune de obligaţiuni adresată guvernului şi ar putea încerca să strângă încă un miliard de euro de la investitori, în vederea majorării capitalului.
Conducerea "Monte dei Paschi" a aprobat un plan care include majorarea capitalului conform cerinţelor Autorităţii Bancare din Europa.
Fabrizio Viola, cel care a devenit director executiv al "Monte Paschi" la data de 12 ianuarie, nu a reuşit să găsească "soluţii private" pentru alinierea la noile cerinţe de capital, astfel că a apelat la sprijinul statului.
Banca a anunţat, ieri, un plan de restructurare în baza căruia va înstrăina 60% din "Biverbanca", deţinere pe care va obţine până la 223 de milioane de euro. În plus, instituţia de credit va închide sucursale şi va elimina 4.600 de locuri de muncă până în 2015.
"Monte Paschi" are un deficit de capital de aproape 3,3 miliarde euro pe care trebuie să-l acopere până la finele lunii iunie. Banca este afectată de deţinerea sa în titluri de stat italiene, care se ridică la 25 de miliarde euro.