Banca Transilvania lansează în 11 noiembrie Bank Friday, o nouă campanie de shopping bancar online. Bank Friday vine, timp de o zi, cu cea mai bună dobândă de la începutul anului la economiile în lei pe 6 şi 12 luni, de 7,25% şi 7,45%, precum şi cu beneficii la credite de nevoi personale, împrumuturi pentru locuinţe, carduri de cumpărături, leasing auto şi asigurări, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, principalele oferte Bank Friday:
• Extra-beneficii la cardurile de cumpărături: între 250 şi 350 de lei cadou în puncte de loialitate STAR şi până la 15.000 de mile gratis la cardurile de călătorie BT Flying Blue;
• Cea mai bună ofertă de la începutul anului la depozitele în lei pe 6 şi 12 luni, de 7,25% şi 7,45%;
• Pachetul format din creditul de nevoi personale şi cardul STAR: 8,81% dobândă variabilă (IRCC + marja de 4,75pp), zero comision de analiză şi asigurare de viaţă şi şomaj, dar şi până la 350 de puncte de loialitate STAR.
Prin mesajul "Vreau sau am nevoie?" campania din acest an, care a ajuns la a opta ediţie, pune accentul pe consumul responsabil.
Bank Friday din noiembrie 2021 a însemnat maxim istoric de vânzări a cardului de cumpărături STAR şi un apetit foarte mare pentru o rezervă de bani în contul curent. Faţă de o zi obişnuită din anul trecut, de patru ori mai mulţi clienţi au achiziţionat un card STAR, respectiv s-au achiziţionat de trei ori mai multe overdraft-uri, se mai arată în comunicat.